• 1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 79 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă

În urmă cu 23 ani, pe 3 mai 1997, are loc la Kiev semnarea tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de externe ai celor două țări. Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat.

La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

Prin acest tratat, România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică.

Semnarea tratatului a fost una dintre condițiile puse României pentru a fi acceptată în NATO.

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scrie academicianul Florin Constantiniu în prefața volumului Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina, de Tiberiu Tudor, carte scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999, imediat după semnarea tratatului cu Ucraina.

Iată un fragment din carte. Sursa: Ziaristi Online. Autorul îl acuză pe Silviu Brucan că a stat în spatele deciziei de a încheia tratatul, fiind cel care i-a convins pe Adrian Severin și Petre Roman să semneze.

„La sfârșitul lunii ianuarie 1997 are loc reuniunea de la Dovos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teitoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”.

Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunțat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc. Iar actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman și Adrian Severin, sunt vii. Încă se agită în politica românească. Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”.

În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000 de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în Basarabia de Sud.

Când își poate înceta valabilitatea acest tratat

Conform Articolului 27, „Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu va încunoștiința în scris cealaltă parte despre intenția de a-l denunța, cu cel puțin un an înaintea expirări perioadei de valabilitate respective”.Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului, dar nu a făcut-o.

Pe 7 iulie 1997, Senatul României ratifica ceea ce este cunoscut drept „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.

Documentul fusese semnat, inițial, de către miniștrii de externe ai celor două țări, pe 3 mai la Kiev, iar apoi de către cei doi președinți, la 2 iunie 1997 la Neptun. Interesant este că actul ar putea fi denunțat oricând de autoritățile române, tratatul prevăzând și că poate fi denunțat cu un an înainte de expirarea valabilității, care se reînoiește automat la 5 ani, după trecerea celor 10 ani de valabilitate inițială. Practic, putea fi denunțat acum trei ani, fără nicio problemă de autoritățile române sau la fel de bine în 2011, așa cum ar putea fi anulat în 2021.

La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

Profesorul Tiberiu Tudor, a explicat într-un interviu acordat revistei Art-emis, că președintele României de atunci, Emil Constantinescu, a promis încă din ianuarie 1997 că va recunoaște „realitățile istorice” în ceea ce privește relația dintre țara noastră și Ucraina, deși nu avea niciun mandat să facă asemenea declarații. Președintele Constantinescu a cedat inclusiv Insula Șerpilor, un alt teritoriu al României luat cu forța de URSS, după terminarea războiului, în 1948!

„În anul 1997, imediat după preluarea puterii de către Convenția Democrată, am fost luați prin surprindere de câteva declarații contrare interesului național pe termen lung ale rectorului Universității noastre, profesorul Emil Constantinescu, devenit președinte al României. Printre altele, la conferința de la Davos, în ianuarie 1997, și-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit „sacrificiul istoric”- recunoașterea dreptului de succesiune a Republicii Ucraina asupra teritoriilor românești ocupate prin forță de către defuncta Uniune Sovietică. Trebuie subliniat că aceste declarații ale președintelui Constantinescu au fost făcute fără un minim mandat, cel din partea Parlamentului României. În discuțiile pe care le-am avut cu profesorul Constantinescu am realizat că este insensibil la ceea ce eu și mulți colegi consideram interese naționale strategice ale României, la est și la vest ”, a afirmat profesorul Tudor, autorul cărții „Istoria unei trădări naționale – Tratatul cu Ucraina ”
Atitudinea capitulardă și dezonorantă a Guvernanților de atunci este nejustificată mai ales că în 1991, Parlamentul României anunțase oficial că nu recunoaște orice încercare de legitimizare din partea Ucrainei asupra teritoriilor românești luate cu forța de către URSS.
Mai mult, în 1993, Guvernul României a notificat omologii ucraineni că în urma dispariției Uniunii Sovietice în 1991, tratatul de frontieră dintre cele două părți din 1961 a devenit caduc. Tratatul din 1961 recunoștea granița impusă României după pierderea celui de-al doilea război mondial, iar faptul că partea română îl denunța ca și caduc afirma clar necesitatea unei noi negocieri!
„In Declarația Parlamentului României din 28 noiembrie 1991, adoptată cu unanimitate de voturi în ședința Camerelor reunite, se spune:Parlamentul României, luând cunoștință de hotărârea autorităților de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenței Republicii Ucraina- declară solemn că referendumul organizat de autoritățile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv Bucovina de Nord, ținutul Herța, ținutul Hotin precum și în județele din sudul Basarabiei – este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia.– cere parlamentarilor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde și asupra teritoriilor românești menționate.- solicită Guvernului țării să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forța de U.R.S.S.

Tot în acest sens, în aprilie 1993, Guvernul Român notifică Guvernului Ucrainean faptul că, urmare a dispariției Uniunii Sovietice și a apariției la frontiera de est a României a două noi state independente, Ucraina și Republica Moldova, Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea și asistența mutuală în problemele de frontieră, încheiat în 1961, a devenit caduc. Se afirmă, de asemenea, disponibilitatea Părții române de a începe negocierea cu Partea ucraineană a unui acord în acest domeniu.

Tratatul din 1961 confirma frontiera sovieto-română impusă prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 și Protocolul Groza-Molotov din 1948, în condițiile ocupației sovietice, sfera sa de reglementare limitându-se, desigur, la problemele regimului de frontieră și ale colaborării și asistenței mutuale.

Notificarea caducității Tratatului din 1961 cu Uniunea Sovietică, ca urmare a dispariției acesteia ca subiect de drept internațional, și exprimarea disponibilității de negociere cu noul stat apărut la frontiera de est a României – Republica Ucraina – era un act menit să deschidă câmpul discuției problemei frontierei dintre România și Ucraina, în spiritul Actului Final de la Helsinki”, consideră profesorul Tudor.

Profesorul Tudor afirmă că opinia publică a fost indusă în eroare de o campanie de manipulare, ai cărei artizani au fost Convenția Democratică (CDR), aflată atunci la Guvernare și președintele Constantinescu, iar unealta principală a fost abia înființatul PRO TV.

O extraordinară campanie de manipulare a opiniei publice și a parlamentarilor este pusă în funcțiune. Principalii artizani ai acestei acțiuni sunt președintele Emil Constantinescu, președintele Senatului Petre Roman și ministrul de externe din acea perioadă, Adrian Severin.

„Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”, a afirmat profesorul Tudor în cartea sa „Istoria unei trădări naționale – Tratatul cu Ucraina”. Concluzia îi aparține regretatului academician, profesor și istoric, Florin Constantiniu:
„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului. Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice. Românii trebuie să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului.”

La 2 iunie 1997 are loc trădarea lui Emil Constantinescu care renunță la Basarabia și Bucovina prin “Tratatul de la Neptun”

În data de 2 iunie 1997 a fost semnat „Tratatul de la Neptun”, „Privind Relaţiile de Bună Vecinătate şi Cooperare între România şi Ucraina”,
tratat semnat de către preşedinţii Emil Constantinescu şi Leonid
Kucima. La acea data președintele Senatului era Petre Roman iar
ministrul de Externe Adrian Severin.

Tratatul a fost semnat în mare secret nu la Bucureşti si nici
la Constanta ci la Neptun, în condiţii de maximă securitate, mai multe
autocare ale tineretului P.R.M şi Vatra Românească care intenţionau să
protesteze fiind blocate pe drum de politie. Populaţia României nu era
informată şi întreaga poveste era trecută sub tăcere. Era vorba de o
ruşinoasă recunoaştere, a anexărilor ilegale făcute de URSS în iunie
1940, la 57 la ani distanţă, după ce chiar PCR ezitase să facă asta.

“Tratatul de la Neptun” Preambul

În urma ultimativelor din 26-28 iunie 1940 U.R.S.S avea să
anexeze Basarabia, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţei, Braţului
Chilia, şi Insulei Şerpilor, astfel se punea în aplicare înţelegerea
secretă dintre Hitler şi Stalin ratificata în anexele Pactului secret
Ribbentrop-Molotov, încheiat, la 23 august 1939.

După preluarea abuzivă a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de
către U.R.S.S, la 10 iulie 1940, în Şedinţa Biroului Politic al C.C P.C
şi Consiliul Comisarilor Poporului din U.R.S.S, ţinută la Moscova, se ia
decizia de “reunirea populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească din RASSM“.
Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) era o
entitate teritoriala creeata de Stalin in 1924 care oglindea Basarabia
si justifica pretențiile rusesti asupra Basarabiei.

R.S.S.M

La şedinţa din 10 iulie 1940 printre alți luau parte și I. V.
Stalin, V. Molotov, K. Voroșilov, M. Kalinin, L. Kaganovici, G.
Malencov, A. Andreev, A. Micoian, L. Beria, N. Svernic. Urmările acestei
şedinţe nu a fost crearea unei ”Basarabii Mari” care să se întindă pe
amândouă malurile Nistrului, ci crearea viitoarei R.S.S.M fără Bucovina
de Nord, Ţinutul Herţei, sau judeţele Vechi Basarabi ( Akkerman, Ismail,
Hotin). Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei si vechea Basaranie aveu sa
fie înglobate in Republica URSS Ucraineana, faptul a fost consfințit la 2
august 1940, când sovietul suprem U.R.S.S hotăraşte oficial crearea
R.S.S.M in granițele Rep. Moldova de astăzi.

La 22 iunie 1941, România intră în război cu dorința
dezrobirii teritoriilor ocupate abuziv de U.R.S.S. În cursul lunii
august 1944, Moldova de dincolo de Prut este aproape în întregime
ocupată de armatele sovietice. La 2 august 1944 când războiul
sovieto-român era încă în desfăşurare, autoritățile sovietice
reinstalate în Basarabia refac vechea administrație cu un R.S.S.M de
33.700km2. Judeţele Ismail, Akerman, Hotin ca și Nordul Bucovinei erau
re-incluse în componența. Ucrainei.

Surprinzător, autorităţile comuniste din RSSM nu au renunţat
ușor la aceste teritorii şi, la 29 iunie 1956, conducerea RSSM îi
trimite lui Stalin o scrisoare, din partea CC al PC (b) al Moldovei şi
Prezidiului Sovietului suprem și consiliului de miniştri al RSSM, în
care îl rugau să studieze chestiunea privitoare la reîntoarcerea
fostelor judeţe Hotin, Ismail și Akerman în componența RSSM. O cerere
similară este trimisă cândva după 1950 de câteva grupuri de intelectuali
și veterani de război. Toate aceste demersuri rămân fără nici un
răspuns.

Dupa destrămarea URSS

În data de 24 august 1991, Ucraina îşi proclamă independența
păstrând teritoriile primite abuziv de administraţia defunctului URSS,
cu toate că conform legislaţiei internaţionale un stat succesor nu poate
moşteni ceva preluat ilegal de statul defunct.

Indiferent dacă vorbim de Ucraina, Ungaria, Rusia modernă,
acestea nu pot avea pretenții asupra teritoriilor deținute abuziv de
Imperiu Austro-Ungar, Rusia Sovietică și respectiv Imperiu Țarist. Mai
mult, singurul succesor legitim al U.R.S.S nu putea fi decât Rusia, care
la data respectiva era neinteresata de Basarabia de dincolo de Nistru.

Un Mic istoric …

In Tratatul de Pace de la Paris 1947 granița de est a României mutilate de pactul Ribbentrop-Molotov din 1940, este reconfirmată, nu a exista o altă înțelegere sau vreo alte negocieri care să ia în calcul structura etnică a Basarabiei sau dreptul istoric.

Partea I Frontieră, Articolul 1 “Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa I), vor fi cele care erau în fiinţă la 1 ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno ungare, care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă.”

Denunţarea pactului Ribbentrop-Molotov.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost denunțat în 1989 de Sovietul
Suprem al URSS, și la 24 iunie 1991 de Parlamentul României care îl
declara “ab initio nul și neavenit” (nul de la bun început

Recunoaşterea Republici Moldova și implicit a actualei granițe cu aceasta

In nişte condiţii extrem de tensionate in 1991 pe fondul
destrămării URSS, Marea Adunare Naţională de la Chişinău proclama
independența Republicii Moldova. Parlamentul adopta Declarația de
Independenţă și fixează ca imn de stat “Deşteaptă-te romane” ca steag
este adoptat tricolorul (rosu, galben si albastru).

“recunoscând că declaraţiile
de către parlamentele multor state consideră acordul de la 23 august
1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, nul şi neavenit ab
initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale celor de
mai sus să fie eliminat, fapt dezvăluit, de asemenea, de declaraţia de
Conferinţă internaţională “Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele
sale pentru Basarabia”.

