Ionuț Moșteanu a demisionat vineri din funcția de ministru al Apărării, în urma controverselor legate de studiile sale universitare. Anunțul a fost postat pe pagina sa de Facebook.
„Astăzi mi-am depus demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am avut discuții cu președintele, premierul, liderul partidului și anumiți colegi din USR, cărora le mulțumesc pentru sprijin și încredere. Fac acest gest cu responsabilitate și respect pentru Armata Română”, a declarat Ionuț Moșteanu.
Bilanțul lui Moșteanu
Fostul ministru a realizat un scurt bilanț al activității sale.
„România și Europa sunt sub amenințarea Rusiei. Trebuie să ne apărăm securitatea națională cu orice cost. Nu vreau ca discuțiile despre background-ul meu și greșelile din trecut să devină o distragere pentru conducătorii actuali ai țării”, a adăugat acesta.
Apreciez toți colegii pentru munca depusă în ultimele cinci luni.
„Am depus jurământul ca ministru al Apărării cu cinci luni în urmă și am respectat acea promisiune cu mâna pe Biblie. M-am dedicat complet pentru a avea o Armată bine dotată, motivată și înzestrată. Am întărit relațiile cu aliații, am accelerat programele de înzestrare, am transmis un mesaj clar împotriva corupției și am îmbunătățit cadrul legal, protejând drepturile celor care servesc țara.
Vă mulțumesc pentru susținere, pentru mesajele primite și pentru răbdarea de care ați dat dovadă”, a subliniat Moșteanu.
„Îi mulțumesc și familiei mele pentru sprijinul necondiționat în aceste luni, fără de care nu aș fi putut îndeplini mandatul.
Am luat această decizie cu conștiința unui om care iubește patria pe care o servește.”
„În privința viitorului, România se află între cei care au capturat-o pentru interese personale și cei care vor să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc, există câțiva oameni buni (nu perfecți) care păstrează echilibrul, precum Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, care au făcut sacrificii imense. Ei merită sprijinul nostru, poate chiar mai mult decât înainte.”