MINISTRII LUI LIVIU DRAGNEA S-AU RETRAS DEMISIILE!,CE VA FACE TUDOREL TOADER?!

  • Postat în Fapt divers
  • la 22-06-2017 07:07
  • 421 vizualizări
MINISTRII LUI LIVIU DRAGNEA S-AU RETRAS DEMISIILE!,CE VA FACE TUDOREL TOADER?!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Ministrul demisionar al Justiției Tudorel Toader a explicat joi dimineață că până pe 30 iunie nu își poate retrage demisia, precizând că va asigura interimatul.

”Tot timpul eu am spus următorul lucru: că voi asigura interimatul, că îmi voi îndeplini atribuţiile până în ultimul moment din mandat”, a afirmat Tudorel Toader, menționând că, potrivit articolului 6 din Legea 90/2001 privind organizarea Guvernului, demisia devine irevocabilă la 15 zile de la momentul depunerii la premier.

”Asta înseamnă că eu personal mi-am depus demisia pe 15 iunie, devine irevocabilă pe 30 iunie. Înseamnă că până în 30 iunie eu nu mai pot retrage demisia, dar nu înseamnă că nu pot asigura interimatul. Prin urmare, caracterul irevocabil înseamnă principiul disponibilităţii, dar nu şi o încetare automată a mandatului, pentru că este necesară continuitatea, asigurarea funcţionalităţii”, a explicat ministrul.

Toader a anunțat că miercuri a avut o întrevedere cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

”Şi am discutat două probleme punctuale: prima s-a referit exact la ce m-aţi îulntrebat, concurs dintre efectele juridice ale demisiei unui ministru şi efectele juridice ale moţiunii adoptate, în sensul evitării vidului de autoritate. A doua a fost referitoare la stadiul legilor justiţiei (…) Cu privire la legile justiţiei nu există nicio întârziere,pentru că în programul de guvernare practic legile justiţiei au altă titulatură, e vorba de un proiect de modificare a legilor justiţiei şi în programul de guvernare e ca şi grafic trecut final de luna iunie, ceea ce înseamnă că suntem în termen”, a declarat ministrul demisionar al Justiţiei.

Toader şi-a exprimat ”deplina convingere” că până pe 30 iunie vom avea un nou guvern.

Întrebat dacă ar accepta să facă parte şi din noul Cabinet, acesta a replicat: ”La această întrebare voi răspunde dacă va fi cazul atunci când eventual tema va fi de actualitate”.

Lia Olguța Vasilescu a anunțat miercuri seară, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată, că miniștrii demisionari din Guvernul Grindeanu își vor retrage demisiile.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente