Evreul Teșu Solomovici: ”Niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei!”
”Niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei!” “Din România, niciun evreu n-a pierit la Auschwitz!”
Teşu SOLOMOVICI – „Nu aştept decizia germană, mai ales
în nebunia lor de a distruge evreimea europeană, declara Ion
Antonescu. Ei bine, la 13 octombrie, când trebuia ca primul tren cu
evreii din Arad să plece spre Auschwitz, trenurile şi locomotiva nu
au sosit în gara de la Arad. Impacientat, Manfred Freiherr von
Killinger, ambasadorul Germaniei, trimisul special al lui Heinrich
Luitpold Himmler la Bucureşti, ofiţeri SS dădeau telefoane peste
telefoane, nervi, aproape de apoplexie, dar autorităţile române nu
răspund. Niciun şef al României nu răspundea la telefoanele
agitate, disperate ale căpeteniilor naziste. În felul acesta,
niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu
evrei!
Din toată Europa, evreii erau încărcaţi în trenuri şi trimişi
şi transformaţi în cenuşă şi fum. Din România, niciun evreu n-a
pierit la Auschwitz!
13 octombrie 1942 este o dată miraculoasă pentru evreimea
română. Este o dată despre care prea puţin vorbesc istoricii evrei.
Ion Antonescu a dat dispoziţie că orice deportare evreiască
încetează. De la 13 octombrie 1942, niciun evreu n-a mai fost
deportat din Ţara Românească. Există unii istorici care spun, care
interpretează acest gest antonescian astfel : “Ei bine, era căderea
de la Stalingrad, războiul era pe sfârşite…”. Nu, nu era căderea de
la Stalingrad. Stalingradul a căzut abia în ianuarie 1943, aproape
şase luni mai târziu. La acea dată, armatele germane erau ocupante
ale întregii Europe, armatele germane şi române luptau în Caucaz,
se pregăteau de asaltul Stalingradului, deci decizia mareşalului
Ion Antonescu trebuie căutată în altă parte. Nu pentru că i-ar fi
iubit pe evrei a oprit el deportările. Antonescu a declarat foarte
clar: “Eu nu-i iubesc pe evrei şi vreau ca să purific ţara de
străini, de evrei, de unguri, de lipoveni, de ţigani, de tot
elementul străin. Dar, în această politică a lui de purificare a
României, Antonescu nu s-a gândit niciodată să adopte soluţia la
care era presat de Berlinul nazist, adică “soluţia finală”. De
acolo trebuie pornit la orice analiză când se vorbeşte ce
s-a-ntâmplat la 13 octombrie 1942. El vedea, ca o soluţie pentru
purificarea României, plecarea străinilor din România. Plecarea
evreilor. Să plece cu toţii în Palestina, să plece-n America, să
plece unde vor. Să nu rămână în România. Am insistat asupra acestui
moment pentru că mi s-a părut interesant şi pentru ştiu că a
existat întotdeauna în emisiunile de televiziune, de la diferite
televiziuni, întrebarea: de ce credeţi că i-a salvat Antonescu pe
evrei? Am vrut să accentuez, să insist asupra cuvântului “salvat”,
pentru că nu a fost vorba de o salvare în sensul unei iubiri, unei
subite filosemitii a mareşalului faţă de evrei, ci a fost pur şi
simplu un calcul românesc, o exprimare a orgoliului românesc, a
orgoliului mareşalului. El nu a suportat să vină nişte nemţoi, să
vină nişte oameni din Berlin şi să dicteze ei ce să se facă în Ţara
Românească cu evreii din România. Evreii din România sunt evreii
mei, susţinea Antonescu. Rezolvarea problemei evreieşti este o
problemă românească şi nu se va decide la Berlin.
“Fără ură şi fără părtinire. Am vrut să scriu o carte
cinstită. Să mă pot uita în ochii cititorilor mei”.
Cartea mea atacă, tratează câteva probleme de mare îndrăzneală
încât mi-e capul plin de cucuie din partea conaţionalilor mei, care
nu văd bine că un evreu a scris această carte despre Antonescu. Am
vrut să fiu istoric şi încă din antichitate un singur lucru se
cerea istoricilor: sine ira et studio, fără ură şi fără părtinire.
Aşa am vrut să fie scrisă această carte. Am vrut să scriu o carte
cinstită, să mă pot uita în ochii cititorilor mei. Dacă am reuşit
acest lucru, dumneavoastră o veţi decide. Tot anticii spuneau că
fiecare carte are destinul ei. Destinul acestei cărţi dumneavoastră
îl decideţi, cititorii. Am spus că multe lucruri puteau fi
exploatate de mine contra mareşalului, dar n-am făcut-o. Un capitol
întreg din carte vorbeşte despre “sifilisul” mareşalului.
Dumneavoastră ştiţi că foarte mulţi au scris despre faptul că
mareşalul ar fi fost bolnav de sifilis. Ei bine, vine Teşu
Solomovici, un evreu, şi spune că nu este adevărat! Mareşalul Ion
Antonescu era bolnav, suferea de o “boală misterioasă”. M-am
încuiat la Arhivele Naţionale şi am cercetat cu luare aminte Arhiva
Antonescu. Spre marele noroc al celor care studiază istoria vieţii
şi a faptelor mareşalului s-au păstrat două documente esenţiale. E
vorba de Registrul istoric al mareşalului Ion Antonescu, şase
volume folio şi trei volume, Jurnalul mareşalului Ion Antonescu. O
echipă de istorici erau ataşaţi cabinetului guvernamental ca să
scrie tot ce se întâmplă cu mareşalul Antonescu 24 de ore pe zi.
Aceste două documente esenţiale au fost salvate de un patriot. Când
ruşii au pătruns în România şi au luat toată arhiva Antonescu, un
arhivar patriot a ascuns Registrul istoric şi Jurnalul lui
Antonescu, şi aşa s-au salvat pentru posteritate aceste două
documente esenţiale. Am luat pagină cu pagină, şi Jurnalul şi
Registrul, şi acolo scrie: azi, 14 octombrie 1941, mareşalul suferă
de o indispoziţie, a rămas acasă. În altă dată a rămas acasă, nu a
mers la serviciu, a avut temperatură. Acest lucru se repetă
într-atât încât Hitler, îngrijorat că cel mai fidel tovarăş al lui
de război, de luptă, de idei este suferind, i-a trimis propria lui
bucătăreasă, care să-i facă mâncarea, bănuind că s-ar opera asupra
lui o otrăvire lentă. Şi acest lucru este notat în Registru. Mai
târziu, îi trimite doi medici celebri din Berlin să-l consulte.
Apoi, i-l trimite pe cel mai bun doctor din Viena. Şase sau opt
doctori celebri din România îl consultă adesea. Boala, sau bolile
mareşalului Antonescu nu au putut fi detectate cu precizie, dar a
fost bolnav. Nu a avut faza terţială a sifilisului şi acest lucru
eu, Teşu Solomovici, îl spun clar şi răspicat în această
carte.
“Mareşalul Ion Antonescu a fost împotriva a ceea ce Hitler
denumea “soluţia finală”.
Ion BĂDOI – Domnule Teşu Solomovici, faceţi afirmaţii
deosebite. Spuneţi că niciun tren din România nu a plecat spre
Auschwitz încărcat cu evrei în timpul mareşalului Ion
Antonescu…
Teşu SOLOMOVICI – Da, în cartea pe care am scris-o (
Mareşalul ION ANTONESCU – o biografie-) şi pe care o lansez la
târgul de carte Gaudeamus 2011, m-am ocupat in extenso de acest
aspect al aşa numitei salvări a evreimii române din vechiul Regat.
E vorba de Transilvania de sud, Banat, Moldova, Muntenia, Dobrogea.
Antonescu s-a opus planurilor germane, s-a opus presiunilor lui
Himller, ale lui Adolf Eichmann, killer-ul evreimii europene, s-a
opus ca evreimea română să fie transportată la Auschwitz. El a
fost, de fapt, împotriva a ceea ce germanii, Hitler denumea soluţia
finală. Nu din dragoste pentru evrei în mod deosebit, ci ca om de
stat român, ca un om cu un orgoliu naţional fără margini, cu o
fibră naţionalistă românească deosebită. El spunea că evreii din
România sunt evrei cetăţeni ai României şi în România decid
românii. În acest sens, el era pentru soluţia purificării României
prin plecarea străinilor din ţară. Nu prin exterminarea lor. Prin
plecarea străinilor, prin această sintagmă intra, de fapt, şi
plecarea evreilor. Pentru evreimea română, acest lucru a fost
miraculos şi-n acest sens se poate vorbi de miracolul care s-a
săvârşit la 13 octombrie 1942 când mareşalul Ion Antonescu a spus
nu, şi din acea clipă n-au mai existat deportări din Ţara
Românească.
Războiul lui Ion Antonescu pentru eliberarea Basarabiei şi
Bucovinei de sub jugul sovietic a fost un război just, un război
naţional, un război drept.
Ion BĂDOI – Domnule Teşu Solomovici, putea fi mareşalul
Ion Antonescu altfel decât un om al epocii sale?
Teşu SOLOMOVICI – ( se gândeşte câteva clipe, îşi drege
glasul uşor într-un zâmbet aproape imperceptibil, mă priveşte cu
atenţie). E o întrebare capcană, domnule Bădoi!?
Ion BĂDOI – Nu, este o întrebare legitimă…
Teşu SOLOMOVICI – În epoca respectivă au existat două
tabere. A existat tabăra democrată , care includea aliaţii, adică
englezii, americanii, francezii liberi, polonezii liberi,
neozeelandezii, australienii, canadienii, ruşii şi era cealaltă
tabără, tabăra Axei, adică a Germaniei naziste, a Italiei
fasciste…
Ion BĂDOI – Dar celelalte ţări democratice, aşa cum le
numiţi dvs., şi aşa este, le numiţi corect, nu aveau un pământ
românesc cotropit de către ruşi…
Teşu SOLOMOVICI – Tocmai acest lucru, cine va citi
cartea mea, “Mareşalul Ion Antonescu – o biografie”, va observa că
eu insist asupra acestui lucru. Războiul lui Ion Antonescu pentru
eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub jugul sovietic a fost un
război just, un război naţional, un război drept. Numai că, eu sunt
de părere, şi ca mine, în privinţa asta, sunt de părere liderii
istorici ai României, Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu, care i-au
trimis mareşalului nenumătare scrisori şi memorii prin care i-au
spus că războiul românesc se termină la Nistru, după eliberarea
Basarabiei şi Bucovinei. Antonescu, dintr-un exces de fidelitate
faţă de Hitler, dar şi de uniforma militară şi megalomanie
militară, a împins armatele române în război până în stepele
Caucazului şi a provocat moartea a 600 000 de soldaţi. Implicit, a
trebuit să administreze Transnistria, care a fost un cimitir pentru
evreimea basarabeană şi bucovineană şi, în acest sens, a fost el
judecat şi condamnat.
“Între evrei şi Antonescu nu va exista niciodată pace”.
Ion BĂDOI – Faceţi afirmaţii curajoase, nu neapărat
pentru reabilitarea mareşalului Ion Antonescu, dar sunteţi într-o
evidentă contradicţie cu aproape toată comunitatea evreiască din
România şi din întreaga lume care vede în el un adevărat
călău.
Teşu SOLOMOVICI – Nu, nu este vorba chiar de o
contradicţie. Eu trag nădejde că oamenii luminaţi din conducerea
comunităţii, liderii evreimii româneşti şi mondiale, istoricii
conaţionali vor citi cu atenţie cartea şi vor vedea demersul
sofisticat al cărţii. Eu nu-i ridic mareşalului Ion Antonescu o
statuie, dar eu nu pot să nu recunosc că decizia lui îndrăzneaţă de
la 13 octombrie 1942, prin care a spus Nu pretenţiilor asasine ale
Berlinului nazist de a duce evreimea românească la Auschwitz, este
un act istoric de netăgăduit. Şi eu trag nădejde că până la urmă,
ca întotdeauna, adevărul va triumfa.
Ion BĂDOI – O parte a poporului roman, clasa politică
românească, îşi asumă greşelile din timpul, să zicem, dictaturii
antonesciene. Şi este drept să ne asumăm trecutul. Totuşi, se vede
o încrâncenare din partea anumitor comunităţi evreieşti…
Teşu SOLOMOVICI – Nu e vorba de o încrâncenare. Eu am
mai spus, între evrei şi Antonescu nu va exista niciodată pace. De
altfel, nici mareşalul nu şi-a dorit o asemenea pace şi cu atât mai
puţin evreii care au suferit în anii în care mareşalul Ion
Antonescu a guvernat. Cred că este mai mult un accident de
percepţie. Până la urmă, adevărurile se vor decanta şi lucrurile
vor rămâne aşa cum trebuie în istorie. Mareşalul Ion Antonescu a
fost un om care a făcut lucruri bune pentru lumea românească şi
pentru istoria României. A făcut şi lucruri rele, din cauza cărora
au suferit şi românii şi evreii, şi pentru aceste lucruri rele pe
care le-a făcut a plătit cu viaţa.
Ion BĂDOI – Domnule Teşu Solomovici, în speranţa că vom
avea posibilitatea să mai discutăm despre această perioadă deosebit
de sensibilă şi dureroasă din istoria României, dar şi a evreimii
româneşti, vă rog să adresaţi câteva cuvinte cititorilor “Opiniei
Teleormanului”.
Teşu SOLOMOVICI – Eu trag nădejde că şi cititorii din
Teleorman, care ştiu că sunt oameni deştepţi, luminaţi, oameni cu
picioarele pe pământ, dar şi cei din afara graniţelor care vă
citesc, vor citi cartea mea şi vor constata că ceea ce mi-am dorit
aşa este. Dorinţa mea a fost de a scrie o carte cinstită! Aveţi
libertatea, aşa cum mi-aţi solicitat, să reproduceţi orice fragment
doriţi din carte în nădejdea că cititorii vor cumpăra totuşi
cartea!
Ion BĂDOI – Vă mulţumesc pentru amabilitatea
dumneavoastră şi vă felicit încă o dată pentru curaj, perseverenţă
şi pentru obiectivitate.
Dialoguri fundamentale cu Teşu Solomovici, istoric,
scriitor
Preşedintele Centrului Cultural Israeliano-Român din Tel Aviv
Preşedintele Centrului Cultural Israeliano-Român din Tel Aviv
Din categoria:Politica