O limbă română din ce în ce mai pocită și mai comică umblă peste tot. Din guvern și pînă la gară, din DOOM și Academia Română pînă în ziare, televiziuni și la transmisia meciurilor de fotbal. Romgleza se aude și la Paris și la conferințele internaționale din Capitală. Romgleza este semnul decăderii societății, nu doar al limbii. Romgleza a fost opera călătorilor și a snobilor, exprimînd în cele mai multe cazuri nevoia de identitate lingvistică stridentă a celor care n-o prea au sub alte forme. Romgleza este un fel de monstru lingvistic pestriț și agresiv, fără multă minte, un fel de limbă de tip Coca-cola, la mare modă și care omoară încet și sigur limba română.

Am citit un studiu al matematicianului Aurelian Gheondea, intitulat „Romgleza și onlaiu”, apărut în revista „Vatra noastră românească” (iulie-septembrie, 2022, pag 25-27). Din păcate, n-am putut obține acordul de a-l republica. Drept pentru care mă mulțumesc să preiau cîteva fragmente grăitoare din studiul profesorului botoșănean. Pentru cine are cap să priceapă, mesajul este este mai mult decît alarmant. Pentru noi, romgleza este la fel de periculoasă ca orice boală mortală.

” Am găsit, cu ani în urmă, o abordare matematică a unei probleme din lingvistică: în 2003, D.M. Abrams și S.H. Strogatz au publicat articolul [2], în prestigioasa revistă Nature, care începe cu următoarea frază: Thousands of the world’s languages are vanishing at an alarming rate with 90% of them expected to disappear with the current generation (Mii dintre limbile lumii dispar cu viteză alarmantă astfel că este de așteptat ca 90% dintre acestea să dispară în timpul generației actuale). Articolul se concentrează pe obținerea unui model mathematic dinamic, destul de simplu, cu o ecuație diferențială neliniară de ordin unu, pentru două limbi care intră în competiție într-o populație bine delimitată. Concluzia la care ajung autorii este că două limbi nu pot coexista, în mod natural, în aceeași populație, una dintre ele va dispărea în mod inevitabil. Factorul determinant în competiția dintre două limbi este prestigiul: limba învingătoare este cea care primește un statut social superior, cealaltă fiind condamnată să dispară mai devreme sau mai târziu. Modelul este verificat pe mai multe exemple din Peru, Scoția, Țara Galilor, Bolivia, Irlanda, și regiunile Alsacia și Lorena, cu date pentru aproximativ o sută de ani. Singura soluție, formulată de autori și verificată pe multe exemple, care poate salva o limbă de la dispariție, este intervenția comunității în forme mai mult sau mai puțin instituționalizat (…)
Neologismele. Toate limbile se îmbogățesc prin import de cuvinte din alte limbi, atunci când nu au corespondente care să îndeplinească suficient de bine criteriul înțelesului. O analiză mai amănunțită, și aici este marea problemă pe care o văd eu, arată că romgleza nu este vreo formă de îmbogățire prin neologisme a limbii române ci de substituire a cuvintelor românești prin cuvinte englezești, luate la pachet cu scrierea și pronunția din limba engleză. Ceea ce mie mi se pare cu mult mai grav este atentatul la caracterul limbii române scrise care este esențial fonetic: pronunțăm cuvintele după reguli de pronunție specifice limbii noastre și nu ale limbii din care provine respectivul neologism, așa cum merci a devenit mersi, de exemplu. (….)
Pe ecranele televizoarelor vedeți cum romgleza se lăfăie și râde cu toată gura, în fața unei audiențe buimace. Emisiunile radio, împănate cu anglicisme din gros spre bucuria redactorilor, sunt la ordinea zile.
Buimăcirea audienței duce de fapt la o divizare a societății, la pierderea comunicării cu locuitorii acestei țări care sunt bombardați cu cuvinte pe care nu le înțeleg și pe care, de cele mai multe ori, nu le pot pronunța, o alienare care poate avea consecințe teribile, dacă nu cumva este deja prea târziu și stricăciunea este ireparabilă.(….)
M-am tot întrebat, cu precădere în ultimii ani, care să fie cauza acestei situații. Cea mai la îndemână pare să fie snobismul: unii dintre noi suntem creatori de englezisme, de cele mai multe ori din necunoașterea suficientă nici a limbii engleze nici a limbii române, iar restul sunt răspândacii, cei care propagă englezismele, vorba lui Marin Sorescu, conform principiului de dezintegrare a oilor. Apoi am putea invoca ignoranța: cei care își împănează discursul cu englezisme dau de cele mai multe ori dovada că nu stăpânesc bine nici limba engleză și nici limba română. Ar fi însă nevoie de o cercetare interdisciplinară, care să implice sociologie, psihologie socială, lingvistică, precum și alte discipline (am aflat de curând că există un domeniu de cercetare denumit sociolingvistică) pentru a lămuri fenomenul care pare a fi destul de complex. Pentru mine, care sunt adeptul opiniilor tranșante, lucrurile sunt foarte clare: are loc un fenomen de înlocuire a unei limbi cu o alta.
O abordare nuanțată ar conduce la întrebări de genul: de ce simt românii nevoia să își ridice statutul social adoptând cuvinte dintr-o limbă cu statut social superior? Ce anume ne face să nu ne apreciem pe noi înșine și limba pe care o vorbim?
Este posibilă o reacție de redresare? Greu de spus. Cred că ar
fi nevoie de o acțiune concertată, de o masă critică de oameni care să dorească să inverseze tendința. Cât de credibilă este o astfel de posibilitate? Am încercat să abordez problema asta cu diverși cunoscuți și am fost surprins să constat că este o discuție pe care mai toți o vor ocolită, cu ridicări de sprâncene, cu plescăit din limbă, dar numai cu o discuție onestă nu. Mai mult, mi s-a dat de înțeles mai mult sau mai puțin explicit că o astfel de discuție este aproape de neatins. O redresare, din acest punct de vedere, presupune o acțiune la nivelul comunității,
în forme de organizare diverse, cu strategii bine alese și, mai ales, cu acțiune. (….)
Epilog. Lucrurile merg (foarte) rău atunci când bunul simț umblă
cu capul spart. Ceea ce se întâmplă cu limba română, din punctul de vedere al invaziei englezismelor, este comparabil cu ceea ce se întâmplă în România cu defrișarea pădurilor, sau cu invazia de deșeuri poluante, și în general cu degradarea mediului ambiant, a aerului, a apelor și a solului. Degradarea limbii, asemenea degradării apelor și a pământului, este masivă și ne copleșește. Nepăsarea noastră, lentoarea reacțiilor de
apărare la pericole, eludarea pericolelor, incapacitatea de organizare, promovarea nonvalorilor și a incompetenței în poziții de decizie, au consecințe care se văd deja cu ochiul liber, pentru cei care vor să le vadă”.

(Fragmente din „Romgleza și onlaiu” de Aurelian Gheondea apărut în „Vatra noastră românească”,2022)

CORNEL NISTORESCU