A trecut o lună de zile de la Congresul FMF (22 ianuarie), la care a fost ales noul președinte al Federației, Leonid Oleinicenco. Spiritele s-au calmat și putem face o analiză la rece a evenimentelor ”politice” din fotbalul nostru.
Așadar, urmăresc alegerile de la Federația de fotbal din anul 1995. Am cu ce face o comparație și pot să fac o comparație cu ce a fost până acum. Concluzia este una tristă: a fost cea mai mizerabilă campanie electorală din istoria fotbalului moldovenesc!
Culmea, că această campanie mizerabilă a fost
inițiată de ”băiatul cuminte” al fotbalului nostru, Radu
Rebeja.
Radu, fostul nostru mare fotbalist, jucător iubit
și adorat de multă lume, inclusiv de mine - a ajuns să arunce cu
noroi, să mintă cu nerușinare, să inventeze diferite aberații pe
care să le arunce în spațiul public personal sau prin intermediul
unor persoane apropiate, inclusiv din familie sau din
politic.
Și asta în condițiile în care Radu Rebeja nu este
nici pe departe un om amărât și muritor de foame, ca să zicem că ar
fi fost disperat și astfel să explicăm comportamentul lui. Nu!
Rebeja este deputat în Parlament, prosper om de afaceri,
proprietar a zeci de apartamente și cu un parteneriat public-privat
cu statul. Dar acesta este un subiect aparte la care voi
mai reveni.
Radu Rebeja a manipulat opinia publică din postură
de ales al poporului. Deputat pe listele Partidului Democrat la
ultimele alegeri parlamentare, cele dirijate de fugarul Plahotniuc,
Rebeja a utilizat inclusiv resursele de partid în campania
electorală de la Federația de fotbal: a făcut campanie în
timpul orelor de serviciu, în loc să muncească la
Parlament, a utilizat sursele media ale partidului pe
care îl reprezintă și a utilizat transportul plătit de
Parlament.
Și asta în condițiile în care Partidul Democrat a încasat de la Bugetul de Stat în anul 2020, adică din buzunarele oamenilor, suma de 7,4 milioane de lei - bani din care Rebeja și-a făcut campanie electorală în lupta lui personală pentru fotoliul de președinte al Federației de fotbal, care este un ONG. Deci banii Statului pe interese personale!
Și asta în condițiile în care Partidul Democrat a încasat de la Bugetul de Stat în anul 2020, adică din buzunarele oamenilor, suma de 7,4 milioane de lei - bani din care Rebeja și-a făcut campanie electorală în lupta lui personală pentru fotoliul de președinte al Federației de fotbal, care este un ONG. Deci banii Statului pe interese personale!
Deputatul Radu Rebeja a căutat aliați și pe la
alte partide politice. A mers din birou în birou prin clădirea
Parlamentului, turnând minciuni și aberații despre FMF. Cea mai
mare dintre acestea și cea pe care Rebeja și-a construit campania
în clădirea Parlamentului a fost că Federația ar fi afiliată
politic Partidului Socialiștilor. Așa i-a convins pe alde Țîcu (pe
urechile căruia stătea zi și noapte un alt ”ilustru” al minciunii,
Ion Testemițanu) sau pe Moțpan, care s-au prins în capcana
poveștilor cu zmei inventate de familia Rebeja.
Și toate acestea sub paravanul ideii că el,
Rebeja, vrea să salveze fotbalul moldovenesc. De la ce să-l
salveze? De la oameni ca el, care au lucrat 5 ani în
Federație în postură de al doilea om ca importanță, dar cu
realizări - ZERO! La fel cum realizări ZERO a avut și din postură
de secretar de stat sau din postură de consilier al
prim-ministrului și acum ZERO realizări ca
deputat...
Așa de tare a vrut Rebeja să salveze fotbalul
nostru că la întâlnirea de la Parlament cu reprezentanții UEFA,
organizată de FMF cu ocazia prezentării Modelului SROI (un studiu
extraordinar realizat de UEFA prin care se explică care sunt
beneficiile aduse de fotbal în societate), Rebeja alături
de Monica Babuc, Octavian Țîcu și Ion Testemițanu au transformat
ședința în circ și în campanie electorală, în loc să susțină
inițiativa UEFA, care are menirea să dezvolte fotbalul
moldovenesc.
Ar mai fi foarte multe de spus: protestatari
plătiți cu 200 de lei ora, materiale plătite pe diferite saituri,
funcții promise oamenilor de fotbal, bani promiși din bugetul FMF
pentru cei cu drept de vot - toate acestea au făcut parte din cea
mai mizerabilă campanie făcută vreodată înaintea alegerilor de la
FMF. Dar în primul rând - o imensă pată de imagine pe fotbalul
nostru.
Pentru toate acestea să-i mulțumim lui Rebeja - băiatul
cuminte al fotbalului moldovenesc.