Liberalii covăsneni sunt nemulțumiți de faptul că niciun reprezentant al comunității românești ‘nu a fost lăsat să vorbească’ la întâlnirea pe care președintele Klaus Iohannis a avut-o marți, la sediul Consiliului Județean, din Miercurea Ciuc, cu reprezentanții administrației publice locale din Covasna și Harghita.
Liderul PNLP Covasna, Olimpiu Floroian, care este și consilier județean, a declarat pentru AGERPRES că termenul ‘dezbatere’ menționat în program de către organizatori a fost impropriu, întâlnirea, la care au participat circa 300 de primari și consilieri locali și județeni din cele două județe, printre care și el, fiind, în fapt, o ‘informare’ privind aspecte ce vizează comunitatea maghiară.
‘Nu a fost, practic, o dezbatere, ci o informare a comunității maghiare despre cum trăiesc și ce s-a întâmplat de o sută de ani încoace, de când românii îi ‘domină’. Despre asta s-a discutat. Niciun reprezentant al comunității românești nu a fost lăsat să vorbească, nu s-a putut discuta pe temele stabilite, pentru că nu s-au respectat. (…) Suntem revoltați de faptul că am fost martorii unui scenariu, prin faptul că atunci când a dorit să ia cuvântul un reprezentant al comunității românești, nu a fost lăsat. Și, mai mult decât atât, cei care au luat cuvântul au fost numiți de moderatorul dezbaterii, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că a fost un scenariu bine gândit și stabilit dinainte. (…) Ar fi fost bine ca șeful statului să ne asculte și pe noi și să fi acceptat o întâlnire cu reprezentanții comunității românești, așa cum i s-a cerut de fapt’, a afirmat Olimpiu Floroian.
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, a negat
aceste acuzații, susținând că nu a fost un gest intenționat.
‘Moderatorul nu știa etnia celor care au ridicat mâna și care nu au
putut să ia cuvântul. (…) Nu a fost nominal pe bază de listă’, a
declarat, pentru AGERPRES, Tamas Sandor.
În cursul zilei de luni, conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ce reunește aproape 40 de organizații nonguvernamentale din cele trei județe, i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să includă în programul vizitei sale în județele Covasna și Harghita și o întrevedere cu reprezentanții comunității românești, pentru a fi informat cu privire la ‘aspectele particulare’ cu care se confruntă populația românească din această zonă, minoritară din punctul de vedere numeric, care este supusă unui ‘proces de erodare și pierdere a identității naționale’.
După dezbaterea de marți cu autoritățile locale, la care s-a referit liderul PNLP Covasna, șeful statului s-a întâlnit, tot la Miercurea Ciuc, cu episcopul Covasnei și Harghitei, Andrei Moldovan, care i-a înmânat o scrisoare prin care românii din cele două județe îi solicită sprijinul pentru păstrarea identității naționale și culturale.
AGERPRES
Liderul liberalilor din Covasna, Olimpiu Florian, susține că nu este dezamăgit de președintele Klaus Iohannis și afirmă că nu își dorea o întâlnire separată a românilor din administrația publică locală cu șeful statului.
„Eram acolo cu toții!”, a răbufnit furios președintele organizației locale a PNLP, supărat că organizatorii și moderatorul întâlnirii cu președintele au deturnat tema dezbaterii și au dat cuvântul numai reprezentanților comunității maghiare.
„Nu a răspuns nimeni în mod oficial pentru gestul de a transforma o dezbatere pe teme administrative să devină o discuție despre problemele comunității maghiare. Nu am fost dezamăgiți de președinte, acesta chiar a cerut la un moment dat să audă și un român expunându-și punctul de vedere.
Se pare că a fost un scenariu bine pus la punct între organizatori și moderatorul dezbaterii, acesta nominalizându-i pe cei care trebuiau să ia cuvântul. Când românii încercau să ia cuvântul, moderatorul îi ignora”, explică președintele liberalilor din județul Covasna, într-o declarație exclusivă pentru PSNews.ro.
Nici măcar tema discuțiilor dintre președinte și reprezentanții administrației locale din Harghita și Covasna nu mai fost respectata, de la probleme legate de dezvoltarea durabilă a zonei , aceasta migrând treptat spre problemele unor aleși locali cu DNA și la chestiunea autonomiei pe criterii etnice.
De altfel, Iohannis a și fost criticat de realizatorul TV Silviu Mănăstire pentru faptul că s-a afișat alături de doi aleși cu probleme penale: Borboly Csaba (președinte CJ Harghita), respectiv Tamas Sandor (președinte CJ Covasna).
Jurnalistul Silviu Mănăstire a acordat marți o declarație pentru PSnews.ro, în care l-a taxat dur pe președintele Klaus Iohannis, după vizita acestuia în așa-zisul „Ținut Secuiesc”.
Concret: realizatorul de la B1 TV a ținut să sublinieze că șeful statului a intrat deja într-o logică electorală, pregătindu-și încă de pe acum campania prezidențială din 2019. Mai mult: Mănăstire a arătat cum Iohannis încearcă să umple golul lăsat de partidele de opoziție (mai ales PNL) în relația cu UDMR, formațiune care, văzându-se părăsită, s-a alipit de PSD. Totodată, ziaristul a amintit că nici președintele nu s-a lăsat mai prejos în a abandona electoratul maghiar, chiar dacă acesta a contribuit la victoria lui din 2014.
„Klaus Iohannis a câștigat președinția României în 2014 și cu votul maghiarilor, care au contat foarte mult, fiind un electorat disciplinat. Din 2014, Klaus Iohannis n-a mai ținut legătura cu comunitatea maghiară sau a avut relații destul de reci. Cei de la UDMR s-au unit cu PSD în ultimii doi ani, liberalii n-au știut să-și gestioneze povestea asta cu UDMR-ul… E clar că Iohannis are nevoie din nou de votul maghiarilor în 2019. Din ce știu eu, cred că e primul președinte al României de la Ceaușescu încoace care merge într-o vizită oficială în secuime. Mergea și Băsescu, dar ca persoană privată (în concedii, la Băile Tușnad).
Maghiarii au nevoie de garanții, fiindcă ei sunt păcăliți de vreo 2-3 ani de zile: și PSD-iștii i-au păcălit recent, și Iohannis i-a păcălit… Pentru că să fim serioși: în 2014, or fi fost niște discuții între Iohannis și maghiari, care și-au dat voturile. Deci, plecând de la anul 2014, noi trebuie să gândim lucrurile în context: nimeni nu știa că va fi un val anti-Ponta, generat de chestiunile cu votul din diaspora. Înainte de primul tur, Iohannis și-a obținut susținerea maghiarilor, care l-au votat, și se pare că Iohannis nu și-a respectat niște promisiuni. Cam toată lumea vorbește de autonomia teritorială regională; Iohannis le-a tăiat astăzi macaroana, dar le-a făcut niște concesii: a zis că ar cam fi de acord cu steagurile și cu imnul, cu limba maternă în educație, în administrație și așa mai departe. A intrat într-o negociere cu maghiarii, pentru că are nevoie de voturile lor”, a explicat Silviu Mănăstire.
Pe de altă parte, realizatorul TV i-a bătut obrazul președintelui pentru dublul standard de care a dat dovadă astăzi: în ciuda discursului anticorupție și îndreptat împotriva așa-numiților „penali”, Klaus Iohannis s-a afișat marți încadrat de doi președinți de CJ-uri, fiecare cu câte un dosar penal: Borboly Csaba (Harghita), respectiv Tamas Sandor (Covasna).
„Domnul președinte Iohannis este foarte îngrijorat de statutul penal al politicienilor, este foarte îngrijorat să nu pună în funcții oameni penali sau compromiși, și nici să-i gireze. E deranjat, în general, de chestiunea cu moralitatea, dar astăzi a fost flancat de doi lideri maghiari penali: președinții consiliilor județene din Harghita și Covasna: Borboly Csaba, respectiv Tamas Sandor. Domnul Iohannis s-a afișat cu niște penali astăzi și nu a strâmbat din nas – nu l-am văzut deloc deranjat. Pe lângă povestea cu imnul, care este bașca! Era flancat de doi lideri maghiari penali, după criteriile pe care Klaus Iohannis ni le predă. Deci, cu alte cuvinte, domnul Iohannis este un politician ca toți ceilalți: când are interese și când pipota lui politică dorește să se afișeze cu penali, fiindcă are de câștigat, se afișează cu penali. Când are de câștigat politic, nu se mai afișează cu penali.
Iohannis, în momentul de față, e deja intrat într-o logică de campanie: dacă-i convine, stă cu penali la masă fără nicio problemă (penali maghiari, penali români); când nu-i convine, o ține pe-aia cu anticorupția. Iohannis e lăutar ca pe Dâmbovița: cântă melodia care se potrivește contextului”, a încheiat Silviu Mănăstire..
„Nu am avut ocazia să aducem la cunoștința președintelui lucrurile pe care intenționam să i le comunicăm. Nu era nevoie de nicio întâlnire separată cu președintele Iohannis. Eram toți acolo! Primari maghiari și primari români. Nu era necesară nicio întâlnire separată cu primarii români, pentru că noi eram acolo.
Dezbaterea a fost organizată înițial pe teme de administrație publică, infrastructură, turism, dar nu am mai ajuns să discutăm aceste probleme. În primul rând pentru că nu am fost lăsați să vorbim, în al doilea rând pentru că discuția s-a îndreptat rapid spre achetele DNA care îi vizează pe unii aleși locali din zonă”, a mai spus Floroian.
O parte dintre analiștii politici au văzut în vizita președintelui Iohannis în secuime un mod subtil de a testa simpatia sa în rândul etnicilor maghiari din zonă, în vedere pregătirii unei candidaturi pentru un al doilea mandat în fruntea statului.
Din categoria:Politica