Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de promulgare al Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, menționând însă că este responsabilitatea PSD-ALDE „să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României”.
Administrația Prezidențială menționează într-un comunicat că
„președintele Klaus Iohannis susține necesitatea de creștere a
veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătățirea
nivelului de trai al românilor”, fiind „evident faptul că România
are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în
sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate
inechitățile și disfuncționalitățile salariale”. „În același timp,
Președintele României susține necesitatea unei creșteri sustenabile
a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivațiile
adecvate și performanțele necesare din partea tuturor
beneficiarilor.
Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la
nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social
Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei
coaliții politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE
să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de
creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității
macroeconomice și bugetare a României.
Președintele României atrage atenția că aspectele problematice ale
legii se impun a fi corectate de Guvern și Parlament de-a lungul
perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are
obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate
conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în
economie și implicații negative asupra bugetului public. În acest
sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României
din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării
deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB.
Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în
sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare,
menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să
fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi
afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei,
respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la
nivel guvernamental”, se mai arată în comunicat.
Din categoria:Politica