Metode practice pentru crearea unei colectii de succes a designerilor

Postat în Arte
la 19-05-2016 07:52
220 vizualizări

Cum se fabrica o colectie in Romania: de la schita la vitrina

E foarte simplu sa crezi ca moda se rezuma la haine frumoase si accesorii stralucitoare insirate pe standerele unui magazin sau asezate provocator pe manechine. Numai ca nu e deloc adevarat. Cei care fac moda in Romania au mai multe de spus despre asta.

Showroom-ul oricarui designer este, de obicei, un spatiu primitor, un pic boem, cu un decor simpatic si, eventual, schite si moodboard-uri atarnand de pereti, care iti dau impresia ca ai intrat intr-un fel de sanctuar in care moda se face si se desface si in care colectiile se gandesc si se viseaza. Cum totul, insa, in moda tine de imagine si de vanzarea unor produse care inspira si la care se aspira, showroom-ul nu spune niciodata povestea adevarata – este un spatiu la fel de miraculos cum par miraculoase hainele acelea pe care le ravnesti imediat ce le-ai vazut intr-un editorial dintr-o revista si despre care nu gandesti niciodata ca sunt facute din tivuri, cusaturi, taieturi, tipare si finisaje. Numai ca, in spatele amandurora, incap o multime de lucruri – de la eforturile designerilor de a concepe totul la implementarea ideilor lor. Si toate acestea nu sunt neaparat probleme cand avem de-a face cu o industrie puternica, numai ca, in Romania, nu se poate spune ca moda este o industrie si, deci, nici pe departe ca ar fi puternica. E cale lunga si complicata, asadar, de la ceea ce se intampla in atelier la ceea ce se vinde la raft, iar designerii romani, fara un sistem de sprijin si o industrie cum se cuvine, au luat-o pe calea inca si mai incurcata si mai blocata de obstacole.

Dar, de obicei, lucrurile merg. Mai greu sau mai usor, designerii care au decis sa ramana in tara si sa isi faca un business aici au invatat cateva lectii cu care au pornit la drum si apoi s-au descurcat. Pentru unii dintre ei, decizia de a face moda a fost simpla. Stephan Pelger, spre exemplu,
a stiut dintotdeauna ca asta va face, mai cu seama ca a inceput devreme sa ia lectii de pictura si desen si curand dupa aceea – adica la 13 ani, cand matusa lui deschisese primul magazin Benetton din Romania – decora si aranja vitrine. „Imi era clar ca vreau sa devin creator. Am plecat la 18 ani la Viena, unde am studiat la o scoala privata de design vestimentar, am invatat despre tipare, croi, manufactura propriu-zisa, pe langa skill-urile de care ai nevoie pentru compunerea colectiilor. Am studiat trei luni la Sorbona, iar dupa aceea am lucrat cinci ani in domeniu ca sa imi invat meseria. Am decis sa ma intorc in tara la rugamintile unei prietene ca sa facem aceasta afacere. Aveam 24 de ani.”

Andreea Badala, designerul care a avut sansa sa lucreze cu Alexander McQueen si Richard Nicoll, si care a fondat brand-ul Murmur, in urma cu doi ani, spune ca, pentru ea, crearea brand-ului a fost prima decizie importanta. „Ai nevoie de ani de experienta ca sa intelegi tu ca asta este ceea ce trebuie sa faci. Este o hotarare care se bazeaza pe ce credeai tu ca stii atunci. Trebuie sa afli si daca ce stiai e corect. Iar asta o faci lucrand pentru altii. Nu cred ca poti sa incepi fara experienta, chiar daca ea e colaterala. Apoi cred ca e important sa afli ce parte din caracterul tau vrei sa exprimi in brand-ul pe care il pui la cale. El trebuie sa fie si sincer, dar si cerut de piata.”

