O pace moale cuprinde treptat
orizontul.
În spatele norilor, razele se prăbușesc pe
încheieturile zilei
și-o lumină pâcloasă, umedă, se așterne în zare, ca
un zid.
Cerul își acoperă ochii cu palme negre și
reci,
iar timpul devine o tăcere de plumb peste
tot.
Din reziduuri de lumină luna își construiește
aureola
și fiecare stea se-așază într-o ordine
perfectă,
pe întinderea nopții...
O pală de vânt răscolește un pumn de
frunze,
care zac chircite pe trupul umed al
pământului.
Cerul începe a se sfărâma în clipe de gheață și e
frig.
E iarnă... Lumina-i de granit...
Violeta Sandor/drept de autor
