Taica Lazăr, un procuror mediocru de provincie propulsat pentru merite aproape inexistente (dosarul căutătorilor de aur din Munții Orăștiei), zice că n-are ce discuta cu ministrul Justiției. El respectă prevederile legale și cu asta basta. Așa se înțelege din răspunsul său dat ministrului Tudorel Toader.

„Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea respectând strict principiul constituţional al legalităţii, iar în calitate de procuror general nu doresc să polemizez cu nimeni şi nici să comentez acţiunile altora.“
Disputa vine de la refuzul procurorului general privitor la predarea către Comisia parlamentară de anchetă a unei copii a dosarului privind alegerile din 2009.

Taica Lazăr nu vrea. Putem presupune două lucruri. Ori se teme de o chestiune de conținut, ori vrea să ne arate totala sa independență față de Ministerul Justiției. Dacă ar fi vorba despre un dosar legat de referendumul din 2012, am fi fost convinși că este vorba despre cele două milioane de voturi scoase din pălărie pomenite de Philip Gordon, trimisul doamnei Hillary Clinton. Dar Taica Lazăr nu prea are ce ascunde de la alegerile din 2009, pentru simplul fapt că nici nu le-a cercetat în adevăratul sens al cuvîntului. Acest lucru mă face să cred că el refuză cererea Comisiei parlamentare pentru a păstra aceeași poziție de forță cu Laura Codruța Kovesi. Chiar de pe vremea cînd DNA-ul îi cerceta pe Victor Ponta și Dan Șova (nu pentru ceea ce meritau cercetați), Parchetul General nu s-a mai dezlipit de sensul declarațiilor și pozițiilor Laurei Codruța Kovesi. Exact ca în Domnul Goe. Nu-i așa că?

De la Ordonanța 13 și de la anchetarea guvernului Grindeanu, Augustin Lazăr și Laura Kodruța Kovesi interpretează aceeași partitură. Au aceeași poziție și răspund la fel, indiferent de cauză. Nici dacă ar fi fost colegi de grupă și ar fi luat amîndoi nota 10 la cursurile de Drept penal și la cel de Drept consituțional n-ar fi răspuns la fel. Este o distanță prea mare de ani între ei. Nu și în materie de înțelegere și interpretare. Și totuși, Laura Codruța Kovesi are o poziție care se regăsește perfect la superiorul ei, care se poartă ca un subordonat. Cei doi înfruntă Ministerul Justiției și Comisia parlamentară de anchetă într-un fel care ar trebui să ne pună serios pe gînduri. În ciuda răspunsului dat de Curtea Constituțională a României, Laura Codruța Kovesi refuză să se prezinte la Comisia Parlamentară de anchetă. Nu știu dacă ne aflăm în fața ascunderii unui fapt important pentru cunoașterea adevărului. Dar refuzul procurorului șef DNA trădează un comportament care ține de alte rațiuni decît o interpretare nuanțată a obligațiilor sale legale.

Ce se află în spatele acestui refuz al procurorului general și al procurorului șef DNA? O prevedere legală? O înțelegere cu totul proprie a prevederilor legale? Sau o subordonare de alt tip? Primesc cei doi ordine de la Cotroceni sau din altă parte? Condiția lor de magistrați implicați în procesul de înfăptuire a justiției nu le permite o asemenea dependență. Dar nici un asemenea comportament.

Prima lămurire ar trebui să vină din partea Consiliului Superior al Magistraturii, mai ales că, în ultima vreme, acesta a dat mai multe semne de independență. Să nu uităm totuși că de la înființare și pînă nu de mult, CSM a funcționat și el tot ca un instrument de putere. Abia acum vom afla cum stau lucrurile.

Refuzul lui Augustin Lazăr, implicarea sa și a Laurei Codruța Kovesi în procesul de legiferare în cazul Ordonanței de Urgență 13, atitudinea procurorului șef DNA (vezi înregistrarea sarcinilor și a indicațiilor de la ședința DNA), precum și refuzul de a coopera cu Comisia parlamentară de anchetă, ne determină să credem că nu ne aflăm în fața unor interpretări de lege, ci mai degrabă în fața unor executări de ordine.
Pozițiile celor doi procurori de la Parchetul General și de la DNA trădează două instituții ale statului de drept care funcționează ca niște puteri nesupuse unui control de tip democratic. Parcă ar aparține unei părți din lupta politică sau ar funcționa pe baza unor comenzi speciale. Inisistența cu care se opun solicitărilor venite din Parlament trădează un comportament de stat în stat, nu de instituții juridice dintr-un stat de drept.

Mai simplu și mai pe scurt. După felul țîfnos în care răspund unor solicitări ale unor instituții, după direcționarea inexplicabilă a demersului, după argumentația cîrpită, după blocarea oricărui decont legal, suntem obligați să reacționăm.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.