Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a celebrat joi, la Londra, alături de omoloaga britanică Theresa May, centenarul Declarației Balfour, care a deschis calea creării statului evreu.

Cu o zi înainte, Vladimir Putin avea o întrevedere la Teheran cu omologul iranian Hassan Rouhani și cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Acesta i-a spus lui Putin: „Cooperarea noastră poate izola America… Eşecul din Siria al teroriştilor susţinuţi de SUA nu poate fi contestat, dar americanii continuă comploturile“. Același Khamenei le-a spus unor studenți iranieni, o zi mai târziu: „Declarațiile nebunești ale președintelui SUA împotriva poporului nostru arată cât de mare este ostilitatea Americii. America este inamicul numărul unu al națiunii noastre“.

După o sută de ani: alți actori, aceeași dramă

Declarația Balfour (scrisoarea publică trimisă în 1917 de ministrul de Externe britanic, Arthur Balfour, bancherului Walter Rothschild, în care se exprima dorința britanică pentru crearea „unui cămin pentru poporul evreu“) a deschis calea către un mandat britanic în Palestina, menținut până la proclamarea statului Israel. „Acum, cu susținerea Rusiei, Iranul și Turcia caută să domine lumea arabă pentru aceleași motive ca și Marea Britanie și Franța, în urmă cu un secol: energie, interese geostrategice, comerț și prestigiu“, scrie Haaretz.

Nimic nu poate ilustra mai bine decât vizitele la nivel înalt amintite că Orientul Mijlociu va rămâne același butoi de pulbere și după dispariția așa-zisului Stat Islamic, care nu mai este decât o chestiune de timp. Jihadiștii au fost un efect, nicidecum cauza nenorocirilor, un pion mutat pe rând de marile puteri și un argument pentru perpetua lor implicare în regiune.

Rusia și Turcia schimbă rolurile

Declarația Balfour a fost o încercare a Londrei de a submina acordul secret anglo-francez Sykes-Picot, negociat cu un an înainte, în 1916, pentru împărțirea influenței în Orientul Mijlociu. Atunci erau Rusia și Turcia cei care pierdeau, căci se împărțea „cadavrul“ Imperiului Otoman, iar dorința Rusiei de a-și primi partea a fost nesatisfăcută, ca urmare a revoluției bolșevice. Acum, după o sută de ani, Turcia reintră în „marele joc“, cu susținerea conjuncturală a Rusiei, alături de Iran. Adversari nu le mai sunt marile puteri „scăpătate“, Franța și Marea Britanie, ci Statele Unite, unde președintele Donald Trump își dorește o alianță antiiraniană a statelor sunnite din regiune, alianță condusă de Arabia Saudită, cu sprijinul Israelului, și lubrifiată cu acorduri pentru armament de 300 de miliarde de dolari.

Lumea fantezistă a Vestului

Toate mișcările făcute de marile puteri în Orientul Mijlociu sunt, ca și în urmă cu o sută de ani, argumentate prin dorința de a aduce pacea și prosperitatea. Cu câteva zile înainte de centenarul Declarației Balfour, după cum avea să afle presa americană, Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump, a întreprins două vizite discrete în Arabia Saudită și Israel, în încercarea de a redeschide negocierile de pace dintre israelieni și palestinieni. De partea cealaltă, președintele Putin argumentează tot prin dorința Rusiei de a aduce pacea o întâlnire a facțiunilor beligerante siriene, la Soci. Numai că, „la fel ca în 1917, marile puteri de azi văd încă Orientul Mijlociu prin prisma capacității lor de a crea lumi fanteziste care să le servească interesele mai degrabă decât să rezolve problemele lumii în care trăim“, scrie Rami Khouri, profesor la Universitatea Americană din Beirut și profesor invitat la Universitatea Harvard.

Drama ascunsă a Orientului Mijlociu

În opinia lui Khouri, problemele oamenilor din Orientul Mijlociu țin de dezvoltarea umană: sărăcie, șomaj, inegalitate, educație proastă, acces la apă potabilă, mediu. Numai că, în loc să atace aceste probleme, guvernele arabe vin cu planuri pentru metropole sau chiar capitale noi, ca și cum crearea peste noapte a unor orașe strălucitoare ar elimina dezastrul uman. „Asemenea proiecte au doar scopul de a impresiona investitorul străin (…), această capacitate de a ignora realitatea pare să se extindă acum și în domeniul politic și diplomatic. Această versiune arabă a fugii de realitate către plaje high-tech cu bikini este exemplificată de vizita lui Jared Kushner, care încearcă să atragă Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Iordania și pe alții într-un plan de pace israeliano-palestinian, pentru a elimina influența iraniană prin crearea unei alianțe arabo-israeliano-americane.“

Dacă aceste obiective ale Americii sunt adevărate, atunci e cazul să-i dăm lui Kushner titlul de „Tânărul Idiot“, pentru că aspirațiile lui sunt nerealiste și arată cum SUA și capitalele arabe vor să fugă de realitate și ignoră sentimentele arabilor, care vor o rezolvare pașnică a conflictului palestiniano-israelian.

Iar falia uriașă dintre elitele arabe și populație apare nu doar în statele menționate, ci și în cazul Palestinei. Singurele alegeri libere din Palestina au dus la războiul fratricid dintre grupările Hamas și Fatah. Mandatul actualului președinte al Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a expirat încă din 2009. Cis­iordania și Gaza au administrații diferite și ostile, iar recentul acord pentru cedarea administrației din Gaza de către Hamas ține doar de un fir de ață – medierea unui Egipt condus de un regim autoritar.

Speranța premierului Netanyahu

Planurile de astăzi ale Londrei și Washingtonului, plus ale Rusiei și Iranului, nu fac decât să continue linia din urmă cu o sută de ani, împingând câțiva lideri arabi într-un acord stabilit în Vest și la Moscova și apoi într-o confruntare cu Iranul, respectiv cu SUA. În Marea Britanie, scrie The Washington Post, Declarația Balfour este criticată acum chiar de Lordul Roderick Balfour, strănepotul fostului diplomat, care consideră că Marea Britanie nu a respectat o condiție trecută în scrisoare: „Nu trebuie să se întreprindă nimic care ar prejudicia drepturile religioase și civile ale comunităților ne-evreiești din Palestina“. Premierul Netanyahu are o altă viziune: „Palestinienii spun că Declarația Balfour a fost o tragedie. Nu a fost o tragedie. Tragic a fost refuzul lor de a o accepta o sută de ani. Sper să se răzgândească, pentru că așa putem să mergem către o pace între popoarele noastre“.