Mii de amendamente la Legile Educației

Peste 9.000 de amendamente au fost depuse la proiectele legilor Educaţiei, a declarat, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a adăugat că acestea trebuie analizate cu atenţie, iar din acest motiv a convenit cu premierul Nicolae Ciucă un termen de aproximativ două săptămâni pentru finalizarea actelor normative.

„Am discutat astăzi cu domnul prim-ministru al României şi am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni. Este foarte important să trecem cu atenţie prin toate amendamentele venite, nu puţine, sunt peste 9.000 de amendamente, însă, în acelaşi timp, să acordăm atenţia cuvenită şi reprezentanţilor actorilor din educaţie care, în mod evident, după preluarea mandatului, şi-au dorit întâlniri în care să sublinieze care sunt priorităţile acestora în perspectiva viitoarelor legi ale Educaţiei. Am toată încrederea că, împreună cu actorii din Educaţie şi asociaţiile, federaţiile, organizaţiile repr...