Lupte politice pe bani

Presupun că mulți își imaginează că disputele dintre PSD și PNL nu sunt nici pe proiecte și nici pe direcții de dezvoltare. Fiecare își apără interesele electoratului, dar, mai ales, ale oamenilor care au cotizat în campanii și care așteaptă posturile ca să-și recupereze investiția. Sau de pe care să mai rezolve niște fonduri pentru partid.

Dacă soluțiile economice pentru populație ar fi fost mize pentru neînțelegeri, le-ar fi găsit. Ar fi ajuns la un numitor comun. Dar n-au izbutit să contureze nimic.

De luni și luni se chinuie cu prețul gazelor și al energiei și ce au făcut? Au dat o gaură în bugetul statului și au vărsat sume uriașe, nemeritate, în conturile traderilor de energie locați în afara țării noastre. Coaliția supraviețuiește numai de formă.

Fiecare conduce și vămuiește ministerul și agenția pe care le-a primit în gestiune. Acesta este singurul scop al unei Coaliții cu comportament de ceată po