Autorul articolului, Alain Destexhe, este senator în Belgia, fost secretar general al Médecins Sans Frontières, și fost președinte al Grupului Internațional de Criza.
Dimitris Avramopoulos, Comisar European pentru Migrație, Afaceri Interne și Cetățenie (foto sus), a publicat cu puțin timp în urmă un derutant articol de opinie, în care apară o mai mare imigrație ca o realitate inevitabilă la care cetățenii europeni ar trebui să se adapteze fară discuții.
Articolul domnului senator Alain Destexhe ilustrează o mare parte e problemei cu instituțiile europene, în special Comisia Europeană, un amestec de aroganță birocratică, o credință falsă bazată pe dogmă, mai degrabă decât pe fapte, și disprețul față de dezbaterea democratică. Comisia Europeană, cu sediul la Bruxelles, nu a fost votată, dar în conformitate cu tratatele UE, are monopolul – da, monopol de a iniția procese legislative la nivel european. Fiecare comisar este un birocrat numit, unul pentru fiecare stat membru; el este adesea un fost politician de rang înalt, izolat deja în țara sa de origine și, prin urmare, cu foarte puțină legitimitate democratică.
„Este timpul să se confrunte cu adevărul […]. Singura modalitate de a face politicile noastre privind azilul și migrația să reziste în viitor, este să schimbăm în mod colectiv modul nostru inițial de a gândi”, a scris Avramopoulos.
Credeți că cetățenii obișnuiti nu gândesc? – că Zeus, alt grec, pe Muntele Olimp, adevărul vine de la ultimul etaj al clădirii Berlaymont, sediul Comisiei Europene din Bruxelles, într-un proces de sus în jos. Ascultați, proștilor care doriți să controlați imigrația: ascultă noul auto-proclamat zeu-birocrat și taci, pentru că: „nu putem și niciodată nu vom fi în stare să oprim imigrația“. Punct.
Este foarte clar, sondaj după sondaj, eurobarometru după eurobarometru, alegeri după alegeri, că o imensă majoritate de cetățeni europeni nu numai că sunt preocupați de imigrație, ci doresc, dacă nu să fie oprită, să fie redusă drastic și să fie recuperat controlul pierdut asupra frontierelor și asupra cui are dreptul să intre în Europa. În Brexit, și recentele campanii electorale din Regatul Unit, pentru Austria, Germania, Olanda și Republica Cehă, imigrația a fost o chestiune esențială. Această tendință este evidentă, și Avramopoulos nu poate ignora semnalele scriind că „migrația este o problemă delicată, emoțională (…) în care influențează naționalismul în creștere, populismul și xenofobia”.
Așa că, orice reticență pentru a micșora ritmul imigrației se clasifică „rasism” și descalifică pe oricine încearca să ridice o obiecție față de viitoarea lume fericită visată de Comisia Europeană? Conform comisarului nostru, populismul și rasismul au „limitat oportunitățile noastre de a pune în mișcare politici inteligente care privesc către viitor”, politici care sunt plănuite și implementate, ghici de cine? Ilustrele instituții europene, desigur. Într-un proces democratic normal, orice țară ar trebui, ideal vorbind, să poată decide, prin parlamentul național, politicile sale migratorii. La nivel european, ar trebui să se țină cont de voința majorității cetățenilor. Dar pe Avramopoulos nu-l interesează. Conform acestui comisar grec neales, „toți trebuie să fim pregătiți pentru a accepta imigranții, mișcarea și diversitatea ca noua normă”. Noile norme ar trebui să fie determinate, conform lui, de Comisia Europeană. Migrația nu va fi o chestiune supusă dezbaterii. Va fi o „normă” determinată de Comisie. Deci, atunci, cu adevarat trebuie să acceptăm migranți și refugiați? Conform Comisiei, „nu este numai un imperativ moral, ci de asemenea un imperativ economic și social pentru continentul nostru îmbătrânit”.
Sir Paul Collier: Cum schimbă migrația lumea noastră și de ce trebuie s-o reglementăm diferit
Este un alt clișeu fals. În cartea sa Exodus, How Migration is Changing Our World (Cum schimbă imigrația lumea noastră), profesorul de la Oxford, Paul Collier, expune că a revizuit toate articolele științifice principale care susțin afirmațiile că imigranții vor putea plăti prestațiile sociale ale europenilor îmbătrâniți și a ajuns la concluzia că nu este convingător absolut deloc. În primul rând, mulți imigranți nu sunt calificați, și în al doilea rând primesc prestații sociale încât au puține stimulente, sau deloc, pentru a munci. Dar ce se întamplă cu cele patru milioane de tineri cetățeni șomeri ai Uniunii Europene, cu o rată a șomajului între 15-20% în ultimii ani? Nu au politicienii un „imperativ moral”, parafrazându-l pe Avramopoulos, pentru a le oferi, mai întâi lor, locuri de muncă și un viitor, înainte de a primi noi imigranți?
În Grecia, țara lui Avramopoulos, șomajul juvenil nu este 17% —actuala medie europeană—, ci peste 40%. În Grecia, Portugalia, Spania și Italia – țări cu șomaj ridicat – există generații de tineri cu studii dar sunt șomeri și se înfruntă cu-n viitor nesigur. (…) Poate că aspectul cel mai trist al articolului este că Avramopoulos nu este politician de stânga, ecologist, nici macăr social democrat. Este de la Noua Democrație, un partid de dreapta. Este proba vie până în ce punct stânga a reușit să domine peisajul intelectual în instituțiile europene, și a impus forma sa de gândire. Cu politicieni de „dreapta” ca Angela Merkel sau Avramopoulos, care tradează propriul electorat, n-ar trebui să surprindă creșterea „populismului” pe care ei îl denunță permanent. Invictuswebmedia via Gatesoneinstitute
