Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (5 WTA) a câștigat, duminică, titlul de la Rogers Cup (Toronto), învingând-o în finală pe daneza Caroline Wozniacki (6 WTA), scor 6-4, 6-0.
Elina Svitolina, care a eliminat-o pe Simona Halep în semifinale, a ajuns, astfel, la cinci titluri cucerite în 2017 şi, totodată, la al treilea de categorie WTA Premier 5. A devenit prima jucătoare din istorie care câştigă trei turnee Premier 5 într-un sezon: Dubai, Roma şi Toronto.
În 2016, Rogers Cup s-a desfăşurat la Montreal, iar competiţia a fost câştigată de către Simona Halep. La această ediţie, românca s-a oprit în semifinale, fiind învinsă, duminică dimineaţă, de către Elina Svitolina cu scorul de 6-1, 6-1.