Frica de Domnul se rărește pe zi ce trece și în unele locuri de închinare poate fi pus anunțul: “Pierdut frica de Domnul. O declarăm nulă”.

Când frica de Domnul lipsește în primul rând va lipsi respectul pentru lucrurile sfinte. Cei care vor aduce Biblia cu ei la adunare vor fi tot mai rari și priviți tot mai ciudat. Cei care nu se închină la icoanele numite „ceasuri” se vor rări pe zi ce trece. Cântarea va fi prea lungă ori prea scurtă, prea lentă ori prea ritmată pentru pretențiosul membru care vine la “și 10” și intră în alertă la “fără 10” ca și elevii care așteaptă pauza.

La rugăciune nu va mai trebui să te pleci nici pe genunchi nici să te ridici în picioare că doar poți vorbi cu Dumnezeu și picior peste picior de pe scaunul confortabil care te face să nu închizi ochii sperând că se apropie momentul sublim anunțat prin strigarea “cu pacea Domnului adunarea se eliberează…”.

Când frica de Domnul lipsește atitudinea numită pioșenie va fi și ea pe cale de dispariție. Adunarea va fi tot mai asemănătoarea cu teatrul unde poți mesteca gumă, mai iei câte-o gură de suc dacă ți-e sete, mai navighezi pe net un pic dacă predica nu îți convine și pleci acasă mulțumit că nici de data asta nu s-a legat nimeni de tine. Doar îți plătești cotizația, ai ajutat la construcția adunării și nu dorești nimic altceva decât să fii lăsat în pace.

Când frica de Domnul lipește slujitorii pot fi bârfiți fără ca bârfitorul să aibă obrazul roșu sau bătăile inimii schimbate (ca și atunci când David a făcut numărătoarea poporului). Oamenii care pierd frica de Domnul se vor comporta ca și copiii de grădiniță deoarece nu au intrat încă în prima clasă a școlii unde se predau cursurile la zi despre înțelepciune:

Proverbele 9:10 “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea. ”

Cei care pierd frica de Domnul își vor da deseori cu părerea fără să fie întrebați, vor avea pretenția că știu rezolva integrale și derivate în școala lui Christos, vor veni mereu cu soluții pentru un nou comitet de unde bineînțeles ei nu trebuie să lipsească, vor fi mereu nemulțumiți de cine e pus la slujire sau cine e invitat la predică.

Când frica de Domnul lipsește oamenii vor micșora distanța dintre ei și păcat zilnic:

dar în același timp vor părea deosebit de spirituali în lucrurile în care nimeni nu se pricep mai bine ca ei.

Când frica de Domnul lipsește adunarea se transformă din spital pentru cei bolnavi în cinematrograf pentru cei care au nevoie de distracție ca să nu-și scoată foaia de membru și să plece. Vor dori să audă glume în predică, jocuri de lumini la “piese”, o atmosfera cât mai destinsă ca păcătoșii să nu mai țină capul plecat și să se simtă deosebit într-un cadru numit pe nedrept “prezența lui Dumnezeu”. Ceva aflat la polul opus față de tunetele și fulgerele cu care s-au întâlnit evreii în pustie când au simțit până în măduva oaselor ce înseamnă frica de Domnul.

Când frica de Domnul lipsește cei care merg la amvon trebuie să aibă o grijă deosebită să vorbească mereu știind că “persoanele de față” se exclud… Adică vom vorbi extrem de rar despre păcat și deosebit de des despre marea bunătate și dragoste a lui Dumnezeu care ne iubește așa cum suntem de păcătoși fără să dorească să ne schimbe vreodată.

Când frica de Domnul lipsește oamenii vor avea impresia că vin la adunare ca să socializeze nu să se închine lui Dumnezeu și se vor comporta ca atare. Vor face orice să atragă atenția celui din jur, să se afișeze, să se mândrească și să poată merge acasă satisfăcuți că au fost remarcați… de oameni prin ceea ce au nu de Dumnezeu prin ceea ce sunt…

Când frica de Domnul lipește… lista poate continua.

Dar când vine frica de Domnul? Când predica simți că e pentru tine nu pentru cel de lângă tine? Când îți dai seama că trebuie să te apropii de Dumnezeu și să mărești distanța dintre tine și păcat?

Când vine frica de Domnul adunarea va deveni locul unde sfinții se smeresc (din interior până în exterior), unde își dau seama că se întâlnesc cu cel care guvernează Universul, cu Fiul care a murit în chinuri pentru păcatele noastre și cu Duhul Sfânt care atinge inimile reci și le face să bată a reverență.

Când vine frica de Domnul înțelegem că slujitorii nu sunt acolo în față să ne satisfacă nouă dorințele firești ci sunt puși acolo de Dumnezeu să ne ghideze prin labirintul periculos al acestei lumi spre cer. Și ei vor avea nevoie de rugăciunile și postul nostru ca să primească mesaje clare de la Dumnezeu ca să nu rămânem în școala înțelepciunii doar la clasa întâi.

Când vine frica de Domnul înțelegem câ Dumnezeu e un foc mistuitor ca și un vulcan spre care dacă nu mergi pe singurul drum corect trasat de Fiul Său vei avea de-a face cu lava mâniei și a temperaturii ridicate.

Când vine frica de Domnul ea nu ține doar duminica două ore ci toată săptămâna. Adevărul spus pe jumătate nu va mai exista luni, închinarea din odăiță nu va lipsi nici marțea, altarele familiale vor fi și miercurea. Umblarea cu respect față de Dumnezeu va fi o bucurie iar Numele Lui nu va fi folosit în batjocură.

Când vine frica de Domnul vom umbla cu teamă de Dumnezeu atât la școala cât și la locul de muncă.

Ne va fi teamă de Dumnezeu nu din cauza iadului ci din cauza prețului cu care am fost răscumpărați și salvați de acolo…

E vorba de teama aceea pe care o are un rob care a fost răscumpărat cu o avere inestimabilă și lăsat liber iar El nu găsește o libertate mai frumoasă ca aceea pe care o simte în prezența Stăpânului pe care-l slujește cu frica iubirii care nu vrea să dezamăgească niciodată.

E teama aceea care îți înlăcrimează ochii când vezi că pe lângă prețul răscumpărării mai îți este promisă și o răsplată la final. Iar dacă acum îl vezi pe Stăpân prin ochii credinței într-o zi vei fi cu El o veșnicie.

E teama aceea de a nu-L întrista pe Dumnezeu întrucat a pus în vasul tău de lut o comoară inestimabilă iar această comoră numită Duhul Sfânt e pecetea răscumpărării prin care ți s-a dovedit că ești pus de-o parte pentru eternitate!

Cum să nu ai o astfel de teamă?