Învîrt cinci boabe de piper în minte, rîșnesc piper prin suflet. Și fac un pilaf de vorbe, de simțiri, de gînduri. Nesărat. Crîîîc. Mi se lăfăie pe limbă, ca o meduză transparentă pe mal, gust de alge maroniu-roșcat, cu firișoarele lor pline de peri, cu gust sărat, algele alea despre care credeam că-s peste tot, în toate valurile mărilor, cu brațele lor moi bine prinse de stînci de suflet. La tine algele nu-s maroniu-roșcat, ci căcănii, și-s mucilaginoase. Ca salata verde uitată vreo trei zile în frigider, iar uleiul și oțetul iau pus giulgiu de moarte. Ace de argint sînt bine înfipte pe dinăuntrul obrajilor, trag de ei în sus, ca un mare zîmbet de clovn, nu-mi plac clovnii, dar sub masca lor e inimă. "O vreme îmi dai impresia că mergi în aceeași direcție cu mine, că ești alături de mine, și brusc descopăr că ai făcut stînga-mprejur. Sau că te-ai oprit brusc. Am inima grea, nu mai pot face un pas." Mi-am pus talpa peste talpa piciorului tău, aveam rendez-vous, nisipul ud de pe țărm a asudat sub greutatea noastră. Și a venit marea, refluxul ne-a pus la picioare sute de mici meduze sidefii. Și una mare, galbenă, a strîns în ea tot soarele. Tandră mîngîiere. Am umblat destul azi. Pietre, stînci, mare, cer. Și o meduză galbenă.