Merita sau nu merita citita "Arta Subtila a Nepasarii" ? - m-a intrebat zilele acestea un coleg de la munca.

In randurile de mai jos o sa va povestesc cu ce am ramas in urma lecturarii acestei carti precum si modul in care am aprobat si aprobat si dezaprobat aciditatea lui Mark Manson.

Pe parcursul lecturarii, m-am asigurat ca am pe noptiera cateva post-it-uri care sa ma ajute in extragerea unor idei cu care rezonez. Am notat insa si ideile exprimate intr-o maniera pe care eu am considerat-o putin prea acida pentru gustul meu. Unii ii spun directa. Mie mi s-a parut acida.

Voi incerca sa le mentionez mai jos si tare mi-ar placea sa imi scrieti daca le-ati perceput si voi la fel sau avem opinii diferite. Ce ziceti, punem de-o dezbatere?

Titlul original al cartii “The Subtle Art of Not Giving a F*ck” mi se pare mult mai reprezentativ cu toate ca este misleading. Cartea nu este despre nepasare in general ci despre a selecta ce este important pentru tine si doar de rezolvarea acelor lucruri sa te preocupi.

Este despre setarea corecta a prioritatilor si valorilor noastre. Daca ne pasa de orice lucru marunt care ne-a deranjat catusi de putin, ne vom consuma toata energia incercand sa solutionam lucruri, actiuni, comportamente pe care l-am putea lasa in voia sortii.

In linii mari, cartea ilustreaza importanta canalizarii eforturilor noastre in directia corecta.

Ce mi-a placut in mod deosebit la Arta Subtila a Nepasarii a fost introducerea exemplelor din viata reala. A reusit sa ma faca sa-i inteleg ideile cu toate ca nu am fost de fiecare data de acord cu ele.

Cand am ajuns la capitolul despre responsabilitate si asumarea ei pentru orice ni se intampla in viata nu reuseam sa inteleg ce Dumnezeu vrea Mark Manson sa transmita pentru ca eu nu pot rezona cu o asemenea idee. Cumva, in mintea mea, asumarea responsabilitatii o asociam cu asumarea vinei. Ori responsabilitatea e una si vina e alta.

Si o sa va dau un exemplu din viata personala. Intradevar, nu eu sunt de vina ca pisica mea s-a imbolnavit de o boala grava care a dus in cele din urma la deces insa eu sunt cea care imi asum responsabilitatea pentru felul in care ma simt ca urmare a decesului pisicii.

Un subiect pe care l-am citit cu o mare curiozitate si care, in cele din urma, m-a facut sa-mi spun ca am facut un lucru bun luand cartea de pe Libris, este cel care priveste lupta noastra de zi cu zi cu noi insine.

Bagajul emotional cu pleci la drum in viata are un impact major asupra ta si daca nu il gestionezi cum se cuvine, risti sa ai relatii defectuoase cu cei din jur. In schimb, daca faci efortul de a-ti tempera sau schimba anumite comportamente ajungi sa fii implinit sufleteste.

Legat de fericire si pozitivitate, in linii mari, pot spune ca am apreciat felul realist (si non arogant de data asta) prin care a abordat aceste subiecte. E okey sa nu fii fericit tot timpul. Si e la fel de okey sa nu fii pozitiv tot timpul

In schimb, in primele pagini ale cartii am simtit un Mark Manson tensionat si acid care m-a facut sa ma indoiesc de feedback-ul pozitiv primit de la cei cativa oameni din jur care au citit cartea. Ulterior l-am simtit mai temperat chiar daca nu am fost pe aceeasi lungime de unde cu el tot timpul.

O sa iau exemplul de mai sus, cel cu pozitivitatea. El spune ca a gandi pozitiv tot timpul este o forma de evitare a suferintei si nu reprezinta o solutie valida pentru problemele cu care te confrunti in viata. Sunt de acord ca nu reprezinta o solutie pentru problemele noastre dar personal nu o vad ca o forma de evitare. Consider ca daca incerci sa fii pozitiv si sa accepti ca o situatie de rahat e de rahat, te va ajuta sa reduci nivelul stresului cotidian si sa mergi inainte. Pe mine o astfel de gandire ma motiveaza sa fiu optimista.