Si apoi, desigur, este important si feedback-ul. Iar cand acesta vine din partea unei somitati in domeniu, cum i s-a intamplat Andreei, poate sa fie cu atat mai convingator. „La inceput, din frustrare sau din mandria care iti acopera frustrarile, refuzi critica. Dar eu fac un lucru pe care vreau sa il vand, care sa aiba un target. Am stat ceva sa ma gandesc ce vreau sa fac si mi-am dat seama de asta interactionand cu oameni care m-au marcat – Louise Wilson (profesoara la Central Saint Martins, n. red.) a fost cea care mi-a spus prima ca sunt obsedata de corpul feminin si mai ales de sani. Asta a fost ca un resort, pentru ca genul acesta de haine era o nisa care abia incepea sa creasca. Mi-am zis ca poti sa te distrezi cu tot felul de accesorii, dar de ce nu ai avea in afara de ele mai mult de atat, de ce sa nu fie si rochii pe care le poti purta zilnic? Puntea intre lenjerie si prêt-à-porter nu a fost exploatata. Prima colectie a fost punct de pornire pentru urmatoarele, dupa research si ani de acumulare.”

Cu un brand nou-nout in buzunar, desi cea mai importanta dintre decizii a fost luata, lucrurile nu se clarifica defel, ci abia incep sa se complice, iar episodul pe care fiecare si-l aminteste cu nostalgie este prima colectie. In spatele ei, desigur, sta o idee. Iar ideea trebuie sa indeplineasca mai multe criterii atunci cand vine vorba sa fie transferata, din zona ei confortabila, de pe schite, in realitatea mai dura – caci atunci e nevoie ca ideea sa se dovedeasca buna, puternica si mai ales vandabila.Kristina Dragomir, care s-a specializat deja de ani buni in confectionarea palariilor, isi ia inspiratia din lucrurile care o inconjoara, iar mai recent se uita din ce in ce mai des si mai insistent catre natura, flori si pasari exotice.

Pentru Mihaela Glavan, designer de incaltaminte, ideile apar zilnic, si tocmai de aceea este necesar un filtru, caci numai unele dintre acestea ajung sa fie dezvoltate in colectii. Dar ea stie intotdeauna ca ideea de la care porneste este cea mai buna. „Cea mai buna idee”, crede designerul de accesorii Carla Szabo, „este aceea care simti ca te ajuta sa te conectezi cu cei carora li te adresezi.” Conexiunea aceasta, intr-un domeniu cum e moda, este vitala, iar ideea, care, dupa cum spune Irina Marinescu, este cea mai personala dintre etapele prin care trece o colectie pana sa prinda viata, „are legatura cu starea de spirit pe care o am, cu perioada in care ma aflu… Atentia mea poate sa cada pe orice, dar are stricta legatura cu ce simt. Intr-un fel, ideea ma alege pe mine si nu eu pe ea.”

Oricat de sigur ar fi, insa, designerul ca a mers pe mana castigatoare si ca a ales cea mai buna dintre idei, confirmarea nu o primeste decat mult mai tarziu, cand munca lui a atins toate fazele si a ajuns, in cele din urma, la public. „Este o povara cu care designerii traiesc, pentru ca, atunci cand nu este fast fashion, ideea este una personala, cu care oamenii vor rezona ori ba”, spune Ioana Ciolacu, care este considerata inca o debutanta in peisajul modei romanesti, desi a castigat deja un premiu la European Fashion Awards, anul trecut. Iar Marina Moldovan, designerul brand-ului 109, vorbeste despre felul in care conceptul trebuie sa se strecoare, sa se plieze si sa multumeasca pe toata lumea, de la designer la cumparator. „Te gandesti ca fiecare idee trebuie sa se potriveasca cu gustul majoritatii. Daca faci cateva piese care iti plac tie, trebuie sa le completezi cu mai multe piese accesibile pentru clienti. Eu ma hotarasc de obicei la a treia, uneori chiar la a cincea idee la care ma gandesc. Trebuie sa le simt ca fiind bune si dupa ce trece un timp, trebuie sa rezoneze cu mine, pentru ca e foarte mult din mine in colectii.”

Si aceasta etapa este, de fapt, una simpla, caci ideile nu sunt o problema pentru designeri – cel putin nu pentru cei de la noi. Iar cand unii dintre ei, cum este Maria Lucia Hohan, ajung sa aiba un succes celebrat atat in tara, cat si in afara, lucrurile merg din ce in ce mai simplu. „Ma inspir foarte mult din bestseller-urile colectiilor anterioare”, spune ea, „din modelele care au avut succes pe covorul rosu, iar impreuna cu ideile si preferintele pentru culori si forme noi continuam aceeasi tema stilistica.” Creatia nu e, deci, problematica. Andreea Badala intareste: „Nu am panici legate de asta. Merg dupa niste linii trasate foarte clar. Se intampla sa renunti la idei, apoi trebuie sa ai intotdeauna in minte trei lucruri: pentru ce brand lucrezi, cum sa aduci ceva nou si cum sa aduci ceva nou avand in minte ce ai vandut pana atunci. Productia ma panicheaza in continuare.”

Ce e drept, aceasta este una dintre cele mai dificile probleme de care se lovesc designerii din Romania. Iar materialele sunt cele care fac colectia, dar si cele mai greu de gasit aici. Cand se intampla, ca in cazul Mariei Lucia Hohan sau al lui Stephan Pelger, sa ai deja o afacere functionala, poti apela oricand la furnizorii cu care ai o relatie de ani de zile. „Aceasta este esentiala”, spune Maria Lucia Hohan, „in a obtine materialele dorite, pe nuantele comandate de mine si in cantitatile cerute. Lucrez doar direct cu producatorii, cu ajutorul carora customizez culorile pentru toate componentele colectiilor mele – materii prime, fermoare, captuseli, ata. Nu comand aproape niciodata ce au pe stoc, ci imi comand propriile culori.” Stephan Pelger isi comanda, si el, materialele din Germania, Elvetia, India, China sau Portugalia, pentru ca furnizorii de aici nu au timp de livrare, spune el, nu se tin de afacere si de aceea nimeni nu prea lucreaza cu ei. Insa, in fapt, toti cei pentru care drumul este abia la inceput si care nu au avut timp sa isi faca respectivele relatii nu au alta solutie decat furnizorii din Romania. Ceilalti incearca sa ii evite cum pot.

„M-am specializat la Londra in tehnica prelucrarii palariei”, spune Kristina Dragomir, „asa ca achizitionez cele mai fine si mai exotice materiale de acolo. Cele pe care le folosesc sunt speciale pentru palarii, tesute din fibre naturale de ananas si matase, in totalitate regenerabile, 100% naturale, lucrate manual, tesute pe gherghef in Filipine.” Mihaela Glavan isi gaseste materialele la targul de accesorii pentru incaltaminte de la Bologna, la care participa anual. „Nu lucrez cu piele cumparata din depozitele din Romania pentru ca nu imi ofera garantia continuitatii pe articol si nici calitatea cea mai buna.” Asa se face ca designerii sunt nevoiti sa se adapteze, iar oferta romaneasca merge in dezavantajul lor. Daca incerci sa functionezi cu materiale romanesti sau care se gasesc aici, spune Marina Moldovan, gasesti in depozite cantitati mari doar daca ai noroc. „Cand nu gasesc materialele adaptez tot, dar resimt asta ca pe o provocare, cum m-au invatat si la scoala. Desi am cumparat si de la producatori de aici, precum Matasea Romana.” Unii dintre designeri, ca Irina Marinescu, isi stabilesc o relatie buna cu mici furnizori si asa reusesc sa isi faca stocuri pentru o colectie.

Dar lucrurile nu se sfarsesc aici. Dupa ce ai o idee si dupa ce ai reusit sa gasesti materialele de care ai nevoie, urmeaza productia propriu-zisa. Iar ea poate sa dureze mult si sa fie, in unele dintre cazuri, foarte dificila. Pentru un palarier cum e Kristina Dragomir, etapele prin care trece pentru a ajunge la un produs final sunt multe si complicate. „Odata ce am stabilit directia urmeaza o perioada de documentare, apoi schitele detaliate. Pentru ca lucrez cu forme tridimensionale urmeaza si o etapa de modelare, prin care formele prind contur mai intai in lut, urmate de planuri si insertii cu care se intervine in structura formei. Ulterior aceste mulaje sunt fotografiate, se realizeaza o plansa tehnica in care se adauga cotele de inaltime si circumferintele dorite. Tot acest material il trimit in Anglia la furnizori, care executa calapoadele dupa schitele si cotatiile trimise.” Stabilirea conceptului, documentarea, moodboard-ul, schitele, realizarea prototipurilor si modificarea mostrelor sunt pasii obligatorii pe care ii parcurge orice colectie. Uneori, insa, dupa acesti pasi urmeaza si altii, care aduc un plus colectiilor deja gandite. Vopsirea, imprimarea, brodarea materialelor sunt importante, iar unii designeri aleg sa externalizeze aceste operatiuni unor firme specializate, in timp ce altii vor sa controleze cat mai mult din proces. „Suint foarte importante finisajele, fermoarele, felul in care rezolvi acele detalii care fac haina pretioasa. Impreuna cu un fitting bun, ele fac o haina buna, de aceea prefer sa lucram totul pe masura”, spune Marina Moldovan. „Aici avem doua optiuni: printul digital, pentru care exista un singur centru in Bucuresti, si serigrafia. Daca vrei sa faci ceva deosebit recurgi la print si la tot felul de detalii si ajungi sa platesti foarte mult pe productie. Din cauza asta, fie incepi sa cumperi cat mai ieftin si faci piese cat mai vandabile, fie accesezi alte piete.”

Cu toate ca cei mai multi dintre designeri au ajuns sa aiba niste ateliere functionale, in care lucreaza mai multi oameni si isi si externalizeaza o parte din productie, nu inseamna ca lucrurile sunt mai simple pentru ei. Chiar daca cele cateva persoane care ii ajuta, uneori pana la o echipa de 20 de oameni sau, in cazul Mariei Lucia Hohan, la 40 de oameni, functioneaza bine, sunt multe alte lucruri care, in continuare, nu merg. Maria spune ca angajeaza la doua-trei luni o persoana noua, dar ca resimte acut lipsa personalului calificat in productie, lucru care poate aduce neplaceri cand, spune ea, succesul afacerii este determinat in mare masura de calitatea echipei cu care lucreaza.

Si nici aceasta nu este ultima problema. Unul dintre lucrurile esentiale pentru orice afacere de moda din alta parte a lumii, prezentarea, nu isi gaseste rostul aici si, incet, designerii au renuntat pe rand la aceasta modalitate costisitoare si ineficienta de a-si arata creatiile.„Avand in vedere lipsa unui sistem de buying si implicit a buyer-ilor in Romania, rolul unei prezentari se restrange la promovarea colectiei si a brand-ului catre clientul final, ceea ce nu justifica costurile uriase pe care le implica organizarea”, spune Mihaela Glavan. Iar pentru ca hainele sa ajunga la clienti din afara tarii, spune Maria Lucia Hohan, trebuie dezvoltata o intreaga strategie care poate dura ani si care cere eforturi financiare importante. Cel mai simplu insa, in 2012, pentru orice tanar designer, este sa se promoveze pe Facebook si cu ajutorul bloggerilor internationali, crede Maria. Sau sa incerce o alta strategie. Stephan Pelger a incercat anul acesta pentru prima data o noua abordare a problemei, decizand sa treaca la alt nivel de productie si angajand cinci agenti care sa ii vanda si sa ii promoveze colectia, pe langa agentia de PR din Germania, care se ocupa de presa sau de VIP endorsement, adica celebritati care sa ii poarte hainele la ocazii importante si care atrag dupa ele o multime de cumparatori.

In schimb, lookbook-ul ramane o unealta esentiala, daca designerul nu isi permite alte moduri de a ataca piata. In functie de ceea ce vor sa transmita, designerii au nevoie, ca sa isi creeze un lookbook eficient, de graficieni, fotografi, machiaj si hairstylisti sau web designeri, desi, crede Stephan, „lookbook-ul il facem pentru buyer-i si imaginile sunt mereu foarte statice, dar facem si image shoot, aratam colectia in felul artistic. Apoi suint imagini pentru promovarea colectiei pe Facebook, care functioneaza extrem de bine.”

Sau poate fi folosit, oricand, un fashion film. Aceasta a fost optiunea celor de la 109 si a Ioanei Ciolacu anul acesta – una care permite ca si hainele sa fie vizibile, ca ideea generala a colectiei sa ajunga mai usor la clienti si care are si sanse, atunci cand e bine facut, sa prinda la public si sa devina viral, sporind notorietatea brand-ului.

Iar vanzarea, scopul final al oricarei colectii, este aici inca un obstacol. „In Romania, ca designer, ai doua mari probleme. Nu ai cu cine sa te asociezi din business, si atunci designerul trebuie sa aiba doua roluri, ceea ce e utopic. Apoi, nu exista distributie. Si e utopic sa vinzi in atelier. Eu fac eforturi mari sa atrag lumea sa vina aici. Dar sunt doar doi ani de cand am infiintat firma si m-am intrebat cum e posibil ca un brand atat de tinar sa castige de trei-patru ori mai mult din exporturi decat din ceea ce se vinde in tara”, spune Andreea Badala, care a reusit sa ia comenzi importante la targurile din afara, le-a onorat la timp si acum a ajuns sa primeasca comenzi pe e-mail, fara ca buyer-ii sa ii mai vada colectia la targ.

Mihaela Glavan isi vinde pantofii intr-un showroom din zona Unirii din Bucuresti, dar si in Cluj si Constanta, iar linia diffusion Sepala are propriul magazin si se vinde si online. Dar acesta este un caz special, caci cei mai multi dintre designeri vand inca doar in atelierele lor. Totusi, Andreea Badala spune ca lucrurile s-au schimbat de cand au aparut si in Romania magazine, iar oamenii au invatat sa cumpere de pe Internet. Exista insa, in continuare, prejudecati, caci clientii compara preturile produselor high end pe care le fac designerii cu cele ale hainelor si accesoriilor high street, care sunt produse in operatiuni sparte care conduc la un cost de productie foarte mic.

„Daca vrei un lucru de atelier iti asumi ca productia e mai scumpa, ca e serie limitata si costa mai mult, apoi ca e de autor”, spune Andreea Badala. Aici intervine contributia designerilor, care pot sa vina oricand cu un design mai special, o amprenta personala, un packaging bun, o eticheta frumoasa. „Multa lume se asteapta ca lucrul de designer sa fie unicat, dar nu poti sa traiesti asa. In comparatie cu preturile altor designeri, cele ale romanilor sunt infime.”

Lucrurile ar putea sa fie mai bune, sunt de acord toti, dar cu eforturi suplimentare. Andreea Badala se gandeste ca un punct de distributie comun ar putea sa fie o solutie si si-ar dori sa fie invitata la facultate, sa le povesteasca studentilor despre lucrurile pe care le-a invatat ea despre meserie.Consecventa, un management exterior, investitii majore, toate ar putea sa schimbe felul in care se vand colectiile designerilor romani. Si, continua Maria Lucia Hohan, „probabil ca este nevoie de o noua scoala de moda romaneasca, care presupune eradicarea vechiului sistem si introducerea metodelor noi de learning, precum si a disciplinelor esentiale in business-ul de fashion – marketing, merchandising, computer assisted design – specifice anilor 2000. De asemenea, este necesar un festival real de moda, care sa aiba loc in capitala tarii si nu in diverse orase de prin tara, care sa fie liber de influenta mafiei locale sau a dinozaurilor cu iz comunist. Un festival care trebuie jurizat corect si care, prin calitatea participantilor si a juriului, sa atraga sponsori importanti, ce pot asigura desfasurarea corecta a evenimentului.”

Dar, desi situatia poate parea pesimista, caci lucrurile nu se vor schimba prea curand, exista si lucruri care merg bine si oameni carora designerii ar vrea sa le multumeasca. Andreea Badala spune ca, pe langa dezavantajele mari pe care le implica munca ei, sunt si multe avantaje. „Pentru mine este foarte important ca sunt incurajata si ajutata de presa romaneasca, de programul de finantare a unor targuri internationale realizat de Ministerul Economiei, de familia mea, de prietenul meu Barbu, de prietena mea buna Maria Lucia Hohan, de prietenii mei talentati Attila Kim si Ciprian Tocu”, si continua cu o enumerare de nume ale oamenilor care o ajuta. Si mai este important, dupa cum recunosc, pe rand, fiecare, ca fac ceea ce le place.

Ioana Ulmeanu

publicat de elle-lifestyle

Subscribe in a reader