JURNALUL PANDEMIC (2)

  • Postat în Fapt divers
  • la 07-04-2023 08:59
  • 150 vizualizări
JURNALUL PANDEMIC (2)
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

JURNALUL PANDEMIC (2)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – Vocalize în do de sus sau mirificele avantaje ale lui SARS-COV-2, cel răsfățat drept „Noul Covid 19” (Cele 124 de Corespondențe necenzurate din Republicile Vandana în vremea pandemiei) apărut la Editura Junimea Iași în 2021

6. Reportajul 2

În legătură cu lupta împotriva pandemiei

Pandemia a lovit întregul glob și nici cele două republici frățești nu au scăpat de contaminare. Ceea ce dovedește că nici chiar gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte de kilometri între cele două republici surori, Vandana de Nord (Republica Umanistă Vandana) şi Vandana de Sud (Republica Democratică Vandana), lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă de kilometri – „A Opta Minune a Lumii” – nu a putut să-i stea în cale. Intrând în carantină și Vandana de Nord și Vandana de Sud, este de la sine înțeles că nu mi s-a permis nici mie să-mi continui de la fața locului activitatea cu „rea intenție, denaturând adevărul, dar și emițând pe față sau în subliminal propagandă dușmănoasă (vădit dușmănoasă!) împotriva Vandanei de Nord, respectiv propagandă dușmănoasă (vădit dușmănoasă!) împotriva Vandanei de Sud”. Doar că, în înțelepciunea ei, conducerea Republicii Umaniste Vandana a reușit să mă infiltreze în Republica Democratică Vandana. Și, așa cum m-am așteptat, nici cei din sud nu s-au lăsat mai prejos și m-au infiltrat în Republica Umanistă Vandana. Sarcina mea e cât se poate de simplă și de legitimă: nu trebuie decât să arăt cu exemple de neînlăturat că pandemia (aflată sub control!) în Republica Democratică Vandana își are originea (deloc întâmplător!!) în Republica Umanistă Vandana și, respectiv, pandemia (aflată sub control!) în Republica Umanistă Vandana își are originea (deloc întâmplător!!) în Republica Democratică Vandana. Subliniind acest lucru de bun simț „cu exemple de neînlăturat”, atât vandanii cât și vündünii, cunoscând adevărata cauză a îmbolnăvirilor, se pot considera pe jumătate învingători în lupta cu boala. Așa că, fiind întrebați cum luptă oficialitățile cu pandemia, în toate declarațiile oficiale ale Președinților celor două țări, acesta a fost, este și va fi mesajul optimist adresat națiunii: „Cunoscând adevărata cauză a îmbolnăvirilor, ne putem considera pe jumătate învingători în lupta cu boala!” Aplauze.

Bancul zilei (în ambele republici): „Este posibil să cunoști adevărata cauză a îmbolnăvirilor prin bun- simț? (…?) Doar dacă mai ai bun simț referitor la miros și gust!”

7. Reportajul 3

Efectele boielei asupra pandemiei

În Republica Democratică Vandana (Republica Vandana de Sud sau, mai pe șleau spus, R.V.S.) rata de infectare cu Covid 19 este mai mică decât în Republica Umanistă Vandana (Republica Vandana de Nord sau, mai pe șleau spus, R.V.N.), ceea ce a pus pe gânduri întreaga comunitate științifică de profil. Inițial s-a luat în considerare explicația după care boiaua iute, despre care se știe că se află din belșug în R.V.S. (R.D.V.) reprezintă un tampon în fața virusului ucigaș și, în mod logic, boiaua dulce din R.V.N. (R.U.V.) nu are niciun efect protector împotriva Covid 19. Drept urmare, cererea de boia iute din Republica Democratică Vandana a atins record după record, iar ceea ce nu s-a mai ajuns pe cale oficială a fost comercializat prin contrabandă. (Se spune că însuși Miky Dublusech atunci a devenit miliardar. Dar ăsta este un alt subiect…)

„Asta s-o creadă mutu`!” a răbufnit Academia de Științe din Nord. Într-un studiu pe 9.493 (nouă mii patru sute nouăzeci și trei) de subiecți, savanții din Republica Umanistă Vandana au demonstrat că boiaua iute nu numai că nu reprezintă un remediu eficace împotriva pandemiei, dar chiar dăunează celor infectați. Popularizându-se concluziile „fără putință de tăgadă” ale studiului, cererea de boia iute a scăzut simțitor și mai multe mari firme de export-import au dat faliment.

