Sări la conținut
Mass Media 15

Irina Rimes părăsește Vocea României! Impact major pentru PRO TV

Știre cutremurătoare în media! Theo Rose a anunțat că se retrage de la Vocea României, iar acum și Irina Rimes urmează același drum. Artista va renunța la rolul de jurat și părăsește Pro TV. Se pare că vedeta plănuia această plecare de ceva vreme, dar producătorii au reușit să o convingă să rămână. Însă, acum, cântăreața a luat o decizie finală.

După mai multe sezoane în care a fost una dintre cele mai apreciate figuri din juriu, Irina Rimes a decis să se retragă din emisiunea Vocea României în sezonul următor. Se speculează că motivele ar fi de natură personală, iar decizia de a renunța la proiect este strâns legată de iubitul ei.

Irina Rimes, în afara Vocea României!

Irina Rimes și-a început parcursul la Vocea României în 2018, când a preluat locul Loredanei. Cântăreața a devenit rapid o prezență esențială a show-ului, iar de-a lungul timpului, concurenții pe care i-a îndrumat au fost de multe ori extrem de aproape de câștigarea trofeului.

Parcursul Irinei Rimes la Vocea României se încheie însă acum. Deși nu a fost anunț oficial, informațiile sugerează că artista a comunicat deja echipei că nu va mai fi parte din juriul sezonului viitor. Decizia pare a fi una bine gândită, având în vedere că ea a dorit să renunțe încă din sezonul precedent, dar producătorii au reușit să o convingă să rămână.

Acum, însă, decizia este fermă. Motivul principal al renunțării Irinei Rimes la Vocea României este viața personală. Cântăreața petrece tot mai mult timp la Paris, alături de iubitul ei, producătorul francez David Goldcher.

Se pare că naveta constantă între Franța și România a devenit extrem de obositoare pentru artistă. În plus, programul de filmări pentru Vocea României a început să îi afecteze cariera, fiind tot mai greu pentru Irina Rimes să echilibreze filmările cu concertele.

Rămâne de văzut când Pro TV va anunța oficial și cum vor reacționa fanii show-ului. Producătorii trebuie să găsească acum un înlocuitor, iar sezonul viitor Vocea României se preconizează a fi unul interesant, mai ales în privința componenței juriului.