Shania Twain născută sub numele de
Eilleen Regina Edwards la data de 28 august 1965, este o
cântăreață și textieră de origine canadiană. Ea a devenit foarte
cunoscută în domeniul muzicii Pop Country odată cu lansarea celui
de-al treilea album din cariera sa, intitulat Come on Over, care a
fost comercializat în aproximativ 40 de milioane de exemplare pe
plan internațional. Twain este singura interpretă care a reușit să
obțină trei discuri de diamant în S.U.A. și se clasează pe locul
secund în topul celor mai de succes artiști canadieni, prima fiind
Celine Dion.
Până în prezent, Twain a fost aclamată de critici, care i-au acordat cinci premii Grammy, 27 premii BMI, iar produsele sale discografice au fost foarte comercializate pe plan internațional. În total, Twain a vândut peste 65 de milioane de exemplare ale albumelor sale, dintre care 48 de milioane numai în S.U.A..

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!