Biserica din Bârsana are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi este inclusă în patrimoniul universal datorită picturii interioare, de o valoare inestimabilă. Legenda începe în jurul anului 1711, când Ioan Ştefanca (un preot văduv care s-a retras pe Valea Slătioarei, împreună cu fiul său, Gavril) a construit o biserică de lemn. Mai târziu, Gavril a devenit episcop şi a mutat biserica pe platoul actualei mănăstiri din Bârsana, transformând-o în schit. Însă în jurul anului 1780, călugării au părăsit schitul, îndreptându-se către o mănăstire din Neamţ, iar biserica a fost închisă. Pentru a nu fi lăsată în paragină, sătenii au mutat-o pe Dealul Jbarului, în cimitirul unde erau înmormântaţi ciumaţii.
O altă dată de referinţă este estimată la 1805-1808. Atunci, Toader Hodor, din Vişeu de Mijloc şi Ioan Plohod, din Dragomireşti (doi ţărani, pictori de biserici) au pictat interiorul bisericii. Rezultatul: cel mai coerent ansamblu decorativ din Maramureş, reprezentat de singura pictură naivă cu elemente baroc.
Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli"
Locul pe care a existat vechea mănăstire din Bârsana a fost ocupat de o livadă.


După al doilea Război Mondial, locul a intrat în posesia parohiei, iar partea de lângă drum a fost dată mai multor familii, care şi-au construit acolo locuinţe. Terenul situat mai sus, pe „terasa" dealului, a rămas însă neocupat. În 1991, bârsănenii au decis să ridice o nouă mănăstire pe locul celei vechi şi au început să adune lemne pentru biserică. În 1993, Prea Sfinţitul Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit piatra de temelie a noii biserici a mănăstirii. S-a stabilit că mănăstirea va avea hramul Soborul Sfinţilor 12 Apostoli. În ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a prăznuit pentru prima dată hramul noii mănăstiri. În aceeaşi zi, în cuvântul de învăţătură adresat mulţimii, Prea Sfinţitul Justinian a amintit hotărârea că la Bârsana va fi mănăstire de maici. Un an mai târziu, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a prezentat-o pe monaha Filofteia Oltean ca viitoare stareţă a mănăstirii
De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana,
se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire;
intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul Turn - clopotnita, dincolo de care,
De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn.
Pe pajistea verde din stanga aleii se afla un Altar de vara si un Aghiasmatar,
iar pe dambul din dreapta, la oarecare distanta, Casa Artistului - o fermecatoare vila destinata sa gazduiasca, pentru repaus si creatie, carturari si mesteri ai frumusetii sacre.
In spatele Staretiei si pe latura dinspre sosea se afla chilii, ateliere si o seama de anexe gospodaresti, iar in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a Turnului - clopotnita, se afla Muzeul.