Măsuri de ordine şi siguranţă publică, de „Izvorul Tămăduirii“, la Mănăstirea Ghighiu

  • Postat în Regional
  • la 09-05-2024 18:36
  • 107 vizualizări
Măsuri de ordine şi siguranţă publică, de „Izvorul Tămăduirii“, la Mănăstirea Ghighiu
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Prahova la zi.

Vineri, 10 mai a.c., efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab“ Ploieşti, în cooperare cu lucrători ai altor instituții cu atribuții în domeniu, vor asigura măsurile de ordine publică la activitățile ce se vor desfășura la Mănăstirea Ghighiu, cu ocazia sărbătorii religioase Izvorul Tămăduirii.

Pentru buna desfăşurare a acestui eveniment, la care este preconizată prezența unui număr mare de persoane, Jandarmeria Mobilă Ploiești va avea echipe de dialog, patrule de siguranță publică și alte dispozitive specifice, ce vor fi adaptate în funcție de situațiile concrete și care au ca principal scop siguranța oamenilor. Pentru evitarea aglomerării și busculadelor, în incinta ansamblului monahal sunt stabilite trasee de acces către zonele de interes, inclusiv către cea de distribuire a apei sfințite, dar și culoare special amenajate pentru defluire.

Totodată, cei care vor merge la Mănăstirea Ghighiu sunt sfătuiți să respecte următoarele recomandări:

- să ia în considerare timpii mari de așteptare și să manifeste răbdare;

- să respecte indicaţiile jandarmilor şi regulile organizatorilor;

- să evite orice fel de acte care ar putea genera tulburarea ordinii și liniștii publice;

- dacă vin însoțiți de copii, să-i supravegheze cu atenție pentru a preveni situațiile de rătăcire și/sau eventuale accidente.

În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor aflaţi în apropiere sau apelați numărul unic de urgență 112.

Sursă:Comunicat Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ Ploieşti