Iohannis și Merkel au discutat despre criza politică de la București. Mesajul președintelui: România e stabilă. Politica europeană și politica externă nu sunt influențate sub nicio formă de această criză.
Președintele Klaus Iohannis a discutat, luni, la Berlin, cu
Angela Merkel despre criza politică de la București. Președintele
României i-a transmis cancelarului german că avem o criză în
interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară
stabilă, solidă și a solicitat celor implicați în divergențe să
găsească soluții urgente, ”ceea ce fără îndoială se va și
întâmpla”.
În conferința de presă comună, Merkel și Iohannis au fost
întrebați despre criza politică de la București, cancelarul german
spunând că nu se pronunță asupra problemelor interne. Ea a
subliniat totuși că este necesar ca în România să fie întărite
democrația și statul de drept. „Nu mă pronunț, am spus că noi dorim
să fie statul de drept întărit în România și democrația, dar
acestea sunt probleme interne ale României”, a afirmat Merkel,
conform antena3.ro.
La rândul său, președintele Iohannis a spus că subiectul a
fost abordat în discuțiile cu Merkel. ”În ce privește criza
politică de acasă, în mod natural doamna cancelar nu dorește să
exprime o opinie, dar am avut o scurtă discuție pe această temă și
cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul
coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă,
cu o economie funcțională, și că am solicitat celor implicați în
divergențe să găasească soluții urgente, ceea ce fără îndoială să
se va și întâmpla”, a afirmat Klaus Iohannis.
Întrebat de un jurnalist german dacă actuala criză internă va
afecta politica externă a României, șeful statului a replicat: ”Nu
are absolut niciun efect, avem o criză politică internă, pe care am
definit-o ca fiind interpartinică. Politica europeană și politica
externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această
criză”.
Din categoria:Politica