Știi uneori am impresia că doar eu trebuie să iubesc, doar eu trebuie să depun efort în tot ceea ce fac, cred că doar îi place de mine, dar eu vreau să simt dragostea lui... Ce multe își doresc oamenii, mie îmi ajunge atât cât am acum... Am devenit o rutină pentru el, parcă așa și trebuie să fie, mă sună seara, târziu și-mi zice poate ne vedem, iar eu nu pot să-i zic nu, știu prin câte a trecut, șiu ce simte , cred că-l știu mai bine ca pe mine, dar nu pot să-l alung din viața mea...Și mereu vei fi nefericită dacă n-o vei face... Acasă mă simt ca în iad, pe stradă e prea multă lume, seara sunt obosită, iar el nu încetează să-mi zică, Pupsic azi nu vin mă duc la muncă, Băgam-mi-aș... în munca lui de rahat... În schimb când te sună ești gata să-l ierți...
Mi-aminesc la început, am crezut că se va îndrăgosti și va fi așa cum vreau eu... Parcă ești fată deșteaptă, cum ai putut să te gândești la așa ceva... Într-o seară, rămăsese la mine și l-am întrebat ce-ți place la mine, el mi-a răspuns corpul, și mutrișoara... Am vrut să aud alceva pentru că la el îmi place aproape totul, nu și atitudinea lui, crede că va fi tânăr o veșnicie, eu cred că n-o să-l pot aștepta atâta... vreau stabilitate La ce-ți trebuie stabiliate cu unul ca el... Uneori când ne întâlnim sunt gata să-i zic nu, dar când îi văd zâmbetul mă topesc... Fato găsește-ți altul care să te aprecieze... o meriți... Și iață deja au trecut 5 ani și el tot nu e decis, ce vrea de la mine? Nici nu văd alți bărbați în jurul meu, nu recunosc flirtul deja, mă pierd și simt că nu are cine să mă salveze... Și atât de frumoasă și inteligentă ești, dar atît de naivă...
P.S Am gasit aceasta postare undeva prin arhiva
