MASONERIA FRANCEZĂ ŞI CEA EUROPEANĂ JUBILEAZĂ DUPĂ CE ŞI-AU IMPUS OMUL LA PREȘEDINȚIA FRANȚEI – Radu Iacoboaie, 8 mai 2017

  • Postat în Fapt divers
  • la 13-05-2017 21:45
  • 506 vizualizări

MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ȘI A ROMÂNIEI

!

Alegerile din Franța şi desemnarea lui Emannuel Macron ca nou preşedinte al statului francez credem noi că nu au surprins poate pe nimeni. Era de aşteptat în condițiile în care participarea la vot a fost una foarte scăzută, de circa două treimi dintre cetățenii francezi cu drept de vot…

Pentru noi este evident faptul că masoneria franceză şi mass-media aservită acesteia au jucat un rol decisiv. De altfel, în discursul de astăzi, tânărul preşedinte în vârstă de numai 39 de ani, şi-a arătat fățiș apartenența la masonerie afirmând cu subiect şi predicat că deviza lui este ,,Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Ştim cu toții că aceasta este deviza masoneriei şi a Revoluției masonice franceze din anul 1789…

Vezi articol original 219 cuvinte mai mult


Din categoria:Politica