Astăzi a fost ziua noastră specială. Am avut plănuit la grădiniță o întreagă petrecere pentru copii, un fel de carnaval, dar din motive care nu țin de noi două nu s-a mai ținut nimic. Și cum să spui unui copil de cinci ani care așteaptă de trei săptămâni să se costumeze că nu se mai poate? Uite așa am petrecut împreună ziua aceasta, fără nici o legătură cu sărbătoarea originală, am avut costum de vrăjitoare (așa a dorit ea, nu știu de ce), am confecționat o pălărie din hârtie și am citit cărți cu și despre vrăjitoare/vrăjitori.
Pălăria a fost făcută doar de mine, din carton negru și hârtie
creponată după poza și instrucțiunile de aici. A noastră nu prea
seamănă cu originalul, este mai mică pentru că a trebuit să lucrez
cu o coală puțin mai mare de A4. Ana a fost încântată de ea cu
toate că, nu prea stă pe capul ei chiar dacă are elastic.
Ca lectură am ales două cărți foarte simpatice despre
aventurile vrăjitorului Zaharia Zanzibon scrise de Silke Moritz cu
ilustrații de Achim Ahlgrimm de la editura Galaxia Copiilor. Aceste
cărți se adresează copiilor până în șapte ani și sunt cărți de
căutare, ele conțin multe greșeli amuzante pe care copii trebuie să
le găsească în timp ce citim povestea. Nouă ne plac foarte mult
acest gen de cărți, ele simulează foarte mult concentrarea și
spiritul de observație, cele 250 de greșeli strecurate în paginile
primei cărți ne-au ocupat destul de mult timp iar Ana a declarat de
la prima pagină: este foarte distractivă mami ! și
într-adevăr este o carte care merită din plin prețul întreg de 9,90
lei.
Prima carte, Zaharia Zanzibon, Vol. I - Vinerea Neagră
ne povestește despre ziua în care vrăjitorul Zaharia Zanzibon nu-și
mai găsește bagheta magică, este vineri, treisprezece. Cel mai grav
însă este că totul în jur este vrăjit, de vină sunt cei doi
spiriduși care au dispărut împreună cu bagheta magică. Sfârșitul
este la fel de amuzant ca și restul cărții, totul a fost doar un
vis!
A doua carte din serie este Zaharia Zanzibon, Vol. II - În
căutarea Duhului Poznaș, iar la fel ca în prima parte,
spiriduși sunt de vină. Aceștia au eliberat Duhul Poznaș, care a
făcut peste tot numai năzbâtii. Zaharia Zanzibon împreună cu
iepurașul Alb pornesc în căutarea duhului pentru a-l aduce înapoi
în sticlă și astfel repară toate greșelile făcute de duh.
Următoarea carte cu vrăjitoare a fost Jocuri și exerciții cu vrăjitoare, editura Girasol, o carte de activități imprimată pe hârtie bună, cu abțibilduri strălucitoare. Cartea în sine este frumoasă, conține nouă jocuri (12 pagini) de genul: lipește globurile de cristal, găsește drumul prin labirint, colorează desenul sau pune pozele în ordine dar la prețul de 15 lei este foarte scumpă. Eu am luat-o la reducere și a fost doar 5 lei dar altfel nu se merita.
Următoarea carte cu vrăjitoare a fost Jocuri și exerciții cu vrăjitoare, editura Girasol, o carte de activități imprimată pe hârtie bună, cu abțibilduri strălucitoare. Cartea în sine este frumoasă, conține nouă jocuri (12 pagini) de genul: lipește globurile de cristal, găsește drumul prin labirint, colorează desenul sau pune pozele în ordine dar la prețul de 15 lei este foarte scumpă. Eu am luat-o la reducere și a fost doar 5 lei dar altfel nu se merita.
Am improvizat și un joc cu pălăria cu ajutorul unor cercuri
din sârmă plușată, joc de care Ana nu a fost încântată la început
dar pe măsură ce nimerea vârful pălăriei fața i se lumina tot mai
tare și exclama bucuroasă: am reușit !!
Am avut o zi veselă, cu vrăjitori și vrăjitoare și povești
amuzante, a fost perfectă! vorba Anei.
Vreau să transmit tuturor copiilor multe îmbrățișări și în
special multă sănătate, vă pupăm mămica Ioana și prințesa Ana (5
ani și 2 luni)
Pentru mai multe poze vizitați pagina noastră de
Facebook
Resurse:
- Zaharia Zanzibon, Vol. I - Vinerea Neagră, editura Galazia Copiilor, cu mare drag recomand aventurile vrăjitorului pe elefant.ro sau Librarie.net
- Zaharia Zanzibon, Vol. II - În căutarea Duhului Poznaș, editura Galaxia Copiilor, dacă v-a plăcut primul volum al doilea îl găsim pe elefant.ro sau Librărie.net
- Jocuri și exerciții cu vrăjitoare, editura Girasol o găsim pe elefant.ro și Librărie.net.