Am așezat pe un perete
o frântură dintr-un colț de
cer,
pe care l-am desenat
cu lumina potolită a amiezii.
Pe jos am așternut firele de
nisip
din clepsidra timpului și
am făcut o punte
între mine de azi și de
ieri...
Undeva pe tavanul de deasupra
patului,
se aude zgomotul stelelor
care se înghesuie unele în
altele,
rostogolind tăceri.
Peste tot un aer fierbinte și
umed,
spânzură ca niște pânze de
corabie
peste lucruri și peste mine
acoperindu-mă cu năvalnice
ore.
Doar blândețea din privirea ta
seamănă a renaștere,
aici în camera în care timpul
sculptează marginile inimii,
a firii și-a trupului cu inocența din
noi!
