JURNALUL PANDEMIC (7)

  • Postat în Fapt divers
  • la 12-04-2023 08:19
  • 124 vizualizări
JURNALUL PANDEMIC (7)
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

JURNALUL PANDEMIC (7)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – Vocalize în do de sus sau mirificele avantaje ale lui SARS-COV-2, cel răsfățat drept „Noul Covid 19” (Cele 124 de Corespondențe necenzurate din Republicile Vandana în vremea pandemiei) apărut la Editura Junimea Iași în 2021

38. Corespondența 34

Măsuri adecvate și eficiente

Întrucât pandemia se încăpățânează să prolifereze, guvernele din cele două republici frățești Vandana au luat bivolul de coarne și au decretat măsurile care se impun:

În Republica Democratică Vandana a fost cu desăvârșire interzis (pentru o perioadă determinată) consumul de spanac, de țelină și de ceapă roșie.

În Republica Umanistă Vandana au fost închise bordelurile de stat, precum și cofetăriile particulare.

În urma acestor restricții, în Republica Democratică Vandana a crescut rata infectărilor cu 4,9%. (Cârcotașii desigur spun că noile măsuri au fost și sunt aberante. Dar pot cârcotașii să garanteze că dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri pandemia n-ar fi crescut și mai mult? Nu pot! Vedeți?

În urma acestor restricții, în Republica Umanistă Vandana a crescut rata infectărilor cu 4,3%. (Cârcotașii desigur spun că noile măsuri au fost și sunt aberante. Dar pot cârcotașii să garanteze că dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri pandemia n-ar fi crescut și mai mult? Nu pot! Vedeți?

39. Corespondența 35

Farmacia SARGON GYUSI POPESCU, Calea Eroilor Nr. 24 (P)

Cu mult înaintea declanșării atât de neașteptate a pandemiei, Sargon, fiul lui Ottokar (Oto) Popescu, întors de la studii, a deschis farmacia SARGON GYUSI POPESCU de pe Calea Eroilor nr. 24. Cum pandemia i-a făcut pe oameni că fie mai precauți cu sănătatea lor tot mai amenințată, pe Calea Eroilor, la fel ca și pe celelalte bulevarde, străzi și ulițe au apărut nenumărate farmacii. (A trebuit să se reglementeze această revărsare de farmacii, fiindcă ele au năpădit toate spațiile comerciale și riscau să elimine cu totul celelalte prăvălii, încât nu mai găseai o alimentară ori un magazin de haine. Nici măcar atât de iubitele second hand-uri nu mai aveau loc de ele. (Noroc că s-au deschis și farmacii second hand.) Așa că s-a decis să nu fie decât o farmacie la fiecare sută de metri și nu mai multe. Dar atât vandanii, cât și vündünii, harnici și isteți cum sunt cunoscuți, s-au adaptat reglementărilor în vigoare și au deschis câte un raion de medicamente în brutăriile, cofetăriile, marochinăriile ori librăriile lor. Dar cum nici autoritățile din cele două republici surori nu sunt proaste, au stipulat să fie obligatoriu să achiziționezii un produs specific magazinului pentru a putea cumpăra de acolo și un leac. Așa că mergeai la magazinul de articole casnice și-ți cumpărai niște antibiotice pe lângă o furculiță de unică folosință. Procedeul s-a extins bineînțeles și la mall-uri. Acolo, printre bijuterii, lenjerie intimă și antinevralgice, mai găseai și o carte bună ori un lampadar după gustul tău.)

Din pricina marii concurențe, fiecare farmacie a fost obligată să găsească un specific cu care să atragă mușteriii. Așa că farmacia SARGON GYUSI POPESCU nu numai că a început să ofere, pe lângă un analgezic și o excelentă ciorbă cu perișoare, dar s-a remarcat și prin brioșele mereu proaspete. Cum bistroul de alături (Calea Eroilor nr. 22) s-a specializat pe unguente oftalmice, trebuia să ai suficiente cunoștințe pentru ca să știi de la ce farmacie să-ți cumperi pantofii cei mai frumoși și de la ce farmacie să-ți iei pâinea cea de toate zilele.

Doar în Republica Umanistă Vandana și doar la farmacia SARGON GYUSI POPESCU, poți să te aprovizionezi extrem de profitabil: nu e obligatoriu să te decizi decât la un șervețel umed pe lângă minunatul costum din vitrină!

