Crin Antonescu și-a reafirmat, duminică, hotărârea de a nu se întoarce în viața politică, nici chiar dacă alegerile pentru funcția de președinte al PNL ar fi câștigate de Cristian Bușoi, față de care și-a afirmat public susținerea.
„Indiferent cine, și Brătianu dacă învie, Ionel, care vreți dumneavoastră, nu mă întorc în politica activă, pentru că nu am plecat din politica activă din motive care țin de un om, ci am plecat din motive pe care le-am explicat de atâtea ori încât nu e cazul să reiau. Nu, dar nu mi-e indiferent, mi-aș dori un Partid Național Liberal care să facă (…) opțiunea Bușoi, chiar dacă eu, nici în acest caz, nu voi mai avea niciodată un rol activ în acest partid sau în viața politică”, a declarat Antonescu, într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit Agerpres.
Fostul președinte al PNL a apreciat, totodată, că liberalii ar da dovadă de viziune dacă ar vota în m...