Marius Budăi anunță când va începe creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani
Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că majorarea vârstei de pensionare pentru magistraţi nu se va întâmpla ”peste noapte”, ci în decursul câtorva ani, conform propunerilor discutate cu Comisia Europeană.
Budăi susţine că o reformă în domeniul pensiilor speciale era necesară, el referindu-se, în acest sens, la eliminarea ”posibilităţii de a abuza legal, nu altfel, de aceste sisteme”.
”Este un complex de motive aici şi eu am fost unul dintre politicienii care am fost acuzat, de multe ori, în presă, că sunt apărătorul pensiilor speciale, încercând să explic fundamentul a ceea ce înseamnă independenţa sistemelor, a ceea ce înseamnă pensiile militare, de exemplu...