Povestește Isaac Asimov: „Nu-mi amintesc să-i fi privit cu nostalgie pe ceilalți copii alergând şi dorindu-mi să mă pot alătura lor. Dimpotrivă, apreciam posibilitatea drept una neplăcută. Eu eram mult mai fericit, deoarece aveam cărțile. Preferam oricând să citesc.

Nu uit după-amiezile fierbinți de vară când vânzările lâncezeau şi tata, cu sau fără mama, se putea descurca şi fără mine în prăvălie. Stăteam afară, în fața magazinului (gata oricând să dau o mână de ajutor la nevoie), cu scaunul lăsat pe spate, până atingea zidul cu speteaza, şi citeam.

Îmi amintesc că după ce s-a născut fratele meu, Stanley, şi am căpătat sarcina de a avea grijă de el, dădeam ocol cartierului de douăzeci-treizeci de ori, în vreme ce citeam, ținând o carte rezemată de mânerul căruciorului. Țin minte cum mă întorceam de la bibliotecă cu trei cărți, având câte una sub fiecare braț şi citind din a treia.

Dacă vreau să-mi amintesc de pace, seninătate şi plăcere, mă gândesc la mine însumi aşa cum eram în acele toropite după-amiezi de vară, cu spătarul scaunului proptit de perete, cu cartea în poală, întorcând paginile. Poate că în viața mea au existat, la răstimpuri, note mai acute de extaz, momente copleşitoare de triumf şi satisfacție, dar în privința fericirii senine şi liniştite, nu există alte clipe cu care să le pot compara.”

sursa: Isaac Asimov, Autobiografie, Trad.: Mihai-Dan Pavelescu, București, Teora, 1997