40. Corespondența 36

FARMACIA DR. GUTZA VON RATZENVERG de pe Strada Moașelor Martire Nr. 8bis (colț cu Bulevardul Alăptării Igienice) (P)

După ce în cele două republici surori Vandana, nu s-a mai ivit absolut niciun criminal în serie, n-a avut loc niciun puci și nici măcar nu s-a semnalat vreo naștere monstruoasă, patronii mei au fost pe punctul de a mă retrage dintr-un „teritoriu unde nu se întâmplă chiar nimic”. Amenințat să-mi pierd slujba, am informat că atât în Republica Umanistă Vandana, cât și în Republica Democratică Vandana bântuie pandemia și că ar putea fi de interes măsurile adesea absurde pe care le iau autoritățile din cele două țări. Degeaba! Mi s-a răspuns că pandemia bântuie cam peste tot, la fel cum și măsurile absurde se iau cam peste tot. Pe cine să mai intereseze ceea ce se petrece tocmai în cele două Vandane? Nici măcar să rămân într-una dintre cele două state frățești nu mi s-a aprobat, considerându-se că ar crea un precedent primejdios să se transmită doar dintr-o țară și din cealaltă nu, lucru ce ar putea fi interpretat cu consecințe majore pentru exporturile în acele locuri atât de sensibile. Într-un ultim apel, am supralicitat, spunând că s-ar putea câștiga sume rezonabile prin serviciul de publicitate. Banul este întotdeauna un argument infailibil, așa că am fost avansat din redactor de teren în agent de publicitate.

Astfel, după ce din Republica Umanistă Vandana, am relatat data trecută despre FARMACIA SARGON GYUSI POPESCU de pe Calea Eroilor nr. 24, locul unde poți cumpăra la un preț avantajos un costum ultima modă, doar pe lângă un șervețel umed, am bucuria de a informa publicul despre minunata bicicletă de curse ce se poate achiziționa doar din Republica Democratică Vandana la un preț promoțional. Unde se poate achiziționa minunata bicicletă de curse? Unde altundeva decât la FARMACIA DR. GUTZA VON RATZENVERG de pe Strada Moașelor Martire Nr. 8bis (colț cu Bulevardul Alăptării Igienice, în sediul fostei librării CARTEA FRUMOASĂ). Dr. Gutza von Ratzenverg constituie însăși garanția produselor oferite spre vânzare, deoarece reprezintă primul vündün cu doctorat în farmacologie și științe alchimice de la prestigioasa Academie de Farmacologie și Științe Alchimice (A.F.Ș.A.) de lângă Ontario. Mai adăugăm că Dr. Gutza von Ratzenverg folosește mersul pe bicicletă de la vârsta de doi ani și opt luni, fiind un pionier al rutierilor farmaciști alchimiști și totodată vicepreședinte al Federației de Canotaj. Puteți să vă imaginați o garanție mai mare pentru bicicletele disponibile (în stoc limitat) de la FARMACIA DR. GUTZA VON RATZENVERG de pe Strada Moașelor Martire Nr. 8bis (colț cu Bulevardul Alăptării Igienice)? Nu puteți!

41. Corespondența 37

Conflictul în legătură cu CARTEA FRUMOASĂ

Se pare totuși că nici soluția de a transmite doar publicitate din cele două republici surori Vandana nu mai este agreată, deși ea a adus patronilor mei banii sperați. Un material vădit răuvoitor apărut în oficiosul HOTĂRÂRE ȘI DESTIN din Republica Umanistă Vandana a susținut că FARMACIA DR. GUTZA VON RATZENVERG de pe Strada Moașelor Martire Nr. 8bis (colț cu Bulevardul Alăptării Igienice, în sediul fostei librării CARTEA FRUMOASĂ – Republica Democratică Vandana) demonstrează încă o dată „primitivismul atât de specific neamului vündün, o populație pentru care cartea nu este suficient de importantă ca să subziste în timp de pandemie. […] De altfel, este evident că vündünii preferă prezervativele în locul unui roman valoros, dovadă fiind că în anul de dinaintea izbucnirii molimei, s-au vândut în Republica Democratică Vandana de aproape trei ori mai multe prezervative decât cărți”.

