Plouă liniştit, fără mânie,
cu stropi calzi, suprasaturaţi,
dintr-un cer greoi de lacrimi.
Ca într-un vis încărcat cu vedenii,
timpul alunecă printre
moleculele de apă,
modelând Universul cu
o răceală care te strânge...
Din când în când,
printre norii colţuroşi,
lumina scârţâie prelung,
ca un icnet spre pământ.
În tremurul văzduhului
dansează neîntrerupt ploaia,
tatuând obrazul pământului
într-o linişte măruntă.
Violeta Sandor/drept de autor
.jpg)
