NELU PREDA
METAMORFOZELE IUBIRII
Tehnoredactare – Manuela Cerasela Jerlăianu
Corectare – Nelu Preda Prefațator – Aurelia Rînjea Realizator copertă – Cristina Ratuș
Sursa imaginii grafice – necunoscută – media online
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
PREDA, NELU
Metamorfozele iubirii / Nelu Preda. - Iaşi : Stef, 2020
ISBN 978-606-028-404-8
821.135.1
Nelu Preda: Metamorfozele iubirii
©Copyright Nelu Preda, 2020
Pentru prezenta ediție în limba română, toate drepturile ediției aparțin autorului. Reproducerea prin orice mijloace,chiar și parțială, a textului cuprins în acest volum, fără acordul scris al autorului, constituie o încălcare a Legii drepturilor de autor și se sancționează potrivit prevederilor acesteia.
PAGINA 3
PREFAȚA
Iubirea – Poezia vieții
Ce poate fi mai frumos într-o lume plină agresivitate ce glisează rapid către dezumanizare, decât să vorbim în poezie despre iubire. Într-o astfel de lume, Poezia își face drum, grație unor suflete înluminate care se dăruiesc pe sine, într-un suprem omagiu adus iubirii de oameni, de natură, de frumos.
Este emoționant de fiecare dată când cunoști un om, o carte, pentru că omul se reflectă în carte și fiecare carte este purtătoare a unui duh de lumină. Când citeşti, te retragi precum în rugăciune, într-o linişte adâncă şi cuminte, pentru a înțelege scriitorul și cartea, de data asta pe domnul NELU PREDA, în volumul de poezii METAMORFOZELE IUBIRII, care te acaparează prin titlu, de la bun început.
Volumul METAMORFOZELE IUBIRII cuprinde două capitole.
În primul capitol intitulat „Iubiri marine”, iubirea se împletește cu marea, ultima fiindu-i confensatoare. „Iubirea de-o vară cu gust de cais, / Iară vara-aceea, vara primei iubiri, / Mi-a rămas dragă-n suflet ca izvor de lumină!” (În vara aceea!) Iubirea îi este muză pentru scrierile sale. Vara primei iubiri i-a rămas în suflet poetului, ca un izvor de lumină, care nu se poate șterge prin haloul timpului. Ne întâmpină în poeme cu bucuria unei zile de vară din miezul vieții sale, cu plaje aurii, doruri coapte, pescăruși și corăbii, amândoi, el și iubita, formând o matrice printre roiuri de stele, până vin zorii. În momentele sale de dor, de iubire, găsește evadare în poezie.
De vorbă cu dragostea este un dialog special: „De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare, / Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?...” și răspunsul vine firesc
PAGINA 4
și natural: „Nu fi copil, ești alb la tâmple, iar dragostea nu e un joc, / Fii blând și răbdător în toate și sigur vei avea noroc”. (Dialog cu dragostea) Iubirea e un elixir, e poezia vieții ce umple potirul sufletului cu sentimente alese, e vis de vară, este clocotitoare și făclie în noapte: „Iubirea e a vieții poezie,” are aromă de mere coapte. „Ești înger și femeie într-un trup” o minune pentru trup și suflet. (Iubirea e al vieții elixir... ) Versul e ca pâinea coaptă-n țest, cu gust de vise, cu puteri miraculoase și te face mai bun. Cuvântul zidește și sfințește. Fără iubire nu ar așterne atât de ușor noianul de cuvinte. (Te văd)
Poetul retrăiește iubirea, pe care o vede înger de lumină ce-i cutreieră visele: „Îmi ești și toamna, dar și vara – un dans sublim de sânziene, / Mi-ești murmur dulce de izvoare în primăvara înflorită, / Mi-ești neaua albă lucitoare în iarna rece troienită” (N-ai visat că mă iubești?) Se iubesc precum doi copii ai lunii, pe plaja ce-i poartă spre infinit.
Poetul este convingător. Pentru el iubita este poezie, e vers duios, e slovă sfântă și muzică de violină, emisar al cerului, pasăre de Paradis, busolă solară, iar sufletul său, vitraliu viu prin care se văd trăirile. (Iubita mea-i o poezie) Poemele dedicate iubitei sunt însoțite de cântece de pianină, în crâng cu mușețelul înflorit, triluri de privighetori, vântul aducător de parfum de lăcrămioare, o iubire care nu moare nici dincolo de această lume. O iubire ce îi este muză iubitoare, căreia îi dedică tot ce scrie, în Edenul iubirii. (Eu te-am ales din mii de muritoare..)
Ne vorbește despre o dragoste ca-n basme, nemuritoare, într-o lume strâmbă, pe care o cântă asemenea cântecului popular românesc: „Dragoste neiertătoare, tu mă usuci pe picioare, / Când dorul tare mă doare, nu-i chip să îmi găsesc stare!”, pe care o vede precum sarea-n bucate. (Dragoste năbădăioasă!) Dragostea e simfonie, e visul unei nopți de vară, o iubire unică, martori fiind luna și soarele, făcând din versuri legământ. Poetul este fericit, că și-a întâlnit sufletul pereche în îngerul de lumină. De-ar fi să se mai nască o dată, își dorește aceeași iubire. Ochii
PAGINA 5
iubitei sunt ca două poezii, iar ea este prințesa din povești. Dar câteodată… poveștile devin adevărate!
Declarații și confesiuni pline de emoție irump, micșorând distanța dintre cei doi. (Da, te iubesc) Maturitatea își spune cuvântul, în sufletul poetului „toamna lasă urme-adânci”, dar prezența iubitei revigorează, aduce bucurie și este mereu învingătoare.
Al doilea capitol, intitulat „Amor nebun”, ne întâmpină cu o atmosferă plină de candoare, în care dorul vine și pleacă, repetitiv, micșorând distanțele dintre oameni. Dorul de femeia iubită depășește jocurile pe care instanța timpului le creează: „Și chiar de viața ne separă, eu într-o țară, tu-ntr-o țară,”… „Prietenia dintre noi, transcende timpuri și nevoi” (Mi-e dor de glasul tău șoptit...)
Căutător de speranță, poetul rememorează clipa întâlnirii. Iubirea doare, dar doar prin ea capeți prana, care te ajută să te înalți. (Iubirea doare) Iubirea este fior, e tot ce are, singura bogăție, e sentiment înălțător, e comparată cu o floare la geam, dar și cu o regină a inimii sale. (Iubirea pentru tine...) Poetul poartă vie amintirea femeii iubite, la început iubită inocent, apoi zidită din vise să-i fie aproape, în care ea îi recită poeme. (Te-am reclădit)
Emblematice învățături: „bine faci, bine găsești”, „nu-ți condamna destinul”, „nu-ți pierde vremea cu lucruri inutile”, „nu mai ascultă pornirile inimii nătânge”, care trec drept concluzie: „Un lucru-i cert pe lumea asta / „La orice vârstă te-ai afla, / Să scrii cu sârg durerea-ți surdă și s-o transformi în poezie”, străduindu-se să realizeze ceva util, și inedit, rar întâlnit, ce să producă încântare. (Am încetat...) Poezia este pentru autor și un mod de a fi cu mintea clară: „Și tot de mii de ori, în orice vers, / M-am străduit să-mpart înțelepciune”. (De mii de ori!)
Zbaterea poetului este datorată incertitudinii, femeia putând fi înger sau demon, prin meandrele vieții alternând între uitare și reamintire, între extaz și blestem. Poetul își exprimă
PAGINA 6
regretul după prima sa iubire, care îi lipsește: „De dorul tău iubito, mor încet / Și moarte mi-este chinul nesfârșit, / Aș vrea doar chinul ăsta să-l repet, / Fiindcă alta cum ești n-am întâlnit”. (De dorul tău...) Un amor venit parcă din altă lume, pe care îl simte ardent, parșiv, mistuitor, în timpul ce curge implacabil: „Cu toate astea, de va fi să mă mai nasc încă o dată, / Eu tot pe dânsa aș iubi și-aș căuta-o-n lumea toată”. (Amor nebun) Poetul își vede iubirea drept lumina sa. Iubirea e binecuvântare sau blestem, simțire oarbă, taină aducătoare de fericire, o rugă către ideal. (Iubirea este binecuvântare)
Asistăm la o comunicare sinceră, dezarmantă, în fața căreia nu poți decât să stai, să asculți și să te bucuri: „Te iubesc atât de mult, / Dorurile dumitale le-nțeleg și da, le-ascult!”... (Taină mare e iubirea!...) La anii senectuții privește cu alți ochi viața, regretând că nu a prețuit tinerețea.
Raportul său cu poezia este unul special. Iubirea i-a adus poezia, ca formă de exprimare a trăirilor sale: „Doar iubirea e tichetul pentru-un reuși un vers / Ea clădește și ridică la castelele din nori, / Stelele iubirii noastre, cică-ar fi cu toate sori!...” (Taină mare e iubirea!...) Descrie acest sentiment, ca pe un izvor de vers ce curge ușor, este sublimul atins, e armonie în trup și simțire. „O dragoste adevărată-i când tu iubești și ești iubit – / Nu simți pământul sub picioare, plutești spre-naltul infinit, / Renaște sufletul din tine, resimți doar iz de primăvară – / Ușor la trup, vibrează totul, ești liber pentru-ntâia oară”. (O dragoste adevărată)
Dragostea adevărată e comparată cu o floare ce merită cultivată, crescută cu lumină, cu prețuire, precizând că doar o dată-n viață o-ntâlnești. Ea poate fi dulce-amară, o minune ale cărui sentimente se pot răsfrânge în suferință și-n „dorul năvalnic, singuratic și ascuțit”. Iubirea e caldă și senină, e dulce-amară – minunată, e rază de lumină, „ea iartă, unge, năzuiește, clădește ca un bun zidar”. (Metamorfozele iubirii) Ea transcende dorul absolut, e panaceu, mută munții din loc, face să germineze
PAGINA 7
grâul. E un miracol purificator, izvor cu puteri magice, în care iubirea e însăși viața. Poetul înalță o odă iubirii în poemul cu același titlu, pe care o consideră darul lui Dumnezeu, un ram din arborele vieții, un mir ce îți pătrunde sufletul.
De ce metamorfoze? Pentru că iubirea te trece prin toate stările, te transformă, te face mai bun, te zidește într-un spirit pe otreaptă nouă, pe scara din noi înșine, cât mai aproape de cer.Vorbim despre o metamorfoză interioară, precum o introspecție, în care te recunoști după un proces de reflecție în fața efemerului, în care dai iubirii valoarea pe care o merită. E revelatoare prefacerea prin iubire a Omului, în ceea ce însuși Dumnezeu și-a dorit să fie!
În acest volum poetul ne spune un mare adevăr. Ne vorbește despre Poezia vieții! Da, există o armonie intrinsecă a lumii, pe care nu oricine o vede, ce poate fi exprimată în cuvinte. O armonie care se trăiește ca pe o stare de spirit și cu care poetul se identifică.
Deasemenea există o legătură divină între Iubire și Poezie. Pe o axă imaginară, se reflectă una în alta, până se identifică. Poezia iubirii e o poezie pe axa existenței noastre, în care de fapt te cauți pe tine ca-ntr-o oglindă, o trezire autentică a ta în relația cu celălalt, o formă de identificare de care ți-a fost dor, ca un flux și reflux al evidențierii ființei tale reflectate în personalitatea celuilalt, o identificare pe care o căutăm, o regăsim sau o descoperim, ca o relație unică și în caz fericit, cât mai reală.
Am întâlnit în acest volum o poezie confesivă, sensibilă, surprinzător pentru mine că vine din partea unui bărbat al zilelor noastre, scrisă în tonalitățile majore ale sufletului, un fluviu de trăiri care ne invită la reflecții, dovedindu-ne că viața poate fi îmbrăcată poetic în construcții estetice.
Ce dovadă mai frumoasă de iubire poate fi decât aceea de a-ți așeza iubita într-o carte! Nelu Preda este un exemplu de dăruire, care ne oferă din preaplinul sufletului său. Consider că este o sărbătoare să dăruim ce avem mai sfânt în noi: Poezia!
PAGINA 8
Poetul aşterne pe masa cea de taină o frumuseţe pură, care uimeşte, nesfârşeşte, vindecă şi iartă.
Mulțumim scriitorului Nelu Preda pentru invitația în universul poetic propriu și pentru darul superb oferit nouă cititorilor! Așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale!
Închei cu un îndemn: Lăsați-vă locuiți de poezie și de iubire și trupul se va vindeca și mintea și sufletul, pentru că Dumnezeu este iubire!
Aurelia Rînjea
PAGINA 9
IUBIRI MARINE
PAGINA 10
PAGINA 11
Iubiri marine
Pe plaje-aurii ne cheamă iubirea,
Iar marea și ea cu sublim-i tumult –
Hai, vino iubito, ne este menirea
Să ne iubim acum și mai mult.
În briza marină scâncesc pescărușii,
Cu zborul lor lin, plutesc spre-nălțimi –
Te-aștept să apari pe latura ușii,
În zorii de zi marini și sublimi.
În marea-nspumată pășind împreună,
Apoi înotând alăturea-n larg,
Să-ncepem o zi pe-ndelete, mai bună,
Și s-admirăm cu nesaț un catarg
Al unei corăbii ce trece pe-alături,
Purtând călători și iubirea în ea –
Și tot înotând nu poți să te saturi,
De mare, decât apărând prima stea.
Atunci fometoși, obosiți dar ferice,
O masă frugală vom lua amândoi,
Și-apoi vom dormi - amândoi o matrice,
Pe plajă sub stele cu miile – roi!
PAGINA 12
Dialog cu dragostea
De unde ai venit la mine, tu dragoste atât de mare,
Nu ai simțit că nu mi-e bine, că sufletul atât mă doare?...
Da, știu că tu ești minunată și vreau să fii în viața mea
Însă făptura prea curată ce o iubesc, oare mă vrea?...
Și de mă vrea, a câta oară să îi mai spun că o iubesc,
Și că iubirea o să doară, dacă n-o am, și pătimesc?...
Tu ai răbdare fii cuminte, căci toate au pe lume-un rost –
Îmi spuse dragostea-nainte de-a termina s-o iau la rost...
Ea te iubește în tăcere, tu nici nu știi cât te adoră,
Îi este teamă de iubire, fiindcă ea este-o auroră,
Dintre acelea boreale în mii de colorate franjuri,
Așteaptă dar semnele sale și nu îi provoca deranjuri...
Da, ai dreptate cred, mărită, tu dragoste prea minunată,
O port în gând ca preaiubită, căci merită-a fi adorată –
În visul meu de noapte scurtă, eu am visat-o fericit,
Și-am regretat că nu-i mai mare, iar visul nu s-a împlinit...
Nu fi copil, ești alb la tâmple, iar dragostea nu e un joc,
Fii blând și răbdător în toate și sigur vei avea noroc –
Iubirea ta e-mpărtășită, mi-a spus iubita ta azi-noapte,
Când îngâna cam adormită, numele tău în mii de șoapte...
Ea te dorește-n viața-i blândă, ca pe-o minune ce îi ești,
La dragoste-ți va da dobândă, ai grijă să nu o rănești!...
Cum aș putea dragoste oarbă, să-i fac vreun rău mult-prea iubitei,
Când sufletul poate să-mi soarbă, din cupa dulce a ursitei?...
PAGINA 13
Un rău eu nu i-aș face dânsei - e blândă, caldă și isteață,
I-aș acorda doar girul șansei de-mi fi tovarășă în viață –
Iubirea mea nemăsurată, i-ar fi o binecuvântare,
Hai, dă-mi-o dragoste, odată, c-altfel mă usc stând în picioare!...
Știu sufletu-ți în întregime, l-am cercetat și e curat,
Imploră tu Sfânta Treime, să îți dea har nemăsurat...
Fii iubitor întru dreptate și dragostea va izbândi –
Și sigur pe a ta iubită cu dragoste-o vei dobândi!...
Îți mulțumesc tu, zeitate, a dragostei ocrotitoare –
Am sufletul cu plinătate și inima nu mă mai doare...
Aștept cu nerăbdare ceasul, când ea va fi numai a mea,
Și cu nesaț îi ascult glasul de nimfă, ce s-o întrupa
În mine, în eternitate, cu mult alean și bucurie
Vom fi un trup, spre plinătate, stârni-vom o alegorie
De sentimente minunate, ne vom simți ca-n Paradis,
Iar ție dragoste, se poate, să-ți dau obolul meu de vis?!...
Îți mulțumesc că vii la mine, când sunt prea trist și visător,
Tu dragoste, ce bine-ți vine atunci când vii în ajutor,
Îți dau obol cu bucurie, din sufletu-mi efervescent,
E tot ce poate să mai scrie, mult prea umilul meu talent!...
PAGINA 14
Iubesc, trăiesc și simt...
Iubesc, trăiesc și simt prin poezie,
Miracol doar de Cer înfăptuit,
Mai scriu din când în când și-o erezie,
În ochii celor fără de zenit –
Sunt mulți chemați să reprezinte ginta,
Puțini aleși de timpul nemilos,
E mai ușor ca să vorbești cu flinta,
Decât cu versul să fii de folos.
Iubesc, trăiesc și simt prin poezie,
Prinosul ce i-l dau iubitei mele,
E sincer, nu-i o nerozie, în versuri
Ce se vor prin colb de stele,
Și dacă inima-i vibrează, la versul meu
Stângaci, dar debordant,
Condeiul meu azi jubilează
Și scrie parcă-un pic mai elegant,
Despre lumină, despre viață,
Despre iubirea veșnic răbdătoare –
Iubito, dac-ai fi de față,
Ți-aș pune lumea-ntreagă la picioare
Și-n versuri calde, dulci, te-aș dezmierda,
Dar ești departe, e-o fatalitate,
Așa că versul meu îți va recomanda,
Să dai în viață o finalitate
PAGINA 15
La despărțirea noastră fortuită,
Aproape ca să-mi vii și să te am –
De mine tu vei fi mereu iubită,
Precum Luceafărul ce-mi bate-n geam,
Precum lumina ochilor în ceas de veghe,
Când te aștept cu dor să vii,
Fiindcă tu ești fără pereche –
Ți-aș umple casa-ntreagă de copii,
Dar e târziu, sunt singur – depărtarea
Mă face ca să-ți scriu acum cu dor,
Fată ca tine nu e cât e zarea,
Iar eu la scriitură nu am spor –
Mă-mbăt cu gândul că vei fi cu mine,
Cât mai curând am să te țin la sân,
Și sper iubito că voi fi cu tine
Și însoțit cu tine-am să rămân.
Dar până-atunci, am versul, poezia,
Prin care eu iubesc, trăiesc și simt.
Abia aștept să simt euforia
-ntâlnirii – n-am să mă dezmint,
Va fi o primăvară a iubirii,
Cu trilul de privighetori în noapte,
Cu gingășie cum e-n legea firii
Și murmur de extaz în mii de șoapte.
PAGINA 16
Și dacă m-ai iubi?
Te-am întâlnit întâmplător în cale,
Mi-ai arătat ce-nseamnă infinitul –
Precum sublime-a florilor petale
Și minunat la soare-i răsăritul.
Timid te-am măsurat de jos în sus,
Timidă mi-ai privit căutătura...
O, cât aș vrea să fiu al tău supus
Și cât aș vrea cumva să îți fur gura!
Și dacă m-ai iubi, n-ar fi minune?!
N-ai vrea să simți alăturea-mi iubirea?
Să fii tu muza mea, iar eu cu tine,
Friza-voi doar din stihuri nemurirea!
PAGINA 17
Iubirea e al vieții elixir...
Iubirea e al vieții elixir,
Ea umple sufletul, curat potir
Cu simțăminte dulci și minunate,
Pe care-a le trezi numai ea poate,
Ardentă, tumultoasă și zglobie,
Iubirea e a vieții poezie,
Rimează-alert în ritm și vers cu ea –
Iubirea e făcută ca să stea
În suflet cuibărită, ocrotită
Și-n doi să fie tot mereu trăită,
Căci gustul ei sublim de mere coapte,
Determină simțiri în vers și-n fapte,
Iubito, tu iubire-mi dăruiești
Și toate visele îmi împlinești,
Ca tine-un înger n-am mai întâlnit,
La trup și suflet – am rămas uimit –
Precis că tu din cer ai coborât,
În mine orice rău ai doborât
Ești înger și femeie într-un trup,
Doar să te văd și-aproape că erup,
Căci nurii tăi cu farmec sunt un dar
Și nici nu simți minunea lor măcar.
Aș vrea numai ai mei ca ei să fie,
Ți-aș da în dar această poezie,
PAGINA 18
Și soarele și luna de pe cer,
Ți-aș da, iar altceva nu cer –
Iubirea ta o știu și-i minunată,
În fiecare vis mi se arată,
Iar ziua când e soarele pe boltă,
O simt cu tare se dezvoltă –
Te vreau aproape, fii numai a mea
Și-ți dau Luceafărul și încă-o stea,
Căci elixirul vieții minunat,
Mi-l dai și-l simt că e nemăsurat,
În trup și suflet ești ca o minune,
Cum n-am văzut o alta-n astă lume,
Să fim în dragoste risipitori,
Căci doar cu-o moarte noi suntem datori –
Aici, acum, la fel cum acest vers,
Descrie al iubirii univers!
PAGINA 19
Te urmăresc cu gândul...
Te urmăresc cu gândul în somnul tău de noapte,
Și îmi parvin de-a rândul, a tale blânde șoapte
Ce strigă-ncet rostind cu drag numele meu –
Ți-e visul suferind de dorul surd mereu.
Aș vrea să-ți fiu aproape, în brațe să te strâng,
Ca un șuvoi de ape să plâng – aș fi nătâng
De-atâta fericire că sunt iarăși cu tine,
Cu multa mea iubire, nu aș uita - știi bine
Întâia întâlnire - nici nu știam că ești
Cea plină de iubire din cartea cu povești.
Acum când știu prea bine nemaivăzutu-ți mit,
Mă simt atât de bine, sunt foarte fericit
Că mi te am în viață, că-mi ești, iar eu îți sunt,
Și codru și verdeață și apă și pământ,
Și stelele și luna și soarele din cer,
Ca tine nu-i nici una – Divinități-i cer
Să mi te aibă-n grijă, să pot să te iubesc,
Căci fără tine-s schijă și simt că ruginesc,
Să-ți dea și sănătate și forță cât cuprinde
Și o deplinătate în focul ce se-aprinde
PAGINA 20
Întru iubirea noastră, iubire minunată,
Precum o floare-n glastră ce trebuie udată,
Cu lacrime de dor, de dor și fericire,
Căci veșnicul amor nu știe de mâhnire.
Te urmăresc iubită în somnul tău de noapte,
Cu gând și cu ispită – mi-s dorurile coapte,
Te vreau numai cu mine și-n cer și pe pământ
Iubirea ne va ține și-n recele mormânt.
PAGINA 21
Scrie, copilă!
Văd că îngerul tău, te îndeamnă să scrii.
O minune de versuri, strânse în poezii –
Scrie-ntruna, copilă, scrie, scrii minunat,
Versul tău nu va fi, niciodată uitat!...
Scrie vers de durere, scrie versul de dor,
Ce-mi coboară în suflet și îl face ușor –
Dacă-ar fi după mine, o statuie-aș clădi,
Iar pe ea, sus pe soclu, versul ți-aș dăltui!...
Să rămână-n vecie, pentru oameni săpat,
Să-ncălzeasc simțirea, versul tău minunat,
Dorul, nefericirea, să le stingă-al tău vers,
Tot ce-i rău și urât, tot de el va fi șters!...
Și de-o fi vreodată să citesc tot ce-ai scris
Cele scrise de tine, ce nu au compromis,
Voi fi-n inimă trist, însă și fermecat
De simțirile tale ce-n vers le-ai ferecat!...
Scrie, scrie, copilă, suflet drag și candid,
Versul tău e ca pâinea, coaptă-n țest, fără rid,
Dar cu gustul de vise, ca un fulg de păun
De-l citești, simți că ești infinit mult mai bun,
Către ceruri plutești, aninat de un vis,
Simți că inima-ți este prinsă în Paradis –
Versul care clădește și te face mai bun,
Tu copilă-l dospește, căci eu vin să-l adun,
PAGINA 22
Să îl coc în văpaia dorului necuprins,
Să îl scald în izvor când afară a nins,
Să înghețe de teamă și topească de dor,
Iar apoi, mai aproape, să îi fie ușor!...
Scrie versul, copilă, scrie, scrii minunat –
Versul tău nu va fi niciodată uitat,
Pe cărarea de doruri astăzi merg furișat,
Căci aș vrea lângă tine să nu am vreun păcat!...
Și din versu-ți ca neaua, diafan și curat,
Cât de mult m-aș hrăni, nu mă simt săturat –
Ți-aș intra în simțire, sufletul ți-aș robi,
Ca măcar pentr-o clipă să mă poți tu iubi!...
PAGINA 23
TE VĂD!!!
Te văd în visele de noapte, te văd în visele de zi,
Visez mereu șuvoi de șoapte și-am fericirea de-a urzi
Șirag de versuri pentru tine, fiindcă tu ești încântătoare,
Ești minunată, știi prea bine și gingașă precum o floare.
Te văd în gând atât de-aproape, ai inima-mi sălaș al tău,
Iar gându-mi fuge peste ape și multele păreri de rău
Că nu ești astăzi lângă mine, și culcușit la sânul tău,
Să-mi fie și să-ți fie bine, să nu avem parte de rău.
Te văd aievea o prințesă, tronând castele-mpărății,
Sau poate numai o contesă, cu trenă și bijuterii –
Ești nestemata cea mai scumpă, a sufletului meu, comoară.
Privirea mea rămas-a tâmpă, când te-am zărit întâia oară.
Te văd în cer, în câmp, în fluturi, ce zboară-atâta de frumos,
Și-s colorați în mii de tonuri, în sunetul melodios
Al mierlei și-al privighetorii, din verdele zăvoi pe râu,
În dropia și-albastrul florii, de albăstrea în lan de grâu.
Te văd în tot și-n toate cele ce Dumnezeu a plăsmuit,
Ești zâna visurilor mele, doar tu mă faci azi fericit –
Iubirea noastră înflorește în zi de zi cu mult mai mult,
Cuvântul tău care zidește, mă-ndeamnă dragostea s-o cânt!
PAGINA 24
Te văd, te simt, te-aud și te rostesc!
Te văd, te simt, te-aud și te rostesc,
Un sentiment de plinătate curge,
Este ceva sublim, Dumnezeiesc,
Oricât de mult ar fi, nu îmi ajunge!...
Te vreau, te strig, și-ntr-un târziu te văd,
Ești minunată, părul lin îți curge,
Oricât aș căuta să întrevăd,
Destinul nostru neștiut se scurge,
Și-n orice floare, nor, sau stea,
Te văd pe tine, mult de tot dorită,
Iar Paradisu-n care să trăiești ai vrea,
Eu îl clădesc, să fii tu mulțumită;
Dar dacă-ar fi să nu-mplinesc ursita,
De tine să nu pot să fiu aproape,
Rămâi tu unica și mult-dorita,
Până ce Hades îmi va coborî pe pleoape!...
În visul meu de noapte te visez,
Mai minunată, cum n-ai fost vreodată,
Și din frânturi apoi te recreez,
Vrăjit de plăsmuirea nesperată –
Dar visu-i vis, aș vrea să îl trăiesc,
Aievea tot ce simt să se-mplinească,
Eu către asta, sincer, năzuiesc,
Nu va fi om ca mine să iubească!...
PAGINA 25
Însă nu ești atunci când mă trezesc,
A fost doar plăsmuirea minții mele,
Și stau în noapte, singur pătimesc,
Și mă gândesc la toate cele rele;
Dar timpul lucră în favoarea mea –
Știu că mirată tu te vei întoarce,
Și fiecare clipă va să stea,
Trăită-n ritm intens, din ea vom stoarce
Tot sentimentul drag, înălțător,
Trăirea-n cote maxim cu putință,
Iubirea va avea aripi de zbor,
Iar viața va uita orice sentință –
Vom fi un cuget și un singur trup,
Și dragostea va fi încântătoare,
Căci simt cum lângă tine eu erup,
Și nimeni n-a iubit atât de tare!...
PAGINA 26
Să-mi fii făclie-n noapte
Să-mi fii făclie-n noapte, tu rază de iubire,
Iubita mea prin fapte îți dau bună vestire,
Că dragostea curată mă leagă azi de tine –
Și ale tale șoapte îmi dau alean și bine.
Tu uită supărarea iubirii din trecut
Și cată alinarea în ce s-a petrecut
În seara-aceea dragă, când noi ne-am cunoscut
Și gura ta de fragă peceți a desfăcut.
Fii sinceră cu mine, deschide-ți inimioara,
Și-un sentiment de bine va fi în toată vara
Iar toamna de iubire, chiar de va fi cu ploi,
Va fi cu fericire și-om împărți-o-n doi.
În iarna colilie, cu mii de fulgi de nea,
Iubirea să ne fie sublimă draga mea –
Va fi o sărbătoare în numele iubirii,
În geru-acela mare, mult peste legea firii.
Apoi în primăvară când pomii înfloresc,
Iubirea o să doară, dar dulce, e firesc –
Prin ploaia de petale de mână ne-om plimba,
Iar dorurile tale, cu drag le-oi alina.
Să-mi fii făclie-n noapte, sub salcia pletoasă,
Să ne-mbătăm de șoapte, iubita mea sfioasă,
Iubirea ce ne-animă s-o ostoim cu foc,
Căci e ca o enzimă, desface orice loc.
PAGINA 27
Iubita mea cu ochi ca marea
Iubita mea cu ochi ca marea,
Şi părul blond undind bogat,
De câte ori privesc la dânsa…
Gândul mi-alunecă-n păcat!
Iubita mea cu gât de lebădă,
Ca de Praxiteles sculptat,
Să ne iubim căci în clepsidră…
Timpul se scurge şi-i păcat!
Iubita mea cu sâni ca neaua,
Şi torsul zvelt, ameţitor,
Miroşi a tei şi-mi trece ziua -
Cum să te-mbii în dormitor?
Iubita mea, picioare de gazelă,
Cu mers grăbit şi-unduitor,
De cum te văd devin o santinelă...
A dragostei ce-ţi port clocotitor!
Iubita mea, eşti unică sub stele,
Iubirea noastră-i tot ce am visat,
Te-am plăsmuit în visurile mele...
Şi iată Dumnezeu, azi mi te-a dat!
Iubita mea, e noapte-acum târzie,
Voi adormi curând cu tine-n gând,
Obolu-ţi dat e-această poezie...
Citeşte-o şi păstrează-mă în gând!
PAGINA 28
O noapte
O noapte vreau, măcar o noapte, aș vrea cu tine să petrec,
O noapte lungă printre șoapte, cu-mbrățișări să mă întrec
În a-ți cuprinde mijlocelul, subțire - aproape ți l-aș frânge,
Și-n a-ți culege din sorbire și lacrima care îți plânge
De bucurie și aleanul din dragostea împărtășită,
Chiar dacă el vicleanul – moș Ene, ne mai dă ispită,
Nu vom închide ochii-n noapte, sublimul ne va contopi
Vor fi doar gemete și șoapte, și dragostea ne va topi
În creuzetul de simțire și sentimente ce ne leagă,
O noapte vreau, măcar o noapte, și-apoi ce-o fi să se aleagă –
Dar după asta eu sunt sigur că viața-ntreagă-o vom petrece,
Ca unul – de-asta te asigur, dar eu te voi iubi cât zece!
PAGINA 29
Te vreau cu mine...
Te vreau cu mine-alături, căci nu îmi e de-ajuns,
O viață, să mă saturi, de-amor, el e pătruns
De liniștea privirii, ce-o ai și mi-e alin,
Hai, vino-i legea firii, scurtează al meu chin!
Te vreau cu mine-n noapte, te vreau cu mine-n zi,
Să murmuri blânde șoapte și n-aș mai flămânzi
De-al tău sărut fierbinte, de-mbrățișarea ta –
Hai, vino, ia aminte, te rog, nu mă-ntrista.
Te vreau în gând cu mine, în cuget și-n simțiri,
Ar fi atât de bine – frumoasele-amintiri
Le-om depăna-mpreună, când vom îmbătrâni,
Acum e vremea bună, pentru-a le împlini.
Te vreau, te vreau, știi bine, știu că și tu mă vrei,
Trăind doar pentru tine, vor trece anii mei –
Vom fi un cuplu unic, iubirea va fi mare,
Un farmec care-i mistic, va crește în amploare
Și dincolo de vremuri, de timp, în veșnicie,
Va dăinui iubirea, ce-o am și ți-o dau ție;
Tu s-o păstrezi în suflet și mie să mi-o dai,
Și-n doi, al vieții umblet, să ne conducă-n Rai!
PAGINA 30
De dor aș zbura...
De dor, îmi vine-acum să zbor,
Spre tine, ființă de lumină –
Că te iubesc, nu este nici o vină,
Dar nici nu e ceva întâmplător.
M-ai cucerit cu vocea-ți cristalină,
În cor cu îngerii tu poți să cânți,
Auzul, tu mereu știi să-l încânți
Cu melodii cântate în surdină.
Ești mai matură decât vârsta ta,
Copil minune-n corpul de regină,
Cu unduirea calmă de felină,
Mă-ntreb cum oare poți tu exista!
Mi-e dor, dar ăsta nu-i nici un păcat,
Răsplata fi-va mare la-ntâlnire,
Când se va bucura întreaga fire
De parcă altă dragoste n-a existat!
PAGINA 31
Vis de iubire
Adorm târziu în miez de noapte, avându-te pe tine-n gând,
Și-aud aievea mii de șoapte, doar numele tău repetând –
Te văd un înger de lumină zburând pe cerul albăstrui,
Iar eu cu suflet fără vină te așteptam pe cărărui,
Să vii minunea vieții mele, căci te aștept cu drag și dor,
Ești îngerul venit din stele și am temei să te ador –
Minunea nopților albastre – tu strălucești pe firmament,
Iar sentimentele ce-s caste eu ți le dărui permanent
Și chiar de-i noapte, e lumină în sufletul de tine plin,
Merg cu picioarele pe tină, și-ți spun poeme doar puțin –
Poeme dragi despre iubire, poeme despre drag și dor,
Să-ți fie veșnic amintire, dacă-o să mergem în pridvor,
Să ne iubim cu dăruire, să ne iubim nevinovat,
Căci versuri calde de iubire, ți-am dedicat nenumărat –
Și visele de peste noapte le vom trăi aievea-n fân,
Tu mă vei alinta cu șoapte și iar eu al inimii stăpân
Te voi iubi cu dăruirea aceluia ce vreau să-ți fiu,
Căci lângă tine mi-e menirea, iar fără tine sunt pustiu –
Tu visul meu despre iubire împărtășește-l negreșit,
Căci nici un om din omenire, ca mine nu te-a mai iubit.
PAGINA 32
N-ai visat că mă iubești?
Iubito, n-ai visat că mă iubești, în somnul nopții liniștit,
Când te veghez și strălucești pe chipul drag și mult iubit?
Dacă în noapte m-ai visat, la tine eu am fost cu gândul,
Și sunt mereu neconsolat că sunt departe și păstrându-l
Flacără vie către tine, cu tot ce ești frumos și reprezinți,
Fiindcă tu ești azi pentru mine, un înger și mă scoți din minți
Cu nurii tăi fără pereche, cu felul tău de-a fi așa distins –
Iubirea mea, tu o știi bine, ea niciodată nu s-a stins.
Iubito, n-ai visat că mă iubești cum te iubesc și eu pe tine,
Intens așa cum năzuiești, pân’ la uitarea cea de sine?
Dacă-i așa, sunt fericit că gândul ți-e mereu la mine,
Doar știi că ți-am mărturisit ce simt în suflet pentru tine:
Ești nestemata din comoara de frumuseți nepământene,
Îmi ești și toamna, dar și vara – un dans sublim de sânziene,
Mi-ești murmur dulce de izvoare în primăvara înflorită,
Mi-ești neaua albă lucitoare în iarna rece troienită,
Și dacă visul tău de noapte se va-mplini cum ai visat,
Voi fi dar stimulat în fapte și cel mai norocos bărbat,
Vom fi un tot ca o verigă a lanțului de nebunii,
Ai fi buchetul cu ferigă - ți-aș umple casa de copii!
PAGINA 33
Iubito, care-n miez de noapte...
Iubito, care-n miez de noapte, îmi tulburi somnul ne-ncetat,
Aud în vis a tale șoapte, aș vrea să fie-adevărat
Tot visul nopților senine ce îl degust atât de-acut –
Iubito, dacă-ai fi cu mine, m-aș cufunda în absolut
Și te-aș aduce lângă mine să pot simți ce-am mai simțit,
Atunci când eu numai cu tine, iubirea pură-am întâlnit,
Te-aș legăna pe mii de stele și tot pe ele te-aș culca,
Ți-aș dărui comori, castele, iar mai apoi te-aș aburca
Și-n brațe mijlocul ți-aș frânge pe sânii tari te-aș mângâia,
Iubito, dacă-ai fi și-ai plânge, tot clocotul ar reînvia,
Iubirea-ar fi nemuritoare și glorioasă-n absolut,
Dar dragostea-i amăgitoare eu n-am puterea să ajut,
Și chiar de-ar fi în nemurire, să ne sfințească sentimentul,
Acum degrabă și cu știre, să adoptăm comandamentul
De-a ne iubi cu disperare cum nimeni alții n-au iubit,
Iar pe a dragostei cărare să-atingem plus și infinit,
Și-n miez de noapte estivală, pe plaja caldă nisipoasă,
Ne vom iubi, vom da năvală în fericirea amoroasă,
Vom fi ca doi copii ai lunii, ce se reflectă în ocean,
Ne vom iubi precum nebunii, zi după zi, an după an!...
PAGINA 34
Iubita mea-i o poezie...
Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă,
La trup și suflet simfonie, e blândă, caldă și voioasă.
Iubita mea e vers duios, ce mângâie și oblojește,
Iar din al inimii prinos, cuvântul scris ea-l sfințește.
Iubita mea e ritm și rimă, poemul drag și cântător,
Eresul care mă animă în tot ce e înălțător.
Iubita mea e minunată, rimează-aprins în dor și cânt,
Cu poezia delicată, ca ea nu-i alta pe pământ.
Iubita mea e slovă sfântă, căci are nume de-ametist,
Și simte inima că-i frântă, dacă mă vede că sunt trist –
Iubita mea e trup și suflet cu mine-n toate câte sunt,
E dăruire și răsunet, e unică pe-acest pământ.
Iubita mea e melodie, de violină și oboi,
Și mi-e în suflet simfonie, ce o gustăm ades în doi –
Iubită dragă ca aceasta, ce o iubesc nețărmurit,
E aurul din lumea asta, de focul sacru lămurit.
Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă,
Aș face și o erezie ca să o știu la mine-n casă –
Să-i fiu, să-mi fie fericire, pe zi să ne iubim mai mult,
Un dar de la Dumnezeire, îndemn pe care să-l ascult.
PAGINA 35
Tu ești ca mirul sfânt!
Te-am așteptat să vii o viață-ntreagă
Și-ai apărut la timpul potrivit,
Iar mintea mea nu poate să-nțeleagă,
Din ce tărâm de îngeri te-ai ivit.
Tu ești ca mirul sfânt și ca tămâia,
Înmiresmezi pământul ce-l pășești,
Ești precum e pentru gutui gutuia
Și-mi pare bine fiindcă mă iubești.
Tu ești ca și lumina pentru soare,
Un emisar al cerului cel sfânt,
Ai suflet blând și-o vorbă de-mpăcare,
Dai plinătate, pace și avânt.
Tu ești la minte foarte înțeleaptă
Și mă întreb de unde-ai coborât,
În lumea-aceasta-atâta de nedreaptă,
Unde prejudecăți ai doborât.
Tu ești un dor, un chin și o mirare,
De fiecare dată când te văd,
Mi-apare-n minte cea mai mândră floare
Și dragostea pe care-o întrevăd.
Tu ești asemeni zborului de vis,
Parcurs planat de orișice condor,
Ești precum pasărea din paradis,
Vitraliu viu imaginat de dor.
PAGINA 36
Tu ești văzduh înalt, netulburat de vânt,
Serenitatea personificată,
Ești aer, foc și apă și pământ,
Cea mai iubită și mai adorată.
Tu ești a mea și altfel nu se poate,
Ești minunată-n toate, ce să zic!,
Cu tine-alături oricare cetate
De cucerit, e doar un mizilic.
Tu ești lumina ochilor iubito,
În lipsa ta sunt orb, și surd, și mut –
Să-mi fii aproape, tu preafericito,
Iubirea ta mi-e țel și azimut!
PAGINA 37
De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte!
De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte
Pe cerul sidefiu și plin de stele,
Prin ale vântului fluide șoapte,
Sau printre valuri ce se sparg rebele.
De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul
Clepsidelor în care timpul curge,
Spre infinit prefigurându-ți chipul
De hetairă-n clipe demiurge.
De n-ai fi tu, aș fi nemângâiat,
Pe veci te-aș căuta-ntre muritoare;
Când te-aș găsi aș fi invidiat
De zei în ceruri fără de hotare.
Însă tu ești și nimeni nu-i ca tine
Iubita mea, ce bine că exiști,
Tu ai adus tot ce e bun în mine,
Așa că-nveselește-ți ochii triști,
Sărbătorește astăzi fericirea
De-a fi noi doi și ea, iubirea!
PAGINA 38
De m-ai iubi!
De m-ai iubi, de-aș fi alesul, inimii tale iubitoare,
Tu ai cunoaște înțelesul unei iubiri clocotitoare
Și tot ce-ar fi în lumea mare, de tine năzuit un pic,
Efortul meu va fi în stare, căci tot ce fac ție-ți dedic!
De m-ai iubi, aș fi ferice, cel mai ferice pământean,
E imposibil?...Nu s-ar zice, răbdarea mea de peste an
A dat un rod – a ta iubire, mai gingașă decât o floare,
Sunt fericit, mult peste fire, e-adevărat aceasta oare?
E-adevărat, te văd prea bine cum mă privești cu-atâta drag,
Când pasu-mi vine către tine, tu mă aștepți zâmbind în prag
Și pieptu-ți saltă sub cămașa, împrumutată de la mine,
Ce-mi poartă-amprenta – nărăvașa, iar tu te simți așa de bine.
Iubirea noastră-i vis de vară, e fructul copt și pârguit,
E visul meu și-ntâia oară, regret că nu te-am întâlnit
Mai repede, cu ani în urmă – atâta timp am risipit,
Am stat pierdut așa, în ”turmă” - sunt bucuros că te-am găsit.
Ești un balsam, ești alinarea în sufletu-mi clocotitor –
Cu tine, aș goli chiar marea și mi-ar părea așa ușor.
Cu tine timpul trece iute, mi-ar trebui vreo zece vieți
Ca gura mea să se înfrupte din buzele-ți în dimineți,
Cu tine totu-i mai ușor, ca un zefir ne trece viața,
Iar trupul tău – un fulgușor îmi pare când eu dimineața
Te port în brațe în pridvor și-ți fur săruturi pătimașe,
Ne despărțim grabnic cu dor și-apoi ne trimitem răvașe –
PAGINA 39
Desigur S.M.S.-uri, care ne țin aproape, chiar departe,
Precum e sarea în mâncare ne par acestea, chiar deșarte.
Iubirea noastră înflorește, pe zi ce trece tot mai mult –
Iubitul tău mult te dorește, căci dragostea îi e tumult,
El îți promite-o veșnicie, alăturea să-ți stea mereu,
Iar tu iubește-l pe vecie, chiar și în Rai la Dumnezeu.
Pecetluiește azi iubirea, ca dar de la Divinitate
Și fii aproape, căci menirea, ce-o ai, e spre eternitate!
PAGINA 40
De n-ai fi tu!
De n-ai fi tu, pădurea n-ar fi verde,
Câmpia-ar fi aridă peste tot,
Iubirea mea e mare și poți crede,
Că fără tine eu a sta nu pot.
De n-ai fi tu, nu așa avea nici vise,
Nici idealuri de concretizat,
Iar toate lucrurile ce ți-au fost promise,
În lipsa ta le-aș pune la mezat.
De n-ai fi tu, nici soarele lumina,
Nu ar mai răspândi-o pe pământ,
M-aș stafidi precum uscată pruna
Și n-aș mai vrea să fiu pe-acest pământ.
De n-ai fi tu, iubito, tot ce-mi ești,
Aș fi neconsolat în astă lume,
Dar tu îmi ești crăiasa din povești –
Și-n somn rostesc, blând al tău nume.
De n-ai fi tu, iubito, primăvara,
N-ar mai avea nici flori, nici tril de ciocârlii,
Iar eu aș sta și-aș pierde toată vara,
Visând în noapte numai grozăvii.
De n-ai fi tu, nici nori n-ar exista,
Nici ploi, nici vânt și nici ninsori,
Însă tu ești, se poate constata
Și toate zilele-mi sunt sărbători.
PAGINA 41
De n-ai fi tu, noianul de cuvinte,
Nu l-aș așterne-atâta de ușor,
Tu îmi ești muză și-am o rugăminte:
Iubește-mă la fel pân’-o să mor,
Și-am să-ți dedic șuvoi de poezie
Și ai să fii a inimii regină –
Iubirea noastră nu e erezie,
Iubește-mă intens, fără vreo vină!
PAGINA 42
Aș vrea!
Aș vrea să-mi fii, să-ți fiu întruna, tot miezul, simțul și iubirea,
Aș vrea ca eu sau tu, tot una să simți, să simt, s-avem uimirea
Ce-ai dată de o viață plină, de har, belșug, creație și drag –
Și numai Domnul să dețină, destinul în al nostru prag.
Aș vrea să-ți dau tot infinitul și încă un șirag de stele,
Să îți vegheze răsăritul, somnul și visele rebele -
Am infinitul doar în suflet, nu-s nici bogat nici cerșetor,
Ți-l dăruiesc dintr-un răsuflet, căci pentru tine pot să mor.
Aș vrea să îmi accepți iubirea, ce-i colosal de dăruită,
Și să-nțelegi c-asta-i menirea, de-a fi etern a mea iubită,
Iar ceasul uniunii noastre, va fi Big-Bang-ul absolut,
Când Universul plin de astre, se va seta la ”ÎNCEPUT”.
PAGINA 43
De va veni la tine vântul!
De va veni la tine vântul, purtând miros de lăcrămioară,
Să-ți amintești atunci cuvântul ce ți l-am spus: ”să nu te doară
Iubirea dulce amăruie ce-ți dă fiori atât de des,
Căci ne vedem pe cărăruie și-ți spun al miilea eres
Scris pentru tine și iubirea ce-ți port în suflet, nestemată,
Căci el ascunde nemurirea, numelui tău, iubită fată!”
Iar tu ferice și ardentă, de dragoste învăpăiată,
Vei asculta la vânt atentă, la boarea lui înmiresmată
Vei auzi foșnirea blândă a frunzelor din ram de soc,
Iar nasul îți va sta la pândă după miros de busuioc –
Mirosul meu și al cămășii ce tocmai ieri tu mi-ai cusut,
Iar funigei de plop – scămoșii, m-or potopi ca un făcut.
Atunci, căpița din dumbravă, ne va fi loc de întâlnire,
Tu ai să vii fără zăbavă să-ți stâmperi focul de iubire –
Ne-om săruta în fapt de seară sub stelele lucind făclii,
Va fi sărut ca-ntâia oară, așa cum tu să dărui știi!
În noaptea lungă, răcoroasă, ne vom iubi pân’ la extaz,
Precum e marea furtunoasă și-aruncă val și-apoi talaz –
Cu gingășie, dar și forță ne vom îmbrățișa în noapte,
Voi arde-n tine ca o torță, iar tu vei murmura la șoapte
De dragoste nețărmurită ce-o ai, o simt și o doresc –
Va fi o noapte zăpăcită – Doamne, atâta te iubesc,
Ești visul nopților de taină, ce astăzi blând s-a izbândit,
Ești cea mai mândră și mai faină, iar eu mă simt ca un bandit
PAGINA 44
Ce-ți fură fraga gurii dulci – dar e-un păcat neînsemnat,
Fiindcă nu vrei ca să te culci și e normal, e minunat
Tot sentimentul și trăirea ce le simțim în miez de noapte –
Aș da de-ar fi și nemurirea, s-aud mereu a tale șoapte.
Târziu, în zori de dimineață, Moș Ene ne-a furat ușor –
Se lasă roua pe fâneață – nu te trezesc, căci mi-este dor
Deja de tine, prea iubită, te-aș vrea mereu în viața mea,
Te țin în brațe dezgolită și te asemăn cu o stea!
PAGINA 45
Dacă...
Dacă-ar fi să nu mai fii, aș fi o poveste tristă,
Cu simțăminte pustii, cum în lume nu există –
Aș fi un umil pigmeu, pe o tristă scenă-a vieții,
Pomenindu-te mereu, frunză-n vântul dimineții.
Dacă tu nu ai mai fi, viața mea ar fi povară,
Beznă deasă-n plină zi, și-ofilită primăvară –
Trilul de privighetori mi-ar părea un marș funebru,
Iară zi de zi în zori, m-aș mira că sunt integru.
Dacă tu nu ai mai fi, aș visa numai coșmaruri,
Rătăcind prin catacombe și golit de idealuri –
Doar icoana ta cea dragă aș purta-o căpătâi,
Ar pricepe lumea-ntreagă cât de scumpă îmi rămâi.
Dar tu ești ca o minune manifestă-n viața mea,
Ne iubim și toate-s bune, viața nu e-așa de rea –
Să ne bucurăm de viață cât îți sunt și cât îmi ești,
Căci mosorul are ață și iubirea-i ca-n povești!
PAGINA 46
Iubito,-n seara asta...
Iubito,-n seara asta minunată
când mușețelul a-florit în crâng,
Iar liniștea de foșnet tulburată,
al frunzelor de plop, aș vrea să strâng
În brațe mijlocelu-ți de naiadă
și buzele aș vrea să îți sărut –
Însă te rog ca nimeni să nu vadă
nimic ce între noi s-a petrecut,
Va fi secretul nostru cu pecetea
iubirii minunate dintre noi,
Și astfel potoli-vom setea
de-a fi alături, de-a sta amândoi –
Ce poate fi mai minunat pe lume
decât iubirea ce-i împărtășită
Și ce-ar putea din toate cele bune
să-ți stea alături, dragă mea iubită?
Nimic nu e asemenea cu tine,
nimic nu e atât de minunat,
Iubirea mea-i enormă, știi prea bine,
un sentiment atâta de curat
Cum n-a mai fost și n-are să mai fie,
îl simt și e atât de-nvolburat –
Cu tine-alături nu-i filozofie
prea mare orice-i de-nfruntat.
În seara asta întâlnirea noastră,
de nimenea știută, în zăvoi,
PAGINA 47
Va fi asemeni florilor din glastră,
eu mii de dulci cuvinte spune-voi –
Otava ce cosită va fi patul în care
te voi așeza cu mult alean,
Și poate, mare ne va fi păcatul,
de-a ne iubi o noapte cât una an;
Dar un păcat în sine nu-i iubirea,
e-un fel de-a spune c-ar fi intezis
Să ne iubim, deși asta-i menirea,
chiar nepecetluită, ți-am prezis
Că noi vom fi-mpreună
cât ni-i viața și-apoi în absolut în Paradis,
Spre tine tot mereu ”mă poartă ața”,
iar fericirea, iată ți-am promis.
Acum în seara asta minunată
când tot ce-i viu în crâng ne celebrează,
Aș vrea ca tu să simți tot absolutul,
cum inima în mine trepidează,
Căci noaptea e prea mică, trece iute,
șuvoiul de iubire e imens,
Iar gesturile tale-aproape mute,
dau dragostei din noi atâta sens.
Dar iată, zorii zilei se arată,
noi ne trezim din somnul așternut
Spre ziuă – te privesc, iubită fată
și roua peste tine s-a cernut –
Ai stropi de apă-n păr – mărgăritare,
ce strălucesc în soarele ivit,
Ești minunată, ești încântătoare,
iar eu nu mă mai satur de privit!
PAGINA 48
Lumina ochilor căprui
Lumina ochilor căprui, îmi luminează versul,
Îl scriu, ca ție nimănui, căci tu mi-ești Universul –
Miracolul de nedescris – iubirea ca o fragă,
E dulce, fiindcă-i interzis și tare îmi ești dragă.
Pe firul vieții ne-am găsit – n-au fost multe cuvinte,
Doar ochi căprui care-au sclipit, sărutul tău fierbinte –
Apoteotic ne-am iubit, bărbatul cu femeia
Și uite-așa ne-am devenit, la bolta vieții cheia.
Clipă de clipă eu tânjesc, la gura ta fierbinte –
Tu știi că tare o doresc – atâtea dulci cuvinte,
Ți-am spus, mi-ai spus, ne-am alintat și ostoit fiorul,
Dar timpul iute a apus – acum simțim tot dorul;
Te-aș vrea, m-ai vrea numai al tău, în nopțile cu stele,
Și-n zile lungi ce-ți par un hău, să te feresc de rele –
Cu prețul vieții-am să păzesc lumina ochilor căprui,
Blândă, suavă – năzuiesc, a-mi fi tandem pe cărărui
În lungul vieții drum pătat, cu arșiță și ploi și ceață,
Ea panaceu, neapărat, să-mi fie mi-e-n astă viață,
Iubirea dulce să ne poarte spre un tărâm al fericirii,
Iar dragostea să aibă parte, de gustul dulce-al împlinirii.
PAGINA 49
Iubito, astăzi vom dansa
Iubito, astăzi vom dansa,
un dans păgân, cum n-a mai fost vreunul,
Ușor noi ne vom balansa,
și-am să îngân, poeme delicate ca nebunul...
De dragul tău voi scrie tot ce simt,
iubirea care e nemăsurată,
Și-n gândul meu acuma eu resimt,
tot ceea ce n-am spus în altă dată!
Și vom dansa lasciv,
pe muzică alene, cu corpurile unduind discret,
Fără s-avem motiv,
noi ne vom teme, că sufletul cumva, ar fi inert
Și nu va recepta trăirea vie,
a muzicii baroce, din clavecin cântată,
Iar tot aleanul ce-o să vie,
ne va vibra în voce, iubirea cea adevărată.
Iar dansul nostru de-azi iubito,
veșnic ne-o fi în amintire viu, aprins,
Precum iubire-am reunit-o
și-atâtea grele-obstacole a-nvins...
Dar dansu-acesta-i memorabil,
e unic cum n-a fost și n-o să fie,
Căci azi destinul e cu noi amabil
și muzica e pentru suflet alifie!
PAGINA 50
Iubita mea cu ochii negri...
Iubita mea cu ochii negri și păr de parcă-i de-abanos,
Ce-s minunați și sunt integri, iar pletele îți cad în jos
Pe umerii catifelați, ca laptele, albi, mătăsoși,
Rotunzi dar și imaculați - Doamne, și-atâta de frumoși.
Doar ce-am plecat de lângă tine - ai fost a mea, iar eu al tău,
Dar e ceva ce mă reține în preajma ta – singur mi-e rău,
Iar depărtarea mă omoară, te-aș vrea mereu să fii a mea,
Deși afară-i plină vară, în inimă am iarna grea –
Fără de tine, albu-i negru, iar caldu-i rece, aspru ger,
Iar inima-mi bate alegru – vreau să pătrund al tău mister –
Te-aș vrea a mea pe totdeauna și nu-i păcat că vreau așa,
Suntem ca soarele și luna și-n infinit vom atașa
Cuvinte dulci, trăiri intense, și zbuciumul dulce-amar
Iar sentimentele imense, nu se vor consuma-n zadar –
Te vreau aproape, mai aproape, un singur suflet contopit,
Cu-al meu pe a iubirii clape, mă las de tine răscolit
În cântece de pianină, alegro, andante, apoi lin
Pe-a sufletului cordelină, să îmi vibrezi scăpând de chin,
Și inima-mi bătând frenetic, și sufletul ce-i copleșit
De simțământul dens ermetic – ca tine n-am mai întâlnit –
PAGINA 51
Ești minunată-n toate cele, ești idealul pentru mine,
Aș vrea să te feresc de rele, să-ți fie-n toate numai bine –
Tu știi c-am fost și-n altă viață, un cuplu mult îndrăgostit,
Serenitatea-ți de pe față, mă face blând și fericit.
De-abia-am plecat de lângă tine, iubita mea fără egal,
Și-acum să mă întorc îmi vine, surâsul tău îmi e vital –
Ești aerul ce mă animă, ești fructul pomului oprit,
Simt doar iubire, multă stimă și-un sentiment de infinit!
PAGINA 52
Neastâmpăr mi-e iubirea
Neastâmpăr mi-e iubirea, mi-este martor Cel de Sus,
Curcubeu pe toată firea, de la est pân’ la apus –
Primăvara cea noroasă o transformă-n caldă vară,
Căci iubirea e frumoasă – a-nflorit în primăvară.
Te iubesc din totdeauna, azi și mâine, cât trăiesc,
Tu ești unica și-ntruna, mii de flori îți dăruiesc –
Ești ca aerul și apa, visul pe care-l urzești,
E și-al meu, sunt prinț cu capa, tu prințesa din povești!
Luna-n noapte-și dă acordul, binecuvântând unirea,
Și pulsând de parcă-i cordul, soarele cu strălucirea,
Luminează tot pământul, și pe noi îndrăgostiți,
Stimulându-ne avântul, de iubire amețiți.
Neastâmpăr mi-e iubirea, mi-este martor Cel de Sus,
Și în versuri pun simțirea, dorului ce șade pus
În al sufletului umblet, ce te caută mereu,
Și te află-acolo-n cuget, colțișor de Empireu.
PAGINA 53
O iubire-nălțătoare!
O iubire-nălțătoare pentru tine m-a cuprins,
Sentimentul este mare, aproape de necuprins –
M-a făcut mai bun, mai altfel și e totul minunat,
Eu nu simt defel povara, fiindcă m-ai iluminat
Și în suflet și-n simțire totul pare mult ușor,
Simt un iz de nemurire, totul e încântător –
Urma pașilor în tină ce o lași am s-o sărut,
Cum Capela cea Sixtină îmi părea cu mult mai mult,
Draga ta făptură sveltă am să o îmbrățișez,
Ca pe-o zeitate celtă am să o înnobilez
Și pe-altarul fericirii am să dau un blând obol,
Frizând gustul nemuririi, sufletul nu-mi mai e gol,
Simt o plinătate care mă ridică în înalt,
Căci iubirea este mare și o treaptă încă salt
Către o înțelepciune ce o dă doar fericirea,
Chiar de-i luna lui Răpciune, simt că asta e menirea
Să iubesc tot Universul și pe tine fiind în el,
Să-ți dedic acuma versul și să fac din el un țel
Către nemurirea noastră ferecată azi în slove,
Cu parfum de căi celeste și de calde supernove,
PAGINA 54
Bolta cerului albastră ție să ți-o dăruiesc,
Pentru fericirea noastră, fiindcă e așa firesc
Să-ți dedic minunea lumii Paradisul pe Pământ,
Pân’ la țărmul nemuririi și să facem legământ
Că iubire ca a noastră nici n-a fost și nici n-a fi
Și pe bolta cea albastră, stelele lucind vor fi,
Simțăminte-nălțătoare mă vor face să plutesc,
Zi de zi în continuare, tot mai mult să te iubesc!...
PAGINA 55
Ochii tăi îi văd prea rar...
Ochii tăi îi văd prea rar, când îi văd mă-aprind văpăi,
Sunt frumoși, dar în zadar, fiindcă sunt numai ai tăi –
Dă-mi-i mie, te-aș ruga, că-s frumoși cum alții nu-s,
Și-ți dau toată viața mea și orice mai vrei în plus.
Ochii negri de-abanos, sunt ai tăi, mult îi iubesc,
Altceva așa frumos, c-am văzut, nu-mi amintesc;
Aș da luna de pe cer, soarele și-un roi de stele,
Ca privirea-ți de mister să vină-n visele mele.
Ochii tăi strălucitori, au acel ce-i ”vino-ncoace”,
Îi privesc de câte ori ești în preajmă și n-am pace –
Trebuie să fii a mea, altfel nicicum nu se poate,
Dragostea, mă știe ea, mă-nțelege și socoate
Că în ochii tăi adânci, stă misterul fericirii,
Aș escalda și stânci dincolo de legea firii,
Râuri largi aș traversa, chiar de-ar fi cu riscul vieții,
Numai pentru-a inversa chiar ivirea dimineții,
Fiindcă-atunci privirea ta, e călină, iubitoare,
Și nimic n-ar exista să-i fie-asemănătoare –
Ochii tăi de căprioară, sufletul mi-au mângâiat
Și mă simt întâia oară de zei binecuvântat
PAGINA 56
Că te-am întâlnit în viață, tu cu ochii tăi adânci,
Poți în zori de dimineață zâmbetul să îmi aduci,
Poți erou să faci din mine și să intru în păcat,
Ești un înger, știi prea bine, pentru tine sunt bărbat
Chiar mai mult decât mi-e firea, pentru tine emulez,
Când vibrează ea, simțirea, vulturul îl egalez,
Zbor cu gândul către tine, ochii dragi să îi zăresc,
Fiindcă fără ei, știi bine, mă-ntristez, căci te iubesc!
PAGINA 57
Mă uit pe bolta înstelată!
Mă uit pe bolta înstelată, sunt mii de stele clipitoare,
La tine mă gândesc de-odată iar inima intens mă doare –
Tu ești departe și iubirea, ne cheamă ca să fim aproape,
Dar va veni și fericirea de a te săruta pe pleoape,
De a te strânge-n brațe gingaș și a te dezmierda cu drag,
Căci sentimentul uriaș mă face să-ți pășesc în prag –
Tu știi prea bine cât te-ador și cât de mult te prețuiesc,
Cu tine-alături am să mor și ne-ncetat am să iubesc
Privirea ta mângâietoare, surâsul tău ce-mi e balsam,
Sărutul tău care mă doare și fericirea ce o am.
Cu tine-alături sunt puternic, orice efort este infim,
Iar sentimentul nu-i vremelnic – deci împreună hai să fim!
Pe bolta înstelată-n noapte, trec multe stele căzătoare,
Se sting ușor și nu au șoapte, doar cântec de privighetoare
Aud, și mă gândesc la tine, doar luna știe visul meu
De a ne fi alături bine, aproape de a fi mereu,
Și chiar de suntem azi departe, distanța nu-i impediment,
Căci spațiul nu ne desparte, e doar un simplu element
Al vieții noastre trecătoare, căci toate trecătoare sunt,
Doar ea, iubirea nu ne moare, chiar dincolo de-acest pământ,
Și dincolo de moartea crudă ne vom iubi nemărginit,
Fiindcă dragostea zăludă de tot pe noi ne-a cucerit –
Ne stăpânește astăzi viața și e așa de minunat,
Spre tine doar ”mă trage ața” – e prea frumos și n-am visat
PAGINA 58
În suflet clocotul năvalnic, ce pune-acuma stăpânire
Pe corpul meu, chiar de e falnic, e un depozit de iubire!
Și-acest efluviu de simțire, mă face-acum să îți dedic
Acest eres, spre nemurire și mă oblig să nu abdic
Să nu te părăsesc vreodată, indiferent de ce context,
Fiindcă tu ești minunată, precum arată-ntregul text –
Fii muza mea ce minunată, inspiră-mă și mă iubește,
Căci dragostea adevărată la noi în suflet locuiește!
PAGINA 59
Eu te-am ales din mii de muritoare...
Din mii de muritoare, eu te-am ales pe tine,
Să fii aceea care să-mi dea curaj în vers,
Tu ești încântătoare și-asta o știi prea bine,
Vei fi nemuritoare prin timp și univers.
Mi-ești muză iubitoare și-alăturea de tine,
Condeiul îmi vibrează de-alean și de iubire,
Iar versul cu mirare îl scriu pe zi mai bine
Și ție ți-l dedic, imensa mea iubire!
Din mii de muritoare, ești una pe pământ,
Alăturea de care aș vrea să-mbătrânesc,
Cu tine azi iubito, fac sacru legământ,
Ca pururea pe tine, mai mult să te iubesc.
Ești raza de lumină, ești oxigenul care,
Azi mă menține-n viață în lumea asta tristă,
Distinsă-n toate cele, tu ești încântătoare,
Iar alta precum tine, în lume nu există.
Din mii de muritoare, destinul mi te-a dat,
E darul minunat, pe care Dumnezeu
Mi l-a făcut și iată, azi țin neapărat
Să-ți spun că lângă tine, mă simt precum un zeu.
Ai ochii ca și mura și pielea albă, fină
Și părul negru beznă ca pana corbului,
Iar