Degeaba a apărut în oficiosul VOINȚA NOASTRĂ, răspunsul ferm al Ministerului Culturii și Educației Naționale din Republica Democratică Vandana, răspuns prin care se afirmă cu subiect și predicat că „în țara noastră, cartea este la mare cinste, dovadă că avem cel mai mare număr de doctori în științe pe cap de locuitor, cifră, de pildă, de 1,46 ori mai mare decât de cealaltă parte a Gardului – A Opta Minune a Lumii. […] Și ce dovadă mai evidentă este că în nicio farmacie din patria noastră nu este admis vreun lucrător care să nu aibă măcar un masterat, iar șeful oficiului trebuie să fie în mod obligatoriu doctor”. Pentru o mai bună exemplificare, însuși doctorul Gutza von Ratzenverg își publică C.V.-ul, alături de alți doi șefi de magazine doctori și ei. (Doctorul Chu Che Jamoelius, proprietarul farmaciei de unde se pot cumpăra cele mai performante mașini de gătit, și-a postat în facsimil chiar și carnetul de academician, alături de livretul militar.)

Degeaba, în HOTĂRÂRE ȘI DESTIN au continuat să apară articole denigratoare, fără a fi luate în seamă răspunsurile atât de limpezi din VOINȚA NOASTRĂ. Drept urmare, de o parte și de cealaltă a Gardului au fost amplasate trupele militare în vederea unor „manevre cu armament de război”. Conflictul n-a izbucnit încă din cauza pandemiei, considerându-se de ambele părți că luptele n-ar fi putut respecta indicațiile privind distanțarea la unu – unu și jumătate metri între combatanți.

Până la „revenirea la normal”, dată fiind situația creată, în Republica Umanistă Vandana a fost strict interzis fumatul (cu excepția fumatului cu pipa), iar în Republica Democratică Vandana au fost strict interzise plimbările cu barca.

Deocamdată, eu nu am fost încă expulzat din niciuna dintre statele surori, doar că nu știu ce e bine și ce e rău să mai transmit de la fața locului.

42. Corespondența 38

Din pricina regulilor de distanțare în vreme de pandemie, se consideră că un conflict militar nu este indicat

Din pricina regulilor de distanțare în vreme de pandemie, se consideră că un conflict militar nu este indicat. Așadar, după cum bine se știe, obiecțiile cum că astăzi există arme capabile să atingă ținte aflate la mare distanță n-au fost luate – oare de ce ? – în seamă. Iată, în sfârșit un subiect bun și pentru corespondențele mele de la fața locului. Subiect bun și optimist: cât va mai bântui pandemia, din pricina obligativității distanțării, vom fi scutiți de războaie. Așa că a apărut o nouă dilemă în conștientul colectiv: să mai amânăm ieșirea din criza sanitară pentru a întârzia declanșarea unor mereu posibile conflicte militare sau să eradicăm pandemia cu riscul izbucnirii războaielor? Cumplită dilemă! La întrebarea „cum e mai bine”, răspunsul populației a fost 45,69% pentru pandemie, 42,98% pentru lupte armate, 10,43% „nu știu”, restul au refuzat să răspundă („Lasă-mă, domnișoară, n-avem noi destule necazuri și așa? De ce nu mă întrebați mai bine când cred că se va astupa groapa de pe strada mea?”)

Iată, în sfârșit un subiect bun și pentru corespondențele mele de la fața locului. Numai că, deocamdată, a apărut o altă prioritate: chiar veșnicele gropi de pe străzile municipiilor. Comitetele pentru Limitarea Pandemiei (C. L. P.) din ambele republici frățești au decis că astuparea gropilor din străzile municipiilor ar crește riscul infectării cu noul virus, conform unui studiu al prestigioasei BRC UNIVERSITY. Riscul este mai mic dacă se astupă gropile din drumurile extravilane și apropiat de zero, dacă se astupă gropile de pe ulițele sătești. Degeaba au protestat cetățenii locuitori din municipii, având la îndemână valoroasa cercetare a experților de la BRC UNIVERSITY, oficialitățile au spus un NU hotărât astupării gropilor de pe marile bulevarde. PAG (Partidul Antigropi) nou inființat a crescut totuși în ponderea vieții politice. Deocamdată, formațiunile prezente în Parlamentele ambelor republici frățești cer scoaterea „inconștientului” PAG în afara legii.

Cum în vremuri de pandemie se consideră că un conflict militar nu este indicat, încă nu pot să cer spor de risc în calitate de corespondent de război. Speranța moare ultima: odată cu progresele uluitoare ale medicinii, virusul va fi eradicat, iar armele se vor elibera de sub chingile cumplitului Covind 19.

43. Corespondența 39

Republicile surori sau republicile frățești?

Din păcate, nu pot încă nici acum exploata în corespondențele mele minunatele pregătiri de război dintre cele două republici surori, fiindcă iar și iar apare o nouă prioritate. Așa că sporul de risc în calitate de corespondent de război nu pot deocamdată să-l pretind, deși eu n-am nicio vină că un conflict armat (încă!) nu a izbucnit.

Dar cel mai neplăcut este că nu a apărut o prioritate oarecare pentru mine, ci doar un adevărat conflict idiot! Și de la ce? De la o exprimare care nici în ruptul capului n-am bănuit că va isca un asemenea scandal. Eu am fost trimis corespondent în republicile vandane fiindcă sunt cunoscut drept un ins prudent, politicos, neconflictual. Cu atât mai surprinși au fost patronii mei de evoluția evenimentelor declanșate chiar de mine. Într-o corespondență anterioară, aflându-mă în Republica Umanistă Vandana, am pomenit expresia „cele două republici surori”. În aceeași zi, trecând în Republica Democratică Vandana, am scris un reportaj despre „cele două republici frățești”. Deja înainte de a sosi în aceste teritorii ce-și declară marea iubire doar pe hârtie, am fost prevenit că adesea ajunge o simplă scânteie pentru a provoca un tărăboi total disproporționat față de o cauză cu totul minoră. Și, într-adevăr, un funcționar zelos a sesizat că am formulat de numeroase ori expresia „cele două republici surori”, când scriam despre ceva privind Republica Umanistă Vandana și „cele două republici frățești”, când mă refeream la Republica Democratică Vandana. Drept urmare, am fost convocat la sediul poliției dintr-un orășel nenorocit, fiind întrebat timp de cinci ore de ce mă exprim mereu cu „republici surori” în nord și cu „republici frățești” în sud. Și mi s-a cerut să explic de ce cred că în sud oamenii sunt mai bărbați decât în nord. Oare nu cumva vreau să insinuez că în cazul unui război între cele două țări – război pe care nu și-l dorește nimeni! – cei din sud s-ar purta bărbătește, în schimb cei din nord ar fugi ca niște muieri speriate!? Și cine m-a însărcinat să folosesc asemenea aluzii cu totul nefondate, dar care au scopul de a demoraliza tineretul combatant vandan și de a insufla o supraîncredere în vündüni?

Serviciile de contrainformații din sud, au aflat prompt despre reținerea mea și au răspuns că „niciodată un observator străin și neutru n-a caracterizat atât de exact prihologia celor două popoare aflate atât de apropiate doar din punct de vedere geografic”. Asta n-a făcut decât să toarne gaz pe foc și din celula mea am putut citi cu groază de pe telefonul mobil cum arestarea mea n-a mai rămas secretă, mass-media din ambele părți ale gardului – A Opta Minune a Lumii – au găsit un subiect tot mai gras pe zi ce trecea. În apropierea închisorii, unde am fost plasat în cel mai mare secret, au apărut tot mai mulți reporteri ai marilor agenții de presă din lume. Asta m-a satisfăcut. Dacă la început am fost convins că, dacă voi scăpa din Republica Umanistă Vandana, voi fi în mod sigur concediat fiindcă era de prevăzut că niciun alt jurnalist – decât cel mult sub acoperire – nu va mai fi acreditat din partea trustului pentru care am lucrat eu. Dar, pe măsură ce subiectul a luat proporții neașteptate (cel puțin pentru mine), mi-a crescut corespunzător și mie cota. Când scandalul a ajuns la nivelul caricaturilor din marile cotidiene, am fost mutat într-un hotel de cinci stele din capitală, fiind rugat să convoc conferințe de presă unde să arăt că m-am referit la faptul că vandanii au sensibilitatea sexului frumos și dârzenia bine cunoscută a amazoanelor, în timp ce vündünii sunt cunoscuți pentru tradiționala lor bădărănie.

Deocamdată, n-am dat curs decât primei părți a acestui discurs, prima parte pentru care am și fost decorat de Președintele țării cu Ordinul Cucuveaua Albastră cu Spade. Evenimentul a fost transmis în direct în patruzeci și opt de țări. Pentru că am refuzat cu vitejie să prezint partea a doua a discursului, o zi mai târziu, și Președintele Doctor William August r`Bamba mi-a conferit Ordinul Vaccinul Așteptat în grad de Cavaler. Și acest eveniment a fost la fel de amplu mediatizat.

Toate au putut avea loc doar pentru că unul dintre beneficiile de netăgăduit ale pandemiei este că atâta vreme cât bântuie boala, se consideră că un conflict militar nu este indicat, iar scandalul pornit de la formulările mele a reprezentat o supapă binevenită pentru cele două guverne.

Schwarz Gheorghe/ http://cotidianul.ro/

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente