https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FFinnishEmbassyBucharest%2Fvideos%2F1367512573328783%2F&show_text=0&width=560
Știre inițială
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei
Ortodoxe Române a Europei de Nord a mers în Tampere, Finlanda,
pentru a o întări sufletește pe Camelia Smicală, medicul român
căreia i-au fost luati abuziv cei doi copii minori și internati
separat în doua centre de plasament.
De asemenea, Părintele Episcop a făcut o cerere pentru a merge
să-i viziteze și să-i impărtășescă pe copii. După o zi de
deliberări, serviciul social din Tampere a decis că Maria și Mihai
nu au acest drept. Încă un drept inalienabil – dreptul la credință
– care le este călcat în picioare celor doi copii. „Nu trebuie
abandonată lupta!”, a afirmat Preasfințitul Macarie.
Surse din zona militară ne informează că apatia autorităților
românești s-ar datora unor contracte de câteva sute de milioane de
euro pe care Guvernul le negociază cu industria de armament din
Finlanda, privind transportoare „Patria”, care ar putea fi
asamblate la noi, și elicoptere „Puma”, de dat la reparat. Pentru
asta ne vindem copiii? Vom reveni cu detalii pe acest
subiect.
În acest timp, Ambasada Finlandei de la București a decis să
răspundă protestelor naționale de solidaritate cu acest caz
printr-o postare în care ni se prezintă beneficiile protecției
copilului și respectul desăvârșit pe care îl au autoritătile
finlandeze pentru drepturile familiei, părinților și copiilor.
Textul – care se dorește a fi un răspuns dintr-o campanie de PR
coordonată cu celălalte ambasade ale țărilor nordice care încalcă
brutal drepturile parentale și ale copiilor (ceea ce dovedește un
centru de comandă interesat în spălarea imaginii lor) – pare un
extras sau, posibil, chiar un plagiat din cartea „1984” a lui
George Orwell. Românii au început să replice pe pagina de Facebook
a Ambasadei
Aceeași Ambasadă ne informa zilele trecute că „unele persoane
se confruntă în continuare cu acte de discriminare, direct sau
indirect, din cauza orientării și identității lor sexuale.
Guvernele noastre încearcă să combată astfel de acte prin
promovarea drepturilor omului. Oricine, inclusiv persoanele din
comunitatea LGBTI, trebuie să se poată bucura de drepturile și
libertățile prevăzute pentru cetățenii tuturor națiunilor”.
Oricine, mai puțin doi copii români, đupă cum se vede.
De altfel, simpatia Finlandei pentru România rezultă și
dintr-un filmuleț postat tot zilele acestea pe pagina de Facebook a
Ambasadei în care se prezintă activitatea unei organizații
caritabile care face turul țării bucurând copiii. Numai că nicăieri
nu se menționează că este vorba de copiii romi. Orice străin care
vizionează filmulețul Ambasadei va trage concluzia firească:
România, o țară de țigani.
Din categoria:Politica