La nici o jumătate de oră, Petre Roman, primul ministru al
României, fără nici o dezbatere publică sau consultare prealabilă cu
celelalte puteri ale statului, recunoaşte în numele “României” independenta Republicii Moldova.

Republica Moldova nu îşi proclamase independentă fata de
România, Petre Roman punea astfel statul român în imposibilitatea
juridică de a mai emite pretenții vreodată asupra acestui teritoriu.

In 28 noiembrie 1991 Parlamentului României emite o declarație
prin care Parlamentul României reaminteşte originea românească a
teritoriilor din dreapta Prutului moştenite de Ucraina de la fostul
URSS.

In aprilie 1993 Guvernului României adresează o cerere
guvernului Ucrainei prin care se atrage atenţia asupra faptului, ca,
prin dispariția URSS și apariţia a două state noi la granița de est a
României, Republica Moldova şi Ucraina, fostul Tratatul privind regimul
frontierei de stat româno-sovietice din 1961 a devenit caduc.

Prin urmare: “Partea romana
îşi manifesta disponibilitatea de a începe negocieri cu partea
ucraineană pentru un acord în acest domeniu.”

Tratatul de la Neptun

Situația rămâne neschimbata pana în iunie 1997 cand este
semnat tratatul de frontiera cu Ucraina. Preşedintele Emil
Constantinescu declanșase o adevărată isterie naționala privind aderarea
imediată și necondiţionata la NATO. În acea perioadă s-au spus multe
neadevăruri despre necesitatea unei alegeri istorice între “teroriști
arabi” și “lumea civilizată”, sau între întoarcerea sub influenţa Rusiei
și prietenia Anglo-Americană.

“Suntem dispuși să recunoaştem granițele actuale. Aceasta
recunoaştere a realităţii va forma, într-adevăr , baza Tratatului […]
Insula Şerpilor este și ea teritoriu Ucrainean.” (interviu acordat de
Emil Constantinescu postului de radio NovaMova din Ucraina.

Trădătorii Emil Constantinescu (înaltă trădare) si Adrian
Severin (trădare) au călcat in picioare declarațiile solemne ale
Parlamentului României din iunie si noiembie 1991, deși din Statele
Unite se primise semnale sa nu renunțam asa ușor.

ANEXE

DECLARAŢIE din 24 iunie 1991 privind
Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră
(declarație încălcata de Tratatul de la Neptun)

Evocăm în aceste zile momentele tragice trăite de România în
iunie şi august 1940, la numai două decenii dupã împlinirea aspiraţiei
de veacuri a poporului român-reîntregirea neamului prin Marea Unire din
1918 şi crearea Statului naţional unitar roman în hotarele lui fireşti,
din punct de vedere istoric, etnic, social, politic şi cultural.

Evocam acele dureroase evenimente, când părți importante din
trupul tarii au fost rupte cu forţa şi anexate samavolnic prin
implicarea directă sau complicitatea puterilor semnatare ale pactului, a
politicii lor agresive, de revizuire a tratatelor de la Versailles, de
schimbare a ordinii politice europene instaurate dupã primul rãzboi
mondial.

În contextul acestor evoluţii din Europa, de la sfârşitul
deceniului al patrulea, nu doar sistemul de tratate şi alineate ale
României, construit cu migală şi inteligenţa de diplomaţia româneascã şi
ilustrul sau exponent, Nicolae Titulescu, dar şi sistemul general al
Societãţii Naţiunilor s-au dovedit fragile.

În fata forţei brutale, a politicii agresive din Est şi din
Vest, încercarea de înţelegere şi de preîntâmpinare a conflictelor s-a
dovedit inoperantă sau fãrã efect.

Atitudinea de cedare a unor ţări în fata politicii statelor
agresive a fãcut posibile Pactul Ribbemtrop-Molotov şi Dictatul de la
Viena. În baza lor, Uniunea Sovietică anexa Basarabia, Ţinutul Herţei şi
Nordul Bucovinei, iar Ungaria Hortysta anexa o treime din Transilvania –
sfinte pământuri româneşti.

Prin jertfă de sânge a
poporului român, unul din aceste odioase aranjamente – Dictatul de la
Viena – a fost abolit. Celelalte teritorii româneşti continua să fie
înstrăinate.

Nici un fel de politică, nici chiar cea stalinista de
înstrãinare a populaţiilor din aceste teritorii, nu a putut anihila
conştiinţa apartenentei Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului
Herţei la România.

Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care U.R.S.S. şi Germania îşi stabileau “sferele de interese”
de la Marea Baltica la Marea Neagră – hotãrând, cu de la sine putere,
destinele unor state suverane, între care şi România-, contravine în mod
flagrant principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului
internaţional.

În consecință în numele poporului român, parlamentul condamna acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit.

Tot astfel trebuie să fie consideratã şi consecinţă directă a
acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative
ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forţa
la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţei,
împotriva voinţei populaţiei din aceste străvechi teritorii
româneşti, acţiune care a reprezentat o încãlcare brutală a
suveranitãţii, independenţei şi integritãţii teritoriale a României.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost şi este repudiat de
cancelariile multor state. La 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor
Poporului din U.R.S.S. a condamnat “semnarea Protocolului adiţional al
Tratatului din 1939… şi a altor înţelegeri secrete cu Germania” şi a
recunoscut ca acestea “sunt, din punct de vedere juridic, lipsite de
temei şi valabilitate, din momentul semnãrii lor”, venind “în
contradicţie cu suveranitatea şi independentă unor state terţe”.

Împărtășim aprecierea din
Hotãrârea Congresului Deputaţilor din U.R.S.S., potrivit cãreia
protocoalele sovieto-germane “au fost folosite de Stalin şi anturajul
său pentru a da ultimatumuri şi a exercita presiuni, prin recurgerea la
forţa asupra altor state, încălcând obligaţiile juridice asumate fata
de acestea”.

Privite retrospectiv, aceste acte constituie o pregnantă
manifestare a politicii imperiale de anexiuni, a dictatului şi
agresiunii făţişe, expresia cea mai gravă a încãlcãrii moralei
internaţionale şi a dreptului internaţional, cea mai condamnabila
conduita în relaţiile internaţionale.

Noile relaţii şi evoluţiile pozitive ce au loc în Europa şi în
lume creazã premise favorabile pentru identificarea modalitãţilor
vizând înlãturarea pe cale paşnicã a consecinţelor nefaste ale actelor
nedrepte ce au la baza protocoalele secrete ale Pactului
Ribbentrop-Molotov, în consens cu principiile statuate în Actul final al
Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa şi în Carta de la
Paris pentru o nouă Europă, cu normele moralei şi dreptului
internaţional.

Parlamentul României afirma hotãrât poziţia sa de a aborda cu
deplina responsabilitate această problemă. În acest sens, solicita
Preşedintelui tării, Guvernului României, tuturor forţelor politice din
ţara noastrã să acţioneze în spiritul acestei declaraţii, în vederea
împlinirii năzuinţelor legitime ale populaţiei din teritoriile
româneşti, anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin
Pactul Ribbentrop-Molotov.

Parlamentul României îşi exprima convingerea că deplina
afirmare a aspiraţiilor legitime ale romanilor – astfel cum istoria,
justiţia şi morală le consacra de drept – trebuie să reprezinte o
misiune nobilă şi înălţătoare pentru toate forţele responsabile ale
ţării, indiferent de opţiunea lor politică.

Această declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi.

DECLARAŢIE din 28 noiembrie 1991 a
Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie
1991 (declarație încălcata de Tratatul de la Neptun)

Desigur, este dreptul
Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa să, dar acest
referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti
anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut
niciodatã Ucrainei şi sunt de drept ale României.

2.
Parlamentul României reiterează ataşamentul față de prevederile Actului
înalt al Conferinţei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea
modificãrii frontierelor pe cai paşnice, diplomatice.

3.
Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de
autoritãţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în
cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa,
Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi
neavenit, precum şi consecinţele acestuia.

4.
Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor
care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că această
recunoştinţã nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.

5.
Parlamentul României se pronunţa pentru începerea unui dialog cu
Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor
stabilirii unor relaţii de bună vecinãtate şi colaborare între România
şi Ucraina şi invita, în acest scop, o delegaţie parlamentarã ucraineana
urmeazã să efectueze o vizită la Bucureşti, cât mai curând posibil.

6.
Parlamentul României solicita guvernului ţării să înceapã de urgenţă
negocieri cu autoritãţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti
anexate cu forţa de U.R.S.S.

Această declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi.