Dupa cum stau marturie toate insemnarile istorice, viata
usuratica, libertinajul si luxul nebun al francezilor din vremea
aceea n-au seaman. Ultimii ani ai domniei lui Ludovic XIV, de
pomina pentru evlavia austera, pentru buna-cuviinta si solemnitatea
curtii lui, nu lasasera niciun fel de urme. Din nefericire, ducele
de Orléans, plin de calitati stralucite si de tot soiul de pacate,
nu era deloc fatarnic. Orgiile de la Palais Royal nu erau o taina
pentru parizieni, si pilda lor era molipsitoare. In vremea aceea se
ivi Law, lacomia de bani se insotea cu setea de placeri si
distractii, mosiile se iroseau, bunele moravuri piereau, francezii
radeau si speculau. Statul se descompunea, in sunetele refrenurilor
vesele ale vodevilurilor satirice.
Toate acestea faceau ca societatea de atunci sa prezinte un
tablou din cele mai interesante. Rafinamentul si pofta de
distractii apropiara toate straturile societatii. Bogatia,
amabilitatea, celebritatea, talentul si chiar ciudatenia, intr-un
cuvant, tot ce hranea curiozitatea sau fagaduia o placere, se
bucurau de aceeas trecere. Literatura, stiinta si filosofia,
parasind cabinetul tihnit, coborau in mijlocul inaltei societati,
spre a servi modei si spre a-i da tonul. Femeile domneau, dar nu
mai cereau sa fie adorate. Respectul adanc pentru ele era inlocuit
cu o politete pur formala. Aventurile ducelui de Richelieu, acest
Alcibiade al noii Atene, au intrat in istorie si ne inlesnesc
intelegerea moravurilor din acele vremuri.