PĂCATUL TRĂDĂRII

(dedicată memoriei celor 200 de ani de ocupaţie rusească a Basarabiei)

„Suntem români și punctum!”, susține Eminescu,

Și mă frământă gândul, când îi culeg cuvântul,

Zvâcnește-n minte crezul de patriot adevărat

Și se agită-n vene sânge din Ștefan adunat.

Ce a greșit mântuitorl atunci când ne-a creat?

De ce ne-a dat din slăbiciunea de a ne lăuda

Și a învățat românul şi arta de-a trăda?

Azi plâng a doua sută, grea aniversare,

Cu a mea Basarabie, călcată în picioare,

Din „pacea ticăloasă” se scurge al meu leat

Să fiu de un hain de secole îngenuncheat,

Atunci m-au părăsit ușor și fără milă,

Și m-au lăsat pe mâini de ruși, străină,

A fost puterea otomană, cu lancea de oțel,

Ce a ciopârțit al meu destin cu aprig zel

Și cine a fost în cârdășie cu străinul?

M-a răstignit pe cruce fratele, românul.

Cruntă a fost trădarea…