Multe amintiri frumoase, poate chiar cele mai frumoase din copilaria mea ma leaga de acest loc, de acest om, si-mi pare rau ca viata asta nebuna, mereu in viteza, mereu pe fuga, mereu in cautare de mai bine ma indeparteaza cu fiecare moment ce trece de casa bunicii, de glasul ei, de gustul mancarii pe care nu l-am mai intalnit in alta parte. Mi-e dor de bunica mea si desi incercam, pe cat posibil sa trecem sa o vedem de cate ori ajungem in Piatra Neamt tot nu e suficient.
Ma uit la ea si parca pare neschimbata fata de amintirile mele...si totusi nu e...e batrana, si cate-odata vorbesc cu ea la telefon si nu ma recunoaste si-mi vine sa plang, fiindca stiu ca nimeni nu traieste vesnic insa mi-as dori sa fie asa. Alta data e atat de lucida, recunoaste si fetele, si le aminteste, ma intreaba de ele, imi vorbeste despre Alin si ma gandesc ca poate totusi nu a trecut asa de mult timp, poate e bine, e sana...