Degeaba au publicat excelente comunicări științifice cei de la Academia din Sud, piața de boia iute s-a prăbușit cu un huruit îngrozitor. Pe cale de consecință, printre vündüni (mândrii cetățeni ai Republicii Democratice Vandana) au fost mai multe sinucideri decât morțile provocate de pandemie. Lucrul acesta a fost folosit drept argument de către vandani (mândrii cetățeni ai Republicii Umaniste Vandana) pentru demonstrarea „încercării de înșelătorie a forțelor demente din Republica Democratică Vandana”. Așa au afirmat chiar și telesavanții.

Într-un Raport al Organizației Mondiale a Sănătății, se spune că R.V.S. a cheltuit pentru a susține produsul boia iute de trei virgulă opt ori mai mult decât pentru lupta împotriva pandemiei, în vreme ce R.U.V. a avut nevoie doar de trei virgulă cinci ori mai mult decât pentru lupta împotriva pandemiei spre a dovedi „inepțiile” celor din Sud.

Cum bine se știe, deocamdată, disputa se poartă inclusiv la Curtea Internațională de la Haga.

Cum bine se știe, deocamdată, pandemia face ravagii în continuare.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

8. Reportajul (Corespondența) 4

Politica știrilor

Patronii mei mi-au lăudat munca, spunând că ceea ce transmit eu nu sunt simple reportaje, ci „corespondențe”. Dacă ei asta vor, asta vor avea.

Cum bine se știe, deocamdată, pandemia produce ravagii în continuare, deși autoritățile din cele două republici frățești au făcut totul pentru a o îngrădi. În spatele ușilor închise, un grup de experți din Republica Umanistă Vandana și respectiv un grup de experți din Republica Democratică Vandana au studiat și propus cele mai potrivite măsuri. Desigur, muncind pe un teren necunoscut, concluziile lor au trebuit să fie validate de realitate, rămânând, altfel spus, doar experimentale. Secretul acestor întâlniri de o parte și de cealaltă a gardului ce desparte fostul regat vandan (de tristă amintire), gardul numit „A Opta Minune a Lumii”, a trebuit să fie bine apărat: pe de o parte, pentru a nu da apă la moară iredentiștilor unitarieni, pe de altă parte, ca opoziția din cele două țări să nu facă tapaj că „din nou popoarele noastre sunt folosite drept cobai în niște experimente absolut inconștiente”.

Așadar, sub rezerva secretul de stat, în Republica Democratică Vandana s-a dispus ca mass-media să difuzeze știri cât mai alarmiste cu scopul de a face populația să conștientizeze cu supramăsură situația în care se află, făcând-o să accepte și să respecte antipopularele decizii restrictive.

În Republica Umanistă Vandana s-a încercat în mass-media minimalizarea efectelor pandemiei, cu scopul de a menține un tonus crescut, astfel încât oamenii să treacă mai ușor peste amenințările bolii.

Rezultatele au fost: în nord (R. V. N.), cazurile confirmate cu Covid 19 au crescut, în perioada experimentului, zilnic în medie cu 7,9%, în vreme ce în sud (R. D. V.) cazurile confirmate cu Covid 19 au crescut, în aceeași perioadă a experimentului, zilnic în medie doar cu 7,89%.

În continuarea muncii ultrasecretei Comisii Unite împotriva Efectelor Pandemiei (C.U.E.P.) s-a decis inversarea mesajelor, astfel că în Republica Democratică Vandana s-a dispus ca mass-media să difuzeze știri cât mai optimiste, în vreme ce în Republica Umanistă Vandana s-a dispus ca mass-media să difuzeze știri cât mai alarmiste. Schimbările bruște de registru n-au uimit, mai ales că au fost motivate strict politic, iar în politică să negi azi vehement ceea ce ai afirmat ieri la fel de vehement este un lucru obișnuit și general acceptat.

Rezultatele au fost că în nord (R. V. N.), cazurile confirmate cu Covid 19 au crescut, în perioada experimentului, zilnic în medie cu 9.9%, în vreme ce în sud (R. D. V.) cazurile confirmate cu Covid 19 au crescut, în perioada experimentului, zilnic în medie cu 10%.

Guvernele ambelor republici frățești au afirmat în „Comunicate către țară” că lupta competentă împotriva noului coronavirus reprezintă preocuparea la cel mai înalt nivel a fiecăreia dintre cele două țări.

Pentru menținerea unui tonus acceptabil, emisiunile cu multîndrăgitul cuplu comico-liric Martsipann și Radomir sunt difuzate din două în două ore.

9. Corespondența 5 (O paranteză)

Poate sau nu poate?

După cum bine se știe, pandemia care a lovit populația lumii n-a exceptat nici cele două state frățești, Republica Democratică Vandana și Republica Umanistă Vandana despărțite de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte de kilometri, lăsând libere doar trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă de kilometri unul de celălalt – „A Opta Minune a Lumii”. Da, dar nenorocirea n-a venit simultan, ci mai înainte în Nord, unde a fost descoperit primul caz și abia patru zile mai târziu în Sud.

Cum Republica Democratică Vandana se află în plină campanie electorală, Președntele în exercițiu, Doctor William August r’Bamba,a considerat pătrunderea bolii în țara pe care o conduce cu înțelepciune de treisprezece ani, drept o „armă diversionistă” a rivalului său, colonelul Robert Gicu Augustus Octavianus Klapek Junior. Mai mult chiar: Doctorul William August r’Bamba, într-un discurs televizat, a afirmat limpede – cu subiect și predicat – că perfidul virus ucigaș n-a venit întâmplător în Republica Democratică Vandana din Republica Umanistă Vandana, ci trimis intenționat de către „banda de susținători externi ai lui Robert Gicu Augustus Octavianus Klapek Junior. Intenționat și țintit, întrucât boala nu întâmplător s-a difuzat în primul rând printre susținătorii Președntelui în exercițiu, Doctor William August r’Bamba. Nu întâmplător!” Așa că au fost reținuți patruzeci și unu de suspecți.

Drept urmare, Președintele Republicii Umaniste Vandana, Doctor Albert Q. Zumba, a considerat acuzațiile omologului său din sud de Gardul A Opta Minune a Lumii drept un atac fățiș la țara pe care o conduce cu înțelepciune de patru mandate. Așa că mai înainte a arestat patruzeci și unu de suspecți, după care i-a cerut lui r’Bamba să demonstreze dacă virusul poate să penetreze minunatul Gard. Că, dacă nu…

O Comisie internațională de specialiști de cea mai mare probitate a început cercetările în chestiune. Dar deocamdată, lucrările sunt suspendate, întrucât nici Republica Umanistă Vandana și nici Republica Democratică Vandana nu sunt dispuse să plătească această Comisie, iar specialiștii de cea mai mare probitate nu sunt de acord să lucreze pe gratis. Măcar să li se asigure condițiile alocate ultrasecretei Comisii Unite împotriva Efectelor Pandemiei (C.U.E.P.) care lucrează fără preget într-o locație ultrasecretă din cea mai liniștită stațiune monden – turistică din Caraibe, unde „plaja de aur” ce se întinde pe 69 kilometri oferă fete frumoase și ieftine. Păi, nici atât!?

Până una-alta, în apropierea Gardului, de o parte și de alta, au fost masate importante forțe militare „în vederea unor exerciții tactice complexe”. Situația este explozivă.

Deocamdată nu se știe dacă virusul ucigaș poate să treacă de capul lui dintr-un loc într-altul fără asentimentul organelor competente. Poate sau nu poate?

10. Corespondența 6

Beneficiile materiale ale pandemiei

Numai oamenii slabi stau toată ziua și se tânguiesc. Cei puternici și energici, așa cum au dovedit de veacuri că sunt atât vandanii, cât și vündünii, trag foloase din orice le este dat să trăiască.

Deocamdată, pandemia face ravagii în continuare, deși autoritățile din cele două republici frățești au făcut totul pentru a o îngrădi. La fel și ultrasecreta Comisie Unită împotriva Efectelor Pandemiei (C.U.E.P.) lucrează fără preget (într-o locație ultrasecretă din cea mai liniștită stațiune monden – turistică din Caraibe, unde fetele sunt dulci și ieftine).

În timp ce mass-media aduce alarmist, respectiv optimist, știri la zi cu evoluția răspândirii bolii, consilierii mai marilor din cele două republici vandane au întocmit un raport din care reiese – pe bază de cifre, grafice și bibliografie de ultimă oră – că în mod evident pandemia duce la progresul neașteptat al rezervelor de stat. Printre elementele acestei creșteri explozive se numără:

– amenzile percepute de la populație pentru nerespectarea resticților impuse – 2,14% din PIB;

– îmbogățirea fără precedent prin comerțul cu măști de protecție (de patru până la douăzeci și opt de ori mai scumpe decât în alte țări) – 2,49% din PIB; (Se cunoaște că noii miliardari reprezintă pilonii unei societăți în plin avânt.);

– instituirea de taxe foarte mari pentru testarea la cerere (4,56% din PIB, dar cifra este în continuă creștere);

– îmbogățirea fără precedent prin contractele cu necesarul materialelor pentru spitale, școli, protecția populației, plătindu-se printr-o lege nescrisă cu un suprapreț de cel puțin 800%; (Se cunoaște că noii miliardari reprezintă pilonii unei societăți în plin avânt.);

– creșterea cu 302% a prețului medicamentelor (cu preponderență a celor inutile) – încasări de 6,09% din PIB; (Se cunoaște că noii miliardari reprezintă pilonii unei societăți în plin avânt.);

– decesul a 37% dintre pensionari, rezultând o scădere cu 24,98% din bugetul alocat pentru pensii. (Cifră în continuă actualizare.);

– măsurile de austeritate justificate de grozăvia pandemiei – o scădere a cheltuielilor cu 23% din PIB;

– măsuri ce nu pot fi făcute publice – 21,04% din PIB.

În concluzie, spun consilierii mai marilor din cele două republici vandane, binefacerile pandemiei vor face ca numai în trei ani (cât se poate menține boala fără niciun efort suplimentar) se estimează că PIB-ul din Republica Democratică Vandana va crește cu cel puțin 57%, în vreme ce PIB-ul din Republica Umanistă Vandana va crește cu aproximativ 54,5%. (Cifrele variază în funcție de mobilitatea prețului internațional a boielei dulci, respectiv a boielei iuți).

11. Corespondența 7

Cum se remarcă vündünii chiar și în carantină (I)

Deocamdată, pandemia face ravagii în continuare, deși autoritățile din cele două republici frățești au făcut totul pentru a o îngrădi. La fel și ultrasecreta Comisie Unită împotriva Efectelor Pandemiei (C.U.E.P.) lucrează fără preget (într-o locație ultrasecretă din cea mai liniștită stațiune monden – turistică din Caraibe, unde „plaja de aur” se întinde pe 69 de kilometri, iar fetele sunt dulci și ieftine.).

Dar cum consilierii mai marilor din cele două republici vandane au întocmit raportul din care reiese – pe bază de cifre, grafice și bibliografie de ultimă oră – că în mod evident pandemia duce la progresul neașteptat al rezervelor de stat, alți oameni energici au dovedit că tăvălugul Sars – Covid 19 nu aduce doar beneficii materiale, ci și o mulțime de oportunități pentru remarcarea socială. Iată, de pildă, domnul Ramses W. Grabsteter, ambițiosul fiu al celebrului numismat William Grabsteter din Prundișor (Republica Democratică Vandana), a demonstrat cu prisosință că prin perseverență și talent, pandemia oferă un câmp mănos pentru o carieră de excepție.

Da, Ramses W. Grabsteter, ambițiosul fiu al celebrului numismat William Grabsteter, a realizat și a susținut o minunată teză de doctorat cu titlul „Pandemia Covid 19 – o sursă excepțională de dezvoltare pentru un viitor de aur”. Întrucât această lucrare a fundamentat teoretic concluziile practice ale ultrasecretei Comisii Unite împotriva Efectelor Pandemiei (C.U.E.P.), domnul Ramses W. Grabsteter a fost imediat remarcat de cele mai înalte autorități din Republica Democratică Vandana, fiind numit la vârsta de doar douăzeci și patru de ani Consilier Academic al Luptei împotriva Pandemiei și trimis cu o bursă specială chiar la ultrasecreta Comisie Unită împotriva Efectelor Pandemiei (C.U.E.P.) într-o locație ultrasecretă din cea mai liniștită stațiune monden – turistică din Caraibe, unde „plaja de aur” se întinde pe 69 kilometri. Dar cum locația aceea constituie secret de stat în ambele republici vandane, nu voi face vorbire despre unde a fost trimis doctorul Ramses W. Grabsteter.

SCHWARTZ Gheorghe /http://cotidianul.ro/