Un cutremur de 4 grade pe scara Richter a avut loc ieri seară, 21 august 2017, în jurul orei 20:57 (ora Italiei) pe Insula Ischia din Napoli, în urma căruia două femei de cetățenie italiană au murit, 39 de persoane au fost rănite și 3 copii au fost dați dispăruți, dintre care unul a fost găsit în viață, sub dărâmături, în această dimineață, scriu cei de la publicaţia online rotalianul.com
Cutremurul, a cărui intensitate a fost evaluată ca fiind de 3,6 grade și apoi revizuită de seismologi ca fiind de 4 grade, la o adâncime de 10 kilometri, a făcut să se prăbușească mai multe case precum și Biserica Purgatoriului din localitatea Casamicciola de pe insulă, relatează presa italiană.
„A fost mai rău decât cutremurul din 1980”, a declarat Giovanni, un locuitor al localității sus-numite, citat de agenția de presă italiană ANSA.
Până la această oră numărul răniților confirmați este de 39 iar două femei și-au pierdut viața în urma acestui cutremur. Un copil de numai 7 luni a fost scos de sub dărâmături în viață, în această dimineață, spre fericirea tuturor, dar alți doi copii cu vârste de 3 și 5 ani, frații celui salvat, se află încă sub dărâmături.
Părinții micuțului scos de sub dărâmături de echipele de salvare și a celorlalți doi copii care nu au fost salvați încă, Alessandro și soția sa Alessia, au fost salvați și ei cu bine în cursul nopții, după ce au stat ore întregi sub dărâmăturile casei lor, cu teama că-și vor găsi sfârșitul acolo. Cei doi așteaptă un alt copil, Alessia fiind gravidă.
Mai mulți turiști au asaltat primul bac disponibil spre localitatea Pozzuoli pentru a părăsi Insula Ischia, imediat după cutremur, dar mulți localnici, îngroziți de cele întâmplate, au fost nevoiți să doarmă în stradă pe timpul nopții trecute, de frica unor eventuale replici.
Un alt bărbat și o femeie în vârstă au fost și ei scoși în viață, prin miracol, de sub casele dărâmate, scrie sursa citată.
Cutremurul a făcut pagube și în localitatea Forio de pe insulă, dar nu au fost înregistrate victime, din fericire.
Până în acest moment niciun cetățean român nu pare să fi fost afectat de acest cutremur dar Ambasada României în Italia a anunțat într-un comunicat că a contactat în regim de urgență departamentul de Protecție Civilă și autoritățile locale pentru a verifica dacă în urma seismului există au fost afectați și cetățeni români.
Dacă există cetățeni români afectați, Ambasada României la Roma îi invită pe aceștia să apeleze la numărul de urgență al Secției Consulare din cadrul Ambasadei României în Italia: +39 345 147 39 35 (apelabil non-stop). În paralel, se recomandă contactarea serviciului de Protecție Civilă din Italia (Protezione Civile), la numărul 800840840.
Sursă foto: Rai.it, Sursă VIDEO Autor articol: Mihai Diaconu Citiţi mai multe informaţii despre comunitatea românilkor din Italia pe portalul rotalianul.com