Noaptea trecută, pe strada Gheorghe Doja din Focşani zăceau cadavrele a trei bărbaţi. În afara celor trei bărbaţi ucişi mai era o victimă de sex feminin de 44 de ani, care a fost înjunghiată în zona toracelui şi a murit după ce a fost dusă la spital.
Potrivit celor de la observator.tv care citează sursa ziaruldevrancea.ro, cele trei persoane decedate au fost căsăpite cu toporul, în urma unui conflict care a implicat familiile Mustafa, Argint şi altele.
„Evenimentul s-a produs noaptea trecută, între membrii a două familii care nu au mai avut conflicte în trecut. În momentul de faţă sunt patru persoane decedate, trei bărbaţi şi o femeie. Toţi agresorii au fost identificaţi. O parte dintre participanţii la „măcel” sunt audiaţi în acest moment, iar alţii urmează să fie aduşi la audieri”, a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea.
Jurnaliştii din oraşul Focşani susţin că membrii celor două familii ar mai fi avut conflicte în trecut, cel de azi noapte pornind, se pare, de la o femeie.
„În Focşani nu există clanuri, ci familii de rromi, care, în baza legilor lor, îşi dispută anumite probleme. Iar acest grav incident este fără precedent în municipiu”, a declarat la Antena 3 primarul Focşaniului, Cristi Misăilă.
Primarul oraşului a declarat că se iau măsurile necesare, însă „nu putem să punem paznic la fiecare familie de rromi”.
Citiţi continuarea şi mai multe informaţii interesante pe portalul observator.tv