Întotdeauna mai există în inimă puțin loc pentru iubire. Oricât de mult mă străduiesc să-mi strâmtez camerele inimii mele ca să nu mai simtă atât de intens unele lucruri, tot nu pot opri valul acesta al iubirii. Pentru că nu vreau asta. Deși mă forțez de multe ori să opresc totul, să devin insensibilă. Îmi spun că și eu pot fi ca ceilalți, că nu trebuie decât să devin mai rece, mai nepăsătoare. Dar apoi se întâmplă ceva care reușește să spargă toată zidurile pe care mă chinuiesc uneori să le construiesc în jurul meu. Apare în viața mea cineva și nu pot să nu-l iubesc. Sau trec pe stradă pe lângă o persoană și nu-mi pot opri un zâmbet să-mi deseneze buzele. Pentru că niciodată nu voi putea să mă schimb atât de tare, încât să mă trezesc într-o dimineață că nu mai recunosc în oglindă. Da, se întâmplă să fiu rănită. Să îmi jur că nu voi mai lăsa niciodată să fiu rănită de persoanele din jurul meu. Câteodată ...