Lucrările la noul pasaj suprateran din Oșorhei, amplasat peste sensul giratoriu de la intersecția DN1 cu Centura Oșorhei și drumul spre Fughiu, progresează conform calendarului stabilit. Proiectul, demarat efectiv pe 24 februarie 2025, este deja într-o etapă avansată, fiind finalizați toți cei 24 de piloți care alcătuiesc fundația structurii.
Piloții, împărțiți în două culei și patru pile intermediare, reprezintă elementele-cheie ale fundației pasajului, având rolul de a distribui uniform greutatea construcției. În prezent, echipele de constructori lucrează la cofrarea și armarea fundațiilor, urmând ca în curând să înceapă și betonarea.
În paralel, autoritățile au demarat săpăturile pentru culeea nr. 2, situată spre Oșorhei, și pentru pila intermediară nr. 4. Totodată, pe marginea drumului în direcția Cluj – Oșorhei, a fost amenajat un canal de beton pentru drenarea apelor pluviale.
„Prin aceste investiții, continuăm să îmbunătățim infrastructura rutieră din județul nostru, astfel încât bihorenii și cei care ne tranzitează județul să o facă în siguranță și să petreacă cât mai puțin timp în trafic. Astfel, se reduce și poluarea. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în perioada lucrărilor”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Noul pasaj, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, va avea o lungime totală de 402 metri (incluzând rampele) și o lățime de 10 metri, fiind prevăzut cu două benzi de circulație. Valoarea totală a investiției este de peste 28 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările sunt realizate de asocierea Freyrom, Integrated Road Solutions, Inginerie Drumuri și Poduri și Procons Group.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier a fost deviat temporar printr-o bretea special amenajată, care conectează centura Oșorhei de DN1 spre Aleșd.
Pe lângă acest pasaj, Consiliul Județean Bihor desfășoară un program ambițios care include construcția a încă șapte pasaje rutiere și șase pietonale, menite să fluidizeze traficul și să crească siguranța pietonilor în zona Oradea și în împrejurimi.