Citeam azi în metrou un poem al lui Niolae Nistor.(LA MULŢI ANI NICOLAE, CARE CUM EŞTI !)Trecusem de Dristor, mai aveam două staţiisă ajung acasă. Îmi rămăsese în minte un versîntins ca o plasă:„Noi doi, obosiţi uneori de viaţa în doi, nu mai ştim să dansăm.”Am gândit că universul atât de mare, ne învârte cum vrea el şi ne invită pe toţi să stăm în spaţii atât de mici...Ai timp Ionescule să