Jandarmii Grupării Mobile Ploiești au desfășurat o serie de activități menite să asigure un mediu sigur pentru elevi, părinți și cadre didactice încă din prima săptămână a noului an școlar. Aceștia au efectuat misiuni de patrulare în zona instituțiilor de învățământ aflate în responsabilitate, din Ploiești, având ca scop principal prevenirea oricăror incidente și promovarea unui climat de siguranță.
În prima zi de școală, jandarmii au derulat acțiuni de reprezentare și informare, adresându-se la peste 8000 de elevi, părinți și profesori, cărora le-au oferit informații utile despre rolul lucrătorilor MAI în mediul educațional, importanța adoptării unei conduite preventive, dar și despre modul în care pot apela la forțele de ordine în cazuri de urgență. Discuțiile au fost dezvoltate în cadrul activităților preventiv-educative, derulate, pe parcursul săptămânii, în trei unități de învățământ.