Selecționata de juniori a clubului FC Bihor, alcătuită din jucători născuți între 2008 și 2010, a reprezentat cu cinste România la prestigiosul turneu internațional de la Rezé, Franța, ajuns la ediția a 39-a.
Evoluție solidă în grupă, aproape de semifinale
Tinerii antrenați de Claudiu Mutu și Dorin Mihuț au început în forță turneul, reușind două victorii și două egaluri în faza grupelor. FC Bihor a învins echipele AJ Auxerre (1-0) și Entente Ile de la Réunion (1-0), și a remizat cu GFG Ireland (0-0) și FC Valenciennes (0-0).
În ultimul meci din grupă, oboseala acumulată și-a spus cuvântul, iar roș-albaștrii au pierdut cu 1-2 în fața celor de la La Mellinet, ratând astfel accesul în semifinale. Golul orădenilor a fost marcat de Andrei Mocuța.
Meci intens pentru locul 5
FC Bihor a încheiat grupa pe poziția a treia și a jucat finala pentru locurile 5-6 împotriva formației Le Mans FC. Deși au dat o replică solidă, juniorii orădeni au fost învinși la limită, 0-1, și au încheiat turneul pe un onorabil loc 6.
„Având în vedere că a fost primul nostru turneu internațional, a fost o experiență extrem de valoroasă pentru tineri. Ne-am confruntat cu academii puternice și ne-am ridicat la nivelul competiției. Am reușit două victorii și două egaluri cât timp am fost în formă fizică, ceea ce arată potențialul echipei noastre”, a declarat Claudiu Mutu, șeful Centrului de Copii și Juniori al FC Bihor.
„Grupa noastră a fost una de foc, cu Auxerre, Valenciennes și La Mellinet, iar faptul că două dintre aceste echipe au jucat finala spune multe despre valoarea adversarilor. Suntem mândri că ne-am clasat pe locul 3 în acea grupă”, a adăugat tehnicianul.
Vizită la FC Nantes și dineu oficial
Prezența în Franța le-a oferit juniorilor și o experiență culturală deosebită. Sâmbătă, între meciuri, delegația FC Bihor a vizitat Academia și Centrul de antrenament al clubului FC Nantes, prin intermediul directorului sportiv Claudiu Keșeru.
De asemenea, conducerea delegației a fost invitată la dineul oficial organizat de Primăria orașului Rezé.
„Le-am mulțumit gazdelor pentru primirea călduroasă și ne-am bucurat să fim prezenți la un eveniment atât de bine organizat. Mă leagă amintiri frumoase de FC Nantes și de această zonă”, a transmis Claudiu Keșeru, fost jucător al clubului francez.
Lotul FC Bihor prezent la Rezé
Cei 16 jucători care au reprezentat clubul nostru în Franța sunt:
-
Portari: Arsenie Mocan (2008), Ianis Maghiar (2010)
-
Fundași: Denis Szebeni (2008), Stelian Bohuș (2008), Andrei Mocuța (2008), Florin Zbârce (2008), Bogdan Chirilă (2008)
-
Mijlocași: Ianis Cherman (2008), Ayan Bundea (2009), Cătălin Ilieș (2008), Antonio Berke (2008), Alin Haită (2008), Gabriel Tabora (2010), Lucas Ferche (2008)
-
Atacanți: Denis Mihuț (2008), Raul Paul (2010)
Pauză meritată, pregătiri pentru viitor
Sezonul pentru juniorii de la FC Bihor se încheie cu această participare internațională. Jucătorii vor continua antrenamentele până pe 12 iunie, după care vor intra în vacanță. Reunirea lotului este programată pentru 15 iulie, când vor începe pregătirile pentru noul sezon competițional.