„Kontinental ’25”, cel mai nou film semnat Radu Jude, ajunge în cinematografele din 23 de orașe din România începând cu 20 iunie, distribuit de Independența Film. De această dată, regizorul, cunoscut pentru cinema-ul său provocator și fără menajamente, plasează acțiunea în Cluj-Napoca, un oraș gentrificat și tensionat, în care o executoare judecătorească se confruntă cu urmările dramatice ale unei evacuări care o răvășește profund.
Premiat cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlinale 2025, „Kontinental ’25” este o comedie morală tăioasă despre vinovăție, empatie și limitele umanității într-o societate din ce în ce mai impersonală.
Orsolya (Eszter Tompa), o executoare judecătorească, trebuie să evacueze un om fără adăpost (Gabriel Spahiu) din subsolul unui imobil. Ceea ce pare o simplă formalitate administrativă devine catalizatorul unei crize de conștiință, într-un oraș unde compasiunea se lovește de proceduri.
Premiera în cinematografe are loc pe 20 iunie, iar filmul rulează în 23 de orașe: București, Alba Iulia, Bacău, Brașov, Bârlad, Botoșani, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Gura Humorului, Huși, Iași, Miercurea Ciuc, Onești, Ploiești, Sibiu, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Timișoara, Toplița, Zalău.
Programul proiecțiilor: https://www.independentafilm.ro/project/kontinental-25/
Inspirat de un caz real și construit în dialog cu „Europa ’51” al lui Roberto Rossellini, „Kontinental ’25” este – în cuvintele lui Radu Jude – „un film despre o crimă colectivă, comisă prin indiferență”. Filmul se concentrează pe reacțiile individuale la teme sistemice precum inegalitatea socială, criza imobiliară, clasismul sau dispariția spațiului public.
Fără artificii vizuale, filmat cu un iPhone în doar 11 zile, „Kontinental ’25” mizează pe o estetică brută și pe o observație socială lucidă, în timp ce Jude construiește un portret emoționant și ironic al unei femei care încearcă să împace ceea ce este legal cu ceea ce e moral.
Distribuția reunește actori remarcabili: Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanța, Șerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Ilinca Manolache și mulți alții.
Mai multe detalii pe: Instagram | Facebook
The post HAS_LINK_BACK first appeared on Daniel Urda.