LIVIU DRAGNEA:”MI-AM IUBIT APROAPELE MAI MULT DECAT PE MINE!”

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că au fost situaţii când şi-a iubit aproapele mai mult decât pe sine şi că el nu poate să urască.

Întrebat dacă este un om credincios, Dragnea a spus: „Da”.

El a adăugat că se consideră un om de bună credinţă şi îşi iubeşte aproapele.

„Asta pot să o spun cu certitudine şi au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, adică am făcut bine chiar dacă mie mi-a cauzat, sau poate dacă nu făceam binele ăla îmi era mie mai bine. Nu vreau să dezvolt asta, dar am ajutat şi o să ajut în continuare cât pot. În ceea ce priveşte iertatul, ca de obicei mă duceţi în zone de genul ăsta în care nu vreau să intru, eu nu pot să urăsc. Mulţi îmi spun că ăsta este un defect. Eu nu cred că e un defect, cel puţin nu mă macină asta şi de iertat nu pot să ţin foarte mult supărare. Am avut situaţii în viaţă, mu