A venit la putere, în 2004, demonizându-l pe Adrian Năstase. Apoi, l-a arestat. Argumentul: UE ar fi cerut pești mari în lupta cu corupția. Peștele era mare, dar actul de corupție pentru care a făcut pușcărie fostul premier nu era. Mult mai mare era balena afacerii Microsoft, prin care regimul Băsescu surclasa metodele Năstase de a aduna fonduri ilegale pentru campaniile electorale. A știut că intelectualii noștri îl urau pe fostul premier și a reușit să și-i facă simpatizanți. După care, acești consumatori de fake news nu au mai pus sub semnul întrebării buna credință a președintelui Băsescu. A fost nevoie ca Băsescu însuși să dezvăluie cum a manipulat procesul Voiculescu pentru ca acești tovarăși de drum să-și dea seama de marea lor naivitate. Nu au considerat necesară mea culpa, căci erau deja trecuți cu arme și bagaje în tabăra noului președinte și n-ar fi dat bine la Cotroceni o asemenea întoarcere a armelor.

Acum, ar fi o preocupare de istorie recentă să aflăm de ce intelectualii noștri au prins atâta ură față de Adrian Năstase. N-au fost capabili să înțeleagă că regimul Năstase a creat ceea ce, în chip teoretic, liberalii ar fi fost chemați să creeze: o clasă de noi capitaliști autohtoni. Necum să înțeleagă că fără contractele cu statul, acești capitaliști de ocazie ar fi acumulat capital semnificativ abia la capătul unor lungi decenii de eforturi investiționale proprii. E adevărat, pe de altă parte, că regimul Năstase a copiat metodele regimului Elțîn-Gaidar în acest sens, dar în Occident nu existau proceduri de îmbogățire rapidă.

Așadar, regimul Băsescu l-a condamnat pe Năstase pentru hazardul moral al metodei Elțîn-Gaidar, dar, pe de altă parte, i-a împrumutat pe toți noii îmburgheziți rezultați din metoda cu pricina, instrumentalizându-i în folosul noului cap de famiglia. Cocoș, Oprea et. comp. n-au avut greață de conștiință să-și trădeze fostul stăpân. Banii, neavând miros, nu dau grețuri de acest fel. Acești purtători de capital ai regimului n-au protestat când președintele a încălcat Constituția, care cerea ca numirile de procurori șefi să le facă CSM, iar nu șeful statului. În fapt, abia așa președintele a devenit șeful statului, iar statul a fost încurajat să-și autonomizeze instituțiile de forță în dauna Perlamentului și legilor.

Dar unde erau intelectualii lui Băsescu atunci când președintele se transforma, neconstituțional, în șef al statului paralel? În același loc în care au fost ei și când Ceaușescu acapara toată puterea statului, fără nici o opoziție din partea intelighenției de partid: chelnereau pentru bacșișuri mici și mijlocii.

Azi, la fel ca în 1990, nu mai poți cere un proces al regimului de tristă amintire, pentru că mințile care ar fi putut juca rolul de acuzatori au ales să joace în tagma complicilor săi.