Legea 5G a fost votată în Parlament și merge la promulgare!

  • Postat în Fapt divers
  • la 08-06-2021 09:55
  • 246 vizualizări
Legea 5G a fost votată în Parlament și merge la promulgare!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Legea 5G a fost votată în Parlament și merge la promulgare

Legea privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptată în Parlament, votul Senatului, cameră decizională, fiind de 87 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” și o abținere.

După votul favorabil din Senat, legea privind implementarea 5G în România merge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis.

În urmă cu câteva zile, Comisiile juridică, economică, de apărare şi comunicaţii ale Senatului, reunite într-o şedinţă comună, au acordat raport favorabil, cu amendamente, proiectului de lege iniţiat de Guvern privind măsurile referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Raportul de admitere de la comisie a înregistrat preponderent voturi “pentru”, împotrivă fiind doar senatorii AUR, care au cerut, de altfel, amânarea votului.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării. Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a spus că „proiectul este o soluţie la ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale pe partea de comunicaţii”.

Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210607/35032142/Legea-5G-a-fost-votat-n-Parlament-i-merge-la-promulgare